Asiguratorul lui Dumnezeu

Văd că de trei zile se toacă portocaliu despre asigurarea caselor luate de viitură, o dată la doi ani. Nu cred că există asiguratori care să sară pe moldovenii sinistraţi, dar nici nu s-a găsit nimeni să-l domolească pe preşedinte, cu argumente, la subiectul ăsta.

Eu urăsc societăţile de asigurare. Din două motive:
1) Am avut CASCO 4 ani, la aceeaşi firmă, n-am făcut nicio boacănă şi, când am solicitat ca, la reînnoirea contractului, să-mi facă un discount, acolo, că am fost şofer cuminte, mi-au zis că nu se poate.
2) Era să-mi fac pensie privată acum doi ani şi…
Să vă spun cum a fost.

Intră în prăvălie un tip la vreo 30 de ani, că reprezintă societatea GRAVE şi vrea să-mi prezinte oferta lor. Mă uit la el, semăna cu Tudor Vladimirescu, numai că avea barbă şi-un sacou de culoarea măslinei crude. Încolo, tricou negru, pantaloni negri, pantofi negri, şosete negre. Dacă ar fi avut şosete albe, îl dădeam afară. Da’ le avea negre.
Luăm loc. Zic, beţi o cafea, zice, nu, mulţumesc, doar apă, dacă se poate.
Îmi explică cine e GRAVE şi ce vrea ea.
Eu, în tâmpenia mea cronică, mă bucur că se numeşte GRAVE, mi se pare ceva serios, sună bine cuvântul în sine, parcă auzi orga în catedrală.
După cinşpe minute de discuţii preliminare, tipu’ zice că e popă. Nu vreau să spun unde, fiindcă e o biserică deosebită, poate mai slujeşte şi azi acolo, poate cântă frumos, poate îl iubesc enoriaşii.

Ne concentrăm pe ofertă.
Aleg pensia privată.
Mă întreabă dacă sunt măritată. Zic “aproximativ”. Urmează şaizeci de minute de predică ortodoxă care se încheie cu remiză, fiindcă el o ţine pe-a lui, că Dumnezeu nu e de acord, eu, pe-a mea, că mie nu mi-a dat niciun semn că nu e de acord.

Trecem la contract, cu clauzele pe masă. Scoate un tabel cu calcule. Îmi dau seama cât sunt de bătrână. Ca să am dreptul la o pensie privată, trebuie să muncesc o lună pe an, fără bani, de-acum încolo.
În al doilea ceas de discuţie – deja îmi zicea “Renata dragă” şi eu îi ziceam “Părinte”, îmi relatase ceva, o evanghelie, semăna cu un film horror, ceva cu o apă îngheţată, cu unii cărora li s-au strivit fluierele picioarelor cu bâta, pe mine mă impresionează grav violenţa fizică, el povestea frumos, filmic, cu detalii de imagine - zic “Gata, m-am hotărât pentru pensie privată la GRAVE”.
Se luminează la faţă ca după împărtăşanie.

Semnez nişte pre-contracte dar, înainte de asta, profit şi eu de ocupaţia lui ca bugetar, îmi înfig ochii în ochii lui şi-l întreb: “Părinte, având în vedere toată discuţia anterioară şi ţinând cont de calitatea dumneavoastră principală pe pământ, aceea de preot – aţi avea curajul să mă minţiţi, în avantajul firmei GRAVE? Adică, sincer, mă sfătuiţi să închei contractul ăsta?”
În loc de răspuns, agentul îşi face semnul crucii şi zice “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
Mi s-a pus un nod în gât şi-am semnat, fără alte comentarii.
M-am scormonit în portofel, al meu şi-al colegelor, că n-aveam juma de salariu la mine - prima rată - şi i-am dat banii.

Fix peste 30 de zile îmi vine acasă o înştiinţare de felicitări, că firma GRAVE m-a admis printre enoriaşii săi şi sunt fericita beneficiară a unei poliţe de asigurări, în caz de accident.
Turbez şi-l sun pe popă. Zice că îi pare rău că nu ne-am înţeles, dar GRAVE , pur şi simplu, nu face pensii private, dar pot beneficia de prima de asigurare în tranşe, când ajung la pensie. E ca o pensie.
Îl chem cu banii înapoi şi îl ameninţ cu un mare scandal în Duminica Tomii, la el în parohie, dacă nu se execută.
Tot încerca să mă calmeze…
Îi zic – Părinte! Una şi cu una fac două. Eu, spre deosebire de dumneavoastră, chiar cred în Dumnezeu! Nu vreau să mă asigur, ca o cobe, împotriva accidentelor şi împotriva bunăvoinţei Lui. Eu voiam pensie privată. Nu se poate, asta e! Poftiţi îndărăt cu banii!
Şi a poftit.

De-aia, când aud de societăţi de asigurare, mie îmi piere orice poftă de dialog.