Tichia de mărgăritar

După ce ne-am tulburat minţile cu prima casă, prima rablă, primul siloz, în sfârşit ne luăm şi noi dreptul. Pe bune. O să avem prima noastră farmacie care o să fie doar a noastră. Bucurie mare, nu? Răsfăţ pe capul nostru, ce nu s-a pomenit.

Vasăzică doctor de familie avem de câţiva ani. E-adevărat că unii nu l-au văzut niciodată decât la parafă. La faţă o ştim doar pe asistenta doctorului de familie care, prin extrapolare, e, practic, sora noastră. Ea ne bagă în sală, în seamă, ne scoate fişa, ne copiază tratamentul de luna trecută , care e acelaşi ca acum trei ani, dovadă că a fost bun şi încă mişcăm.
Într-o vreme scria ce luăm două pe zi, ce luăm trei, exact ca pe cutie. Nu ştiu dacă v-aţi prins că medicamentele care se termină în MR, în SR, erau cele mai scumpe , cele mai bune şi cele mai prescrise.

A venit un ministru vorbitor de limbă română şi-a decis că nu e bine aşa, cu hîr, mîr, sîr, cum scrie pe cutie, mai deontologic e să se scrie reţeta în latină, adică numele lu’ medicamentu’ cum e la mama lui, ştiinţific, să mănânce şi fabricile româneşti o pâine .

Asistenta a înjurat puţin, comparativ cu doctorul de familie, care a fost nevoit să redacteze prescripţiile, pentru toţi cei 2000 de pacienţi ai lui, vii, într-o limbă moartă.
Acum toate denumirile se terminau în “um”, lui Preductal MR îi zicea trimetazidinum, lui Egilok – metoprololum tartaricum, tu, bolnav, deşi nu te simţeai vinovat de altă boală, credeai că ţi se schimbase tratamentul.

Te duceai la farmacie, care nu era încă a ta, era a altcuiva sau “de lanţ” şi acolo, pentru prăpăditul de “…um”, te pomeneai cu trei, patru cutioare în faţă, toate diferite, dar când îţi vedeai preductalu’ tău MR, ăla scris cu litere roşii de tipar, îl înhăţai fericit strigând “Da, da, pe-ăsta îl recunosc, ăsta e care-l luam şi-nainte!”

Aşa că după manevra aceasta, fabricile româneşti tot n-au avut loc să mănânce o pâine, motiv pentru care au săltat niţel preţurile. Nu mult! Cât să coste două fiole de apă distilată ca 20 de ţigări.
Adevărata economie în sistemul sanitar abia acum începe, cu ministrul cel nou, care, dacă ştim că-l cheamă “otilo”, e clar că nu se prea culcă el pe limba latină şi a decis două măsuri eficiente, una absurdă şi alta mortală.

Aia absurdă e legarea omului de streaşina unei singure farmacii.
Ninge, plouă, picură casa de sănătate vreun ban în contul prăvăliei, tu acolo îţi faci iobăgia. Are lăcaşul ce-ţi trebuie ţie, ai noroc. N-are, “noroc bun!”

Măsura mortală ţine de instinctul de supraviţuire al nomadului care umbla cu pastrama sub şa. Bă, să ai cu tine strictul necesar, să nu crăpi! Sau dacă totuşi te bagi, s-o faci treptat.

Aşa că nu mai compensează de-acuma, la preţ, nici MR, nici “-um”. El s-a gândit aşa: ai dat în septicemie. Trebuie antibiotic. Penicilina e antibiotic? Este!
Atunci el plăteşte penicilina, tu plăteşti restul, până la preţul antibioticului de care ai nevoie.
Eşti cardiopat? Să fii sănătos, că nu te-a îmbolnăvit el. Ţii minte când stăteai două ceasuri la coadă, pe vremea lui Ceaşcă , să apuci un Dipiridamol?
Ce-i ăla!...
Coronarodilatator. Lasă, nu fă pe deşteptul! E tot de inimă.
El îţi face cinste cu dipiridamolu’, că era cardiologic şi acum treij de ani. E patru opzeci cutia, mai pui tu treij de roni şi-ţi iei ce-ţi trebuie.
Gata! Problemă rezolvată.


Scriu aşa, incert, ambiguu, că poate doar-doar m-oţi întreba ceva. Să nu vă luaţi după televizor. Să nu vă bucuraţi că, pe lângă tot ce-i deja al vostru, vă mai trageţi şi farmacie.
Fiindcă e doar una dintre măsurile bine gândite de acest guvern, ca să înceapă “ieşirile din sistem”. Discret, dar rapid.
Pentru că, vedeţi voi, nu sunt bani de pensii.