Plăfărăgind cu doamna Monica

Câteva zeci de kilograme de oase, piele, muşchi, dinţi, buze, (buze mai puţin), unghii, păr, organe şi glande cu secreţie endo şi exocrină, care răspund monoglas la numele Tatoiu, au poposit aseară pe canapeluţa hepilică, la Măruţă.

Am adăstat şi eu 10 minute pe canal, să văd dacă pachetul psiho-somatic de sorginte umană care-şi zice Tatoiu emite vreo plângere către primăria capitalei, cum că vreo viitură de douăj’ de ani i-ar fi distrus casa şi să i-o refacă primarele.

Mă gândeam aşa, fiindcă ştiu că la emisiunea cu pricina vin tot felul Biănci, Triănci şi alte… în fine! - să-şi plângă amarul pe umărul audienţei, ori că le-a înşelat amantul, ori că testul ADN îl indică drept tată chiar pe tatăl copilului dar el nu mai vrea, ori că ultima pereche de silicoane e beton.
De rea ce sunt, mă gândeam că asta o să fie tema discuţiei, dar ea venise acolo, nici pe politic, nici pe drag de Băsescu, nici pe eşec sentimental, ci pe teme de endometru personal.

În zece minute am aflat povestea uterului doamnei Tatoiu care, la un moment dat, primise verdict de displazie endometrială, adică, a explicat ea, mai pe înţelesul telespectatorilor, lungind vocalele cât să umple monstruoasa cavitate, avea un uter “maaare, umflaaat” şi, după un an, s-a pomenit cu un uter “mic, involuat”. Astea două cuvinte din urmă le-a chiţăit onomatopeic, să ne facem o idee despre ordinul de micime.

Pauză de efect.

Măruţă era topit de curiozitate. Şi-ar fi ros unghiile, dacă politica postului ar fi cerut-o.

Tatoaica, vulpe bătrână, hârşâită prin platourile Antenei 3, se ţinea cu dinţii de suspans, a tăcut vreun minut cu ochii în golul amintirilor până a dat pe plisc secretul vindecării sale: miere de salcâm “de la Plafar”, lăptişor de matcă “de la Plafar”, propolis “de la Plafar” şi ser fiziologic de la producător necunoscut, toate la un loc, două linguri pe zi.
În Măruţă gemea dezamăgirea, da’ giobu’-i giob, repeta electrizat - “Să spunem exact reţeta, cantităţile, să afle telespectatorii”, cam ca Dan Diaconescu…

Emoţionată de simplitatea cu care poţi face reclamă mascată unei societăţi comerciale ce se ocupă cu măturatul colbului de pe marginea drumurilor şi ambalarea lui la pungi de hârtie, sub denumirea de ceaiuri medicinale, vindecata pe deplin a încurcat măsurile şi i-a ieşit un consum de 200 litri ser fiziologic.

Din partea mea, n-avea decât să-şi dilueze plăfărăgeala şi în doi metri cubi de apă de izvor, fiindcă, la cum s-a dat în stamba canapelei deja celebră, părea mai degrabă tratată după reţeta lui Păstorel Teodoreanu, aia cu “o picătură la un kil de vinişor”.