Joia dulce

Azi, până la 17:50 nu s-a întâmplat nimic interesant. Deşi era joi şi purtam ceva violet, cum a zis Şobolanul Rozaliu că e mai bine, ziua a decurs într-un oranj liniştit. Ca toate zilele de la 6 decembrie încoace.

La 17: 50 a sunat telefonul.
O voce zglobie dar înfiptă, care s-a recomandat. Am uitat instantaneu cum o cheamă. Zicea că domnul X (o cunoştinţă) a sfătuit-o să mă contacteze, eu fiind o persoană foarte deschisă la nou, adaptabilă, receptivă…
Pe scurt, tipul mă ridicase în slăvi ca să scape de ea, dar pe moment, în prostia-mi, am crezut că-mi face vreo ofertă de colaborare la ceva plăcut, din care ies bani dar nu simţi că munceşti.
I-am zis “vă ascult!”, pe cel mai receptiv la nou ton de care sunt capabilă.
Zice:
- Reprezint agenţia de asigurări (lampa entuziasmului a pornit să fileze) Alico şi vreau să vă propun trei pachete inte - ( aici s-a stins de tot) – resante, pensia privată, asigurarea de viaţă şi asigurarea de sănătate.
În bezna dezamăgirii, mi-am aprins o ţigară şi i-am zis:
- Aţi pierdut trenul cu pensia privată. Am 50 de ani. Ratele anuale m-ar cocoşa.
- Dar mai aveţi încă CINCISPREZECE ANI! Conform noii legils…
- Să trecem peste asta, zic.
- Ba să nu trecem! Veţi munci până la 65 de ani.
- Poate că nu, zic, nu vreau să vă pierdeţi timpul cu mine, nu cooperez la pensie privată.
- Atunci o să încheiem o asigurare de viaţă, zice.
- Nu-mi asigur viaţa, domnişoară! Mie îmi place să trăiesc riscant. Nu sunt clientul potrivit.
- Dar ştiţi cât de mari sunt cheltuielile de înmormântare, acum? Un ajutor de înmormântare ar fi, pentru familia dumneavoastră..
- Domnişoară, zic, ştiu cât sunt cheltuielile de înmormântare, fiindcă am avut recent una, în familie, dar nu mă interesează oferta. Aş vrea să încheiem discuţia.
Eu tot încercam să fiu politicoasă, că n-aş fi vrut să-i pricinuiesc domnului X neplăceri, dar chiar n-aveam chef să-mi calculez cheltuielile la un posibil deces personal.
Fata nu se lasă şi atacă asigurarea de sănătate. Aici eram blindată. Am! Adică posed. Un medic de familie pe care nu l-am văzut niciodată şi-mi doresc să nu trebuiască să-l cunosc, plătesc cota legală, nu mă formalizez, când am nevoie de doctor, apelez la doctori prieteni, de regulă nu mi se primesc “atenţiile”, prin urmare…
Zice:
- Să presupunem că v-aţi îmbolnăvi de cancer.
Cred că mi-a crescut discret tensiunea:
- E joi după amiaza, duduie! Ora 18. N-am chef să presupun că m-aş îmbolnăvi de cancer. Nu vreau să vorbim despre asta!
E de neobosit! Reia imperturbabil:
- Nu spun că aveţi cancer, dar s-ar putea să vă îmbolnăviţi de cancer, la un momen'dat. Ştiţi cât costă un transplant de măduvă? De ce credeţi că există anunţurile umanitare? Vreţi să ajungeţi în situaţia disperată, să strângeţi bani din donaţii? Nu-i mai bine…?
Am închis.
Şi m-am întrebat dacă şi asta e o tipă din aia care munceşte peste program, în disperare, să-şi impresioneze patronii.
Dacă da, atunci, bine…