e-metiral

Dacă bani de salarii, de pensii, de case, de medicamente, de drumuri-poduri-şi-şosele nu e, ceva totuşi e: juma de miliard de euro ca să se pună o cratimă între un verb şi-un substantiv propriu.

Asta e percepţia generală a cârcotitorilor, cam asta zice şi Şuţu, care ne îndeamnă să vizităm chestiunea, luînd, în prealabil un Nurofen. Adică o să ne doară capul de ce e acolo.
Io nu iau nimic preventiv, nu doar fiindcă mă aflu printre cei care combat abuzul de medicamente, da’ ce ştiu eu dacă Şuţu se pricepe la recomandări farmaceutice?!
Înainte de orice, aşa, pe neve, vă spun că mie o lucrare de-o asemenea anvergură, nu mi se pare scumpă.
Dacă doi-trei paleţi de scândură, îmbucaţi între ei, aranjaţi pe plajă la Costineşti şi redenumiţi „scenă” au putut să coste 75 000 de euro, de ce pusul unei liniuţe între „e” şi „România” , purtând numele de „site”, n-ar costa, în mod logic, 500 de milioane de euro?

Ia să vedem, totuşi, ce scrie acolo, adică pe ce am dat banii...
Pagina de start conţine, pe coloana din stânga, lista cu ce deţinem noi, ca naţie, la momentul ăsta. Cu ce ne putem mândri. Zice clar acolo: „e Guvernare, e Agricultură, e Justiţie, e Eduaţie, e Business, e Turism...”
Parcă deja mă simt mai bine. Mai printre avuţi.

Dau click unde mi se pare mie că m-ar interesa subiectul şi intru pe pagina de Sănătate.
Aici e un domn costumat în doctor care-şi ţine măscuţa pe nas-gură cu ajutorul ramelor ochelarilor, iar nu legată pe deasupra urechilor, cum ştiam eu că se poartă şi se uită la poza unui român, numai oase şi plămâni.

Parcurg textul în grabă, fiindcă ştiu cu ce se ocupă Ministerul Sănătăţii, nu trebuie să-mi repete cineva şi dau de Priorităţile pe termen mediu:
„- realizarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile sanitare de bază;
- creşterea calităţii vieţii, prin îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei actului medical;
- apropierea de indicatorii de sănătate şi demografici ai ţărilor civilizate, în acelaşi timp cu scăderea patologiei specifice ţărilor subdezvoltate.”
Adevărat că sună ca o dare de seamă la şedinţa de alegeri a biroului UTC, dar cu o informaţie valoroasă tot mă aleg: asta că patologia noastră e specifică ţărilor subdezvoltate. Drept să spun, nu ştiam.
Adică eram o proastă. Mai elegant – o incultă.

Aşa că mai dau o pagină şi mă bag să citesc niţel la Cultură. Unde scrie până şi de umorul românesc. Vasăzică saitul ăsta tratează tema exhaustiv, nu se joacă!
Să citim:
„Umorul uşurează relaţiile umane nu printr-o coborâre cinică a partenerilor, ci printr-o punere în relief a umanităţii simpatice a fiecăruia. Umorul descoperă şi activează umanul, şi prin aceasta relaţiile umane dintre oameni. Umorul nu reduce numai la proporţiile reale, mai modeste decât par, persoana umană, ci descoperă şi ceea ce e bun, simpatic, demn de iubit în om, îi descoperă umanitatea cu mult mai frumoasă decât penele lucitoare, dar inconsistente, în care vrea să se acopere sau sub care adeseori omul îşi uită adevarata frumuseţe şi căldură.”

Hm! Bănuiam eu că Şuţu se pricepe doar la scris, dar la medicamente e cofetar.
Ce-mi trebuie mie Nurofen, când „umorul uşurează”?
Saitul ăsta de juma de miliard nu e de nurofen, dragilor!

E de e-metiral!