Mădălinoooou!... Lasă-ne!

Lasă-ne, fată dragă!

Lasă-ne în prostia noastră de poporeni care n-am avut de-a face cu televizorul decât de pe partea asta, unde zace telecomanda pe colţul canapelei.

Nu ne mai duce pe noi în ispită, să ne socotim câţi ne iubesc, câţi ne urăsc, cîţi invitaţi am avut la nuntă, câţi ne-au felicitat în scris când eram directori şi câţi îşi mai amintesc de noi, la pensie.
Nu ne mai mâna pe Google, să vedem cât furadan şi-n ce diluţie rezolvă disconfortul de-a trăi cu dormitor la etaj şi dependinţe la parter.
Lasă-l, dracului, în pace, pe taximetristul ăsta, care m-a adus din Militari în Berceni pe scurtătură şi n-a luat-o pe la Fântâna Mioriţa, ca să-mi arate oraşul natal, lasă-l să mă întrebe dacă geamul deschis e prea deschis, dacă mă ţin de şapcă fiindcă îmi place de ea sau fiindcă mi-o zboară vântul, dar nu-i munci creierii implicaţi în participarea la trafic cu întrebări de genul “Doamnă, ce părere aveţi de ce-a păţit Mădălina Manole?”, pentru că n-ai păţit nimic!
Ai plecat când nu ţi-a mai plăcut spectacolul.
Noi, care l-am plătit din salariu, vrem să scoatem untul din el, vrem să trăim până cântă grasa, plus cinci bisuri, vrem să ne împrofităm la maxim din puţinul care ni s-a dat, de pildă ăsta, că poţi analiza cu taximetristul de lângă tine cât de proastă ai fost tu, cât de ciudată, cât de ne-mamă, cât de ne-inspirată, câte jocuri şi jucării ai pierdut din caruselul vieţii, pe când noi, un client cules din Militari şi-un taximetrist de Meridian, batem palma minţii noastre că “nu se merită să faci prostia asta”, când “viaţa e atât de frumoasă, doamnă!” - mi-a mai zis el şi aparatul de taxat confirma: 17, 70.