luni, 22 martie 2010

Mile



“Vreau să fiu om de zăpadă, să nu fiu deloc complicat. Să mă poată face şi desface oricine din trei bulgări rostogoliţi.” – zice Mile.

Numai că el s-a născut complicat. Ca un Om de Om, nu ca un Om de Zăpadă.
Sau poate că era un Om de Zăpadă care trecuse Iadul şi Baghdadul, văzuse şi trăise multe şi trebuia să se odihnească.

Şi primăvara, Oamenii de Zăpadă se topesc...

5 comentarii:

  1. ... dar lasă în urmă un semn al trecerii, pe care nici soarele nu-l poate şterge...

    RăspundețiȘtergere
  2. Regrete pentru fiecare om care pleaca fara sa-si fi trait viata. Natura, asa cum spunea geneticianul Ctin. Maximilian, are grija ca batranii sa nu regrete cand patrund in "tunelul de lumina". Si nici nu sunt multi care sa-i regrete ca nu le mai sunt o povara. Dar sa pleci tanar fiindca sistemul sanitar nu mai este in stare sa previna o septicemie? Ce durere pentru parinti si pentru prietenii adevarati! Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar n-am nicio tresarire poetica. Eu am doar o singura intrebare ca ma framanta: de ce ne amintim de oamenii obisnuiti, care traiesc alaturi si impreuna cu noi, doar atunci cand nu mai sunt?

    ALM

    RăspundețiȘtergere
  3. Matilda, dacă avea numai 17 silabe, ceea ce ai scris putea fi un haiku. Aşa cred. Fiindcă nu mi-e clar genul ăsta, deşi mă emoţionează. Ca şi mesajul tău.

    RăspundețiȘtergere
  4. ALM,
    şocul septicemic nu prea poate fi tratat. E ca şi cum ai învinui medicul că n-a putut să salveze un om călcat de tren. Nu chiar aşa, dar aproape la fel.
    Nu putem şti însă, niciodată care e rostul acestor "plecări" timpurii...

    Mie mi se pare absolut omeneşte să ne amintim de oameni, atunci când nu mai sunt.
    De unii!
    Fiindcă de alţii nu ne amintim nici când dispar. Fiindcă, probabil n-avem ce.

    RăspundețiȘtergere
  5. Stimata Renata, sunt foarte atent cand ma refer la probleme medicale, fiindca stiu cu cine "stau de vorba"! Tocmai de aceea am scris "sa previna o septicemie". Si eu am trecut razant pe langa ceva asemanator, dar un profesor batran a zis: antibioticele dupa, si a pus mana pe electro-bisturiu!

    Rostul acestor plecari? O fi vreun rost? Sau ne amagim in fata necunoscutului?

    Poate, in timp, o sa vedeti ca frazele mele mai au si alt sens decat cel la prima vedere. Continuarea ar fi fost: si nu-i vedem cand sunt langa noi si, mai ales, cand au nevoie de noi! Reiterez: poate nu este cazul celor care citesc mesajul, dar sunt mii de alte cazuri ...

    ALM

    RăspundețiȘtergere