luni, 17 august 2009

De ce ?

S-o luăm uşor!
Să nu ne pierdem cu firea, ca Roberta Anastase care azi a propus în mod obligatoriu să se desfiinţeze comisia parlamentară, exact aşa cum şeful guvernului Boc, domnul Boc, zicea acum câteva zile la televizor că s-a decis să-şi respecte angajamentul.

Pe mine nu mă interesează cine a făcut înregistrarea, de ce a trimis-o şi presei - doar la Gardianul, şi-n blogosferă - doar la doi băieţi experţi, de ce ăla care a primit-o primul, pe cinşpe, a scris că a primit-o da’ că n-o dă, aşteptându-l pe ăla care a recepţionat-o al doilea s-o dea primul.

Nu mă interesează nici ce-au zis Orban, Săftoaica, Aura Vasile, Lakatos care poa' să fie Chiriţă.

Nici dacă această mânărie neprincipială dar utilă doamnei Udrea care s-a efectuat prin neînchiderea microfoanelor sau prin lăsarea lor în funcţiune o să arunce în aer comisia parlamentară sau o s-o pună la pământ.

Pe mine mă interesează doar de ce, după ce a dat citirii fără greşeală, cursiv, stenograma înregistrării, dovedind chiar oarece înclinaţii spre arta dramatică, doamna Udrea s-a bâlbâit tocmai la numele Vladimir Volkoff?
De ce?

11 comentarii:

  1. Cazi intr-o capcana.Cand spui ca nu te intereseaza ce au zis impricinatii, dezvalui de fapt ca ai condamnat-o deja pe Elena Udrea.De ce s-a balbait?Consilierul ala destept a uitat sa-i scrie exact cum se citeste(asta cred ca n-are importanta).Mi-e teama ca cei care sustin ca nici gura nu le miroase pot deveni maestri fata de Nicolski,Ciolpan si Borcea.
    SorinM

    RăspundețiȘtergere
  2. Sorine,
    Când ministerul care face clipuri publicitare cu peşti în copaci, îşi arogă sute de mii de euro pentru birotică, crezi că e normal să mă suspectez că o bănuiesc pe Udrea pe nedrept?
    Eşti scalvul vizionării personajului Udrea şi nu al ascultării lui.
    Închide ochii. Imaginează-ţi că Udrea arata ca Mungiu şi reia sonorul vorbirilor ei, de la bileţele până în ziua de azi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamna Udrea a crescut în ochii mei, mai ales de când a făcut dovada că l-a citit pe Volkoff, sau cel puţin a pus pe cineva să-l citească.

    Treaba e că Elena Udrea a încurcat semnele algebrice ale mesajelor de acolo, făcând dovada că din Volkoff se poate scoate orice.

    Nici citatul din el nu este corect. Cert.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi?Deja ...Trebuia sa te intereseze ce au zis cei patru din comisia parlamentara.Cand pleci in concediu fiindca ...o sa chemi pe cei care nu vin,cand cauti si nu stii nici macar ce si unde si ai nevoie de experti ,cand spui ca trebuie sa fie neaparat ceva penal nu inteleg de ce o mai ancheteaza.Trebuia dusa la inchisoare direct.
    P.S.Eu chiar cred ca a facut o mare economie in proiectele respective ,desi nu s-au vazut efectele.Am fost la mare in perioada aia si....era liniste.

    SorinM

    RăspundețiȘtergere
  5. ElZap, ţi-aş fi recunoscătoare dacă ai continua ideea. Dacă nu aici, măcar pe blogul tău. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Sorine, regret, eşti adeptul ideii că dacă bei apă dintr-un râu la km 10 e mai murdar decât la km 1m faţă de izvoare.
    Un râu e curat doar acolo unde izvorăşte el.
    Aşa că toată discuţia despre ce-a zis Săftoiu, ce-a zis Orban, cu ce s-au băgat ei în rhat, e inutilă.
    Discuţia începe şi se şi termină cu întrebarea: putea fi doamna Udrea ministru?
    Dacă da, de ce?

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu renata, nu-i asa.Iti mai dau un punct de reper si apoi poti sa imi dai dreptate.Comisia aia trebuie sa cerceteze activitatea ministerului ,nu a ministrului in sine(e o nuanta cam importanta).
    P.S.Da, putea fi si ...e.De ce?Fiindca stie carte .Guvernul asta bun ,rau ,la interventia presedintelui sau nu ,si-a dat seama ca turismul e o chestie care poate aduce bani multi in urmatorii ani.Prima chestie desteapta pe care a facut-o udrea a fost treaba cu inspectiile pentru clasificari.A doua a fost publicitatea in special pe Eurosport(stii ca au vazut clipul asta un miliard de oameni care se uitau la campionatul de la Berlin?)Urmatoarea o sa fie contractul cu TUI.

    SorinM

    RăspundețiȘtergere
  8. Sorin, tocmai m-am terminat(?!) de uitat la sinteza zilei ....Cică sunt un miliard patrusute şi ceva de mii de televizoare care beculesc, în lume.
    EUROsport e pt. Europa. Preluările pe alte canale se fac fără publicitate.

    Mă laşi fără grai însă cu altceva!
    Despre ce CARTE vorbeşti la Udrea?
    Ce carte ştie?
    A terminat facultatea de turism?
    Ce clasificări a făcut Udrea?
    Hotelul de 3 stele are apă caldă cu program şi televizorul din cameră ţi-l repari singur! Chestia asta e posibilă dacă ai şurubelniţă la tine. Sau măcar o forfecuţă de unghii.
    La 3 margarete ai dreptul să alegi dacă dormi în pat cu gazda sau cu găzdoiul.
    Ştii de ce n-am apucat eu să merg cu mocăniţa? Fiindcă nu-mi plăcea nici gazda şi nici găzdoiul de la cea mai licenţiată pensiune.
    La cel mai hotel din centru tocmai se terminase o bătaie de interlopi şi recepţionera, emoţionată, nu ştia dacă mai are camere, dacă mai are chef de închiriat, dacă.
    Cine-i TUI ăsta, că n-am băut cu el?
    Vino să ne certăm plăcut la mine pe blog, când vrei.
    Dar nu-mi spune mie că Udrea ştie carte!
    Sau hai să stabilim despre ce carte vorbim.

    RăspundețiȘtergere
  9. NU mai comentez.Dar imi mentin opinia.
    SorinM

    RăspundețiȘtergere
  10. Testul ăsta e mai simplu. S-a bâlbâit de emoţie, amintindu-şi de seminarul în doi, la care subiectul de după a fost tehnica dezinformării.
    Ei, şi voi acum, cine era cel de-al doilea cursant... subiectul de după ce anume... prea multe răspunsuri vreţi, testul are o singură întrebare.

    RăspundețiȘtergere
  11. Uite, cam tirziu, dar intervin putin de tot-de tot la postarea asta.
    In primul rind, eu propun in mod obligatoriu sa ne decidem sa ne respectam angajamentele, oricare-or fi alea.
    In al doilea rind, legat de competenta doamnei Udrea, il citez pe taica-meu care, atunci cind eu si maica-mea facem misto de Duduia, ne spune sobru: "va roade pizma. Doamna ministru e buna".

    RăspundețiȘtergere