A-nceput de ieri să cadă…

Deşi nu e portocalie şi nici nu face politică, ieri, marţi, 13 octombrie, odată cu guvernul, a căzut şi prima ninsoare.
Şi cum o nenorocire nu vine niciodată singură, au mai căzut: cabluri electrice, stâlpi, benere, balcoane, bucăţi de stâncă şi mulţi copaci.
Toate chestiile înşiruite mai sus şi care au fost rapid înştiruite la televizor, ar fi putut cădea oricând, din cauze mai mult sau mai puţin naturale în România – paragină, neglijenţă, bătrâneţe, dar s-au decis să se prăvale tocmai acum, cu ocazia căderii primei zăpezi.
Nesimţite!
Nesimţite ca pensiile nesimţite pe care le-ar fi trântit de nu s-ar fi văzut domnul Boc, dacă mai apuca.

Oricum, cele mai tari căzături pe care le-am văzut ieri au fost două: şifonierul lui Nuţi peste Nuţi, care a ieşit din maldărul de cârpe într-o rochie galbenă şi faţa Robertei lângă umărul lui Flutur, care zicea că tot pe Boc…

Boc a scăpat cel mai ieftin.
În primul rând că are antrenament. A mai căzut el, tot pe un 13, şi nu aşa, ca aseară, de pe vârfuri pe călcâie, ci în ditai gropanul, la Gheorghe în platou. Atunci a făcut hop-ţop-boc “buf” vreun metru jumate, în adâncime, adică exact cât măsoară el ca om, în lungime, dar cu semn schimbat.

În al doilea rând, ieri nici n-a căzut degeaba, a căzut ca să-l catapulteze pe Băsescu în zona independentă de unde poate candida curat şi uşor, ca preşedinte zburător, fără bolovăneala pedelistă legată de picior.

În al treilea rând a căzut doar pe sticlă şi pe hârtie, fiindcă ordonanţele lui de urgenţă (mai ales cea care diminuează ajutorul acordat pentru încălzire, semnată cu o zi înaintea căderii lui şi a primei zăpezi) au rămas, deocamdată, cât se poate de vii şi viguroase.

Ca MITUL lui Icar după ce s-a prăbuşit Icar.