Săptămâna trecută am încercat s-o mituiesc pe Anastasia, femeia de serviciu de la bloc, cu 20% din salariul ei net, ca să îngroape un pisic ce zăcea mort în iarbă.
Anastasia a rezolvat cazul şi-a venit să raporteze. Mi-a adus şi banii înapoi, motivând că ea e femeie cinstită şi nu vrea să-şi audă vorbe, să zică lumea că ia bani care nu i se cuvin. Am insistat. A ţinut-o pe-a ei. Ba, mai mult, mi-a explicat că, în fond, era treaba ei să cureţe şi spaţiul verde.
Menţionez că Anastasia nu este o ficţiune, există, în piele şi oase, dă cu mătura, apoi cu mopul, zece etaje, dă cu târnul pe alee, a spălat periodic oglinda din lift, pe vremea când liftul avea oglindă, duminica merge la biserică, e îndrăgostită de „popa-l nostru” de cartier dar nu-şi dă seama şi luni dimineaţa povesteşte cui are timp s-o asculte ce frumos a cântat „ părintili” la slujbă.
Cum de mi-am amintit întâmplarea asta: auzind de greva magistraţilor cărora li s-ar putea micşora veniturile salariale şi sporurile.
M-am uitat pe net la o declaraţie de venituri postată acolo de un judecător şi nu ştiu ce să cred. O sută şaizeci de milioane lei vechi pe lună, în medie, în 2008...
La suma asta, unora le-ar lua Dumnezeu minţile de bucurie. Altora li s-ar face de luat zilele, de disperare. Cantitatea aceasta de bani, lunară, se plasează oriunde între derizoriu şi exorbitant. Depinde cine face aprecierea.
Pe mine, una, suma nu mă sperie, nu mă miră, nu mă face invidioasă, nu mă înveseleşte... Pe scurt, nu mă interesează.
Un singur lucru mă interesează şi mă înspăimântă: că magistraţii se bat prin tribunale să-şi menţină sporul anticorupţie reprezentând 30%-40% din salariu.
Ceea ce înseamnă că domniile lor admit a priori că sunt coruptibili şi au apreciat cam la o treime din salariu capacitatea de-a deveni interesaţi să-şi respecte prima condiţie a profesiei, şi anume imparţialitatea.
Iertare, domnilor magistraţi, dar tare prostuţi mai sunteţi!
Normal ar fi fost să vă preocupaţi în primul rând să-i schimbaţi acestui spor umilitoarea titulatură, apoi n-aveaţi decât să-l faceţi şi 300% din salariu.
Cum să-i fi zis?
Nu ştiu. Ceva legat de „incompatibilitatea cu orice alte funcţii publice sau private” .
Cum să-i fi zis?
Nu ştiu. Ceva legat de „incompatibilitatea cu orice alte funcţii publice sau private” .
L-aţi fi câştigat mintenaş.
+(3).jpg "NONO")
Intr-adevăr, umilitoare denumire, dar dacă pe judecători nu-i deranjează să fie iubiţi, n-o să duc eu grija demnităţii lor lezate. Pe mine altceva mă scoate din pepeni, Renata. S-a spus că judecătorii trebuie să aibă venituri mari, astfel încât să nu-i mai tenteze şpaga, iar ţara geme de judecăţi strâmbe. S-a mai spus că judecătorii trebuie să fie inamovibili ca să nu poată fi supuşi presiunilor politice, dar niciun politician cu afaceri necurate nu a ajuns după gratii.
RăspundețiȘtergereSă nu mai vorbim de procurori, de cloaca numită DNA, că mă apucă dracii şi-mi stric începutul de săptămână.
E adevarat , Renata, e foarte duios!
RăspundețiȘtergereFlorian, nu cred că există o relaţie directă între mărimea salariului şi mărimea spăgii care il face abordabil pe inamovibilul nostru...
RăspundețiȘtergereSe spune că orice om are un preţ.
Eu mă încăpăţânez în continuare să cred că nu. Că există oameni de necumpărat. Poate nu din pricina moralei lor, ci pentru că sunt foarte orgolioşi. Măcar pentru asta.
În cazul ăsta mărimea salariului n-are nicio importanţă.
Cunosc oameni putred de bogaţi care se bucură la orice fărămitură care pică.
Cred că e ca o boală.
hmmm, renata...
RăspundețiȘtergerenu e boala, e principiu. pleaca de la vorba aia cum ca orice are un pret, deci incoruptibilii pe care-i vedeau unii dintre noi pe alb-negrele anilor 60-70 erau doar "saiansfictan".
si tot in necazu viselor noastre diurne afirm cu mana pe inima ca oamenii fac azi o virtute din "disciplina" facerii banului cu orice pret.
zic si eu...