Puţină luciditate

Există viaţă după furadan?
O-ho! Şi-ncă cum! Presa e plină de viaţă. Familiile îndoliate scot gunoiul de sub preş, deretică, aruncă rufele murdare peste gard, se pregătesc să gestioneze copilul. Ştiu că se numeşte “tutelă” . Totuşi, în cazul de faţă, răsfoind publicaţiile de scandal, am dedus că e mai înţelept să folosesc “a gestiona”.

Bloggerii, măcar, se ocupă de lucruri mai serioase. E suficient să scrii furadan pe Google şi apare o armată de Poaroţi şi Şerloci Holmşi care analizează cazul din celălalt punct de vedere, al crimei travestite în sinucidere.
Unii se întreabă dacă nu cumva cineva i-a turnat toxicul pe gât?
De ce n-a lăsat câteva rânduri scrise de propria mână? Dacă a scris mesajul în telefon înainte sau după ce a băut otrava? De ce soţul a telefonat la salvare şi nu la 112? De ce nu i-a sunat pe părinţii ei imediat?
Mie, singura întrebare firească îmi pare - cum poate cineva să se urască într-atât, încât să bea dintr-o sorbire, aproape-volumul unei sticle de bere, când doar mirosul lichidului aceluia trebuie că produce reflex de vomă?
Răspunsul e, cred, unul singur. Nu ştia cum va surveni moartea. Bănuia că o să se prăbuşească fulgerător, inconştientă, rămânând frumoasă şi senină.

Legiştii care au dat ulterior comunicatul pentru presă au comis, după părerea mea, o primă gafă impardonabilă, numind insecticidul folosit. Citeam că o femeie din Slobozia, cum a aflat de moartea cântăreţei, a dat fuga şi a tras şi ea o duşcă de otravă de gândaci. A murit, fireşte, lăsând nu unul, ci trei copii în urmă.
Cea de-a doua gafă, la fel de urâtă, e că s-au mulţumit să morfolească câteva cuvinte de specialitate – “neurotoxic” şi “blochează colinesteraza” iar reporterii au înghiţit în sec şi n-au mai întrebat ce va să zică astea. Ultimii nu sunt de condamnat. Acum, orice duduie mai înfiptă, care a terminat ceva, se poate face jurnalist. Şi ce dacă pronunţă frecvent “indentitate” şi “repercursiuni”? Sau - absolut fabulos – “pi-oceanic”, pentru temutul “piocianic”? Ce e val, ca valul trece…

Dar medicii care s-au lăsat intervievaţi ar fi trebuit să sublinieze că e o moarte cumplită, spectaculoasă, umilitoare care, chiar dacă se instalează în câteva minute , trece fiinţa aceea prin chinuri inimaginabile, că e iadul însuşi, lăsându-o în final fără suflare, în propriile ei dejecţii.


Aşa că m-am gândit să stingem niţel lanterna domnului Holmes, să aprindem plafoniera şi să citim împreună, la rece, câteva rânduri din Tratatul de Farmacodinamie al profesorului Dumitru Dobrescu, apărut în Editura Medicală, fix acum 29 de ani.


“La animale şi la om anticolinesterazicele au efecte puternice, producând frecvent fenomene toxice. Anticolinesterazicele ireversibile sunt utilizate mai ales ca insecticide contra dăunătorilor agriculturii, la om având importanţă din punct de vedere toxicologic, întrucât produc intoxicaţii grave, adesea letale, când nu sunt mânuite cu toate precauţiile necesare (a se vedea capitolul “Derivaţi organofosforici”)”

Bun. Mergem la pagina 739, la derivaţii organofosforici, să vedem cum arată intoxicaţia cu aceste substanţe:

“La nivelul sistemului nervos central se observă ameţeli, tensiune, tremor, anxietate, cefalee, deprimare, astenie, apatie, somnolenţă, convulsii şi comă.
Asupra circulaţiei, substanţele produc bradicardie, hipo-, apoi hipertensiune.
Respiraţia este puternic influenţată: bronhoconstricţie şi hipersecreţie bronşică,dispnee, constricţie toracică, respiraţie Cheyne-Stokes, deprimarea centrului respirator, cianoză.
La nivelul aparatului digestiv apar greţuri, vărsături, colici abdominale, scaune diareice involuntare.
Se mai observă: creşterea secreţiilor tuturor glandelor exocrine, estomparea imaginilor vizuale; micţiuni frcvente, involuntare, contracţii fasciculare ale muşchilor striaţi apoi paralizie.
La doze mari moartea se produce prin deprimarea centrului respirator, paralizia muşchilor respiratori, bronshospasm şi hipersecreţie bronşică.”

Vă mulţumesc, domnule profesor! Îmi amintesc perfect, deşi a trecut atâta vreme: la cursul cu pricina ne-aţi spus că, la momentul respectiv, literatura de specialitate nu cita decât un singur caz de intoxicat accidental cu o asemenea otravă care fusese salvat pentru că se intervenise imediat, cu o perfuzie lentă de atropină. Parcă 200 de fiole…
În rest, indiferent cât de mică e doza ingerată, moartea e oribilă şi inevitabilă.