Buni de zotcă

Pe vremea când încă vedea fără dificultate, bunică-mea era mare fană a meciurilor de box televizate. Nu-i scăpa nicio transmisie, indiferent de oră.
Parc-o văd, în fotoliul ei înfipt la un metru de ecran, furioasă, gata să se repeadă în ring, pregătită să pună şi ea umărul la datul cu pumnul.

N-am înţeles multă vreme de unde apucăturile astea belicoase pe capul ei şi, prima oară când am auzit-o strigând “Aşa! Dă-i la zotcă!”, am fost foarte surprinsă, în primul rând fiindcă nu ştiam ce e aia “zotcă” şi apoi, după ce am aflat, am fost şi mai uimită, pentru că ea nu folosea golăneli lexicale, maxima înjurătură fiind “Ia mai dă-l în pălăria lui Anatol !”.

Bine, nici pe Anatol ăsta, cu pălărie mare nu-l cunoşteam, dar în zeci de ani de convieţuire cu ea, mă învăţasem să-l suport, ca pe un rău de strictă necesitate.

- Da’ ce-ai, dragă, cu ăla, ce ţi-a căşunat pe el? am întrebat-o odată, când depăşise cu mult limita admisă de enervare, la vârsta ei.
- E un rusnac împuţit, mi-a şuierat Babiclonţ, fără să-şi rupă ochii de pe ecran.
Bun. Am înţeles-o şi-am lăsat-o să se desfăşoare. Având în vedere antecedentele, mi se părea normal să aibă boală pe ruşi. Dar a doua oară când am prins-o agitându-se ridicol, tocmai citisem şi eu numele boxerilor pe ecran şi niciunul nu era rus. Şi iar am întrebat-o: “Băi, dar ăsta cu ce ţi-a greşit?”
Ea, ce credeţi că-mi răspunde?
- Are moacă de rus.

Ei bine, sunt pe cale s-o iau pe urmele lui Babiclonţ: cum îi văd pe Băsescu şi pe Boc la televizor, vizitând sinistraţi, am senzaţia că au “moacă de rus”.
Şi-mi pare rău că nu se găseşte nimeni să le dea la zotcă.