miercuri, 26 august 2009

Din greşeală

Fie că dă unu’ cu oiştea-n gard, fie că dă altu’ cu merţanu’ în stâlp, se strânge lume ca la urs.

Începe cearta, care-a avut dreptate, care a fost de vină, până la urmă iese cu bătaie. Ăla cu oiştea se duce-n zicala lui, ăla cu merţanu’ îşi vede de drum, pe stâlp îl doare-n fire.
Vine poliţia , le ia CNP-urile la scandalagii, vine paramedicul, le coase arcada…
Trece vreo babă, întreabă curioasă “Da’ din ce s-au luatără, maică?” Nimeni nu mai ştie. Ridicări din umeri. Ce mai contează cum a început totul, când uite-l pe-ăsta întins pe targă, îi dă sora apă plată cu lămâie, că tensiunea o are bună.

Adio şi-un praz verde!
Mâine altă zi, alt scandal.


Pe principiul acesta se vor fi bizuit şi jurnaliştii investigatori de la “Bursa”, când au spus că toată ancheta lor porneşte de la o poză, în care era Mircea Băsescu, alături de… şi de…, la festivitatea…şi uite aşa au ajuns la firma Desintco SRL.
Ştiau sigur că n-o să-i întrebe nimeni, cum dracu’ l-aţi confundat voi toţi pe domnul din poză cu fratele preşedintelui, care frate seamănă mai degrabă, la mustăcioară şi la freză cu – să mă iertaţi de comparaţie – Führer-ul Adof?!
Au dat drumul la anchetă, articol - brici, Moise Guran emisiune - brici, scandal - brici, bâlci - brici, succes cât cuprinde.
Nu e prima oară când dintr-o eroare…
S-a mai văzut. La Fleming. Cu Penicilina.

4 comentarii:

  1. Situatia asta ma duce cu gindul la sloganul tovarasesc: "din greseala in greseala, spre victoria finala!".
    Mai ramine sa aflam a cui victorie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ina, beton!
    Exact asta murmuram şi eu în gând, pe când scriam titlul postării.
    S-o zicem p-a dreaptă, cineva, mama mare, serviciile, arcul de triumf, au dat pontul la "Bursa".
    Cu specificaţia "Ia uite-l pe fratele lui Big Brother, în ce companie se află!"
    Cum nu ne-am uitat noi atent la poză, aşa şi ziariştii.
    La prima vedere ai zice "să-i dea afară!"
    La a doua, deja ştii că ei n-au nicio vină.
    Manipulatorul era versat. (Sau manipulantul, cum zice ElZap)
    Nici măcar victima, [" Tu eşti Mircea?" - Depinde!"] n-a reacţinat firesc. Abia dacă a suflat că nu e el în poză.
    Şi pe asta s-au bazat Manipulanţii. Pe luat piuit.
    Încep să fiu aproape sigură că marinarul pierde.

    RăspundețiȘtergere
  3. pana la urma conteaza rezultatul,nu? ca au fost gresite premizele de la care s-a plecat e cred in momentul asta mai putin important.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu asta era problema, codeus! Că au fost greşite premisele. Subliniam doar că băieţii de la Bursa au dat un pont care le-a fost transmis şi, în lipsă de altceva li s-a fabricat şi premisa. Chiar dacă e falsă.
    Ăncercam să zic că nimic nu e întâmplător. Nici chiar întâmplătorul.

    RăspundețiȘtergere