joi, 15 iulie 2010

De ce se sinucid oamenii?

Din dragoste. Din disperare, dacă au certitudinea că, pentru problema lor, nu există soluţie. Din decenţă, ca să nu moară lent, în chinuri, de o boală incurabilă, ca să nu devină o povară pentru cei apropiaţi. Din orgoliu, fiindcă descoperă că nu sunt speciali, aşa cum au crezut ei.

Eu, cu toată sinceritatea şi cu riscul de-a încasa oricâte vorbe grele, mărturisesc: uitasem că există Mădălina Manole. N-am ascultat-o decât accidental şi pasiv. Adică, dacă s-ar fi nimerit pe post, n-aş fi schimbat canalul de urgenţă, aşa cum fac cu maneliştii, cu oteviştii, cu ororile mediatizate şi producătoare de bani, în ţara unde primul ministru ajută la umplut saci cu nisip, la inundaţii, în veşnicii şi “ăi bunii” lui pantofi ciocaţi.
O dădeam mai încet.

Acum, că a băut un pesticid (după ştiinţa mea , în moartea astfel aleasă nu se scapă, nici dacă se intervine pentru salvare în primele 30 de minute), mi-am amintit de ea.
Ea, moartă, mi-a amintit de ea, vie.
Nu e minunat?

Nu-mi amintesc să fi fremătat Gâdea, la Antena 3, pe jumătate de emisiune, după ce a murit Dinică. Cred că nici lui Ştefan Iordache nu i-a dedicat o emisiune şi se prăbuşea Catedrala Teatrului Românesc !
Sau, dacă a făcut-o şi eu am uitat, înseamnă că evocarea a fost decentă. Discretă. Uitabilă. Probabil că n-a avut-o pe Corina Chiriac în direct. O fi vorbit vreun actor, plângând, oi fi schimbat eu canalul, să nu plâng …

Dacă Mădălina Manole s-a sinucis fiindcă nicio casă de discuri nu se arăta interesată de albumul ei, sunt de vină două lucruri: maneliştii, care-şi vând albumele încă înainte de-a se naşte ei şi orgoliul copilăresc şi golaş de-a se fi considerat o artistă, într-o lume care cumpără numai Salam şi salam şi-n care nimeni nu i-a comunicat că Enescu a murit departe de ţară, fiindcă nu i s-a restituit casa de la Cumpătu, de lângă Sinaia, unde şi-ar fi dorit să-şi sfârşească zilele. Şi-atunci a murit când s-a nimerit şi unde s-a nimerit: la 74 de ani şi la Paris.

N-aş fi îndrăznit să scot la lumină toate cuvintele astea, dacă domnul Borges nu zicea aşa:

“Când oamenii se gândesc la sinucidere, se gândesc la ce vor crede ceilalţi despre ei aflând că s-au sinucis. Deci, într-un anume sens, continuă să trăiască.
În general o fac din răzbunare. Mulţi oameni se sinucid pentru că sunt furioşi. Este un mod de a-ţi arăta furia şi răzbunarea. Şi de a face pe altcineva răspunzător de faptele tale, ceea ce este profund greşit.”

29 de comentarii:

  1. Ba nu e gresit!
    Cineva poarta raspunderea si acela nu poate fi decat imbecilul de barba'su. Care nu i-a fost alaturi, care n-a inteles-o. Marea tragedie a unei sinucideri nu este moartea ci singuratatea imensa care o precede.

    Foc de voie!!!!!!!

    RăspundeţiȘtergere
  2. Nu ştiu de ce se sinucid oamenii, dar intuiesc de ce mulţi, foarte mulţi dintre ei trăiesc prost. Pentru că aşa aleg ei! (şi aici nu-i vorba numai despre opţiunile politice, deşi astea sunt determinante)

    Cât despre judecăţile (şi prejudecăţile) domnului Borges, eu nu prea ader la concluziile sale. Eu am o părere proprie - şi extrem de solidă - vis-a-vis de răzbunare. În accepţia mea, răzbunarea nu este arma prostului, cum proclamă cretinul clişeu, generalizat şi preluat de toţi superficialii din lumea asta. Nici pe departe! Răzbunarea este un act de justiţie! Unul personal, desigur, dar un veritabil act de justiţie! În literatura clasică, dacă tot facem filozofii pe tema asta, cel mai expresiv mod de răzbunare este cel al contelui de Monte Cristo.

    Laşii, însă, ca să-şi explice lipsa de bărbăţie au recurs la găselniţa cu răzbunarea care ar fi arma prostului. Ei, deştepţii şi bunii samariteni, întorc întotdeauna şi celălalt obraz, în buna tradiţie biblică. Îţi vine să ai încredere în vreun specimen de speţa asta, vreodată?

    RăspundeţiȘtergere
  3. Zâzanie,
    N-am de gând să te ciuruiesc :), fiindcă habar n-am la ce te referi.
    Eu ştiam că, atunci când "imbecilul de barbat" al unei femei "n-o înţelege" şi "nu-i e alături", se foloseşte divorţul, nu verdele de Paris.
    Cât priveşte singurătatea... Dacă ai un copil de 15 ani sau de 25, îţi permiţi luxul să-ţi percepi singurătatea ca pe o dramă. Când însă are UN AN vârstă, cred că eşti atât de ocupat să-l ajuţi să împlinească 25, încât nu ai timp să observi cât de singur sau nesingur eşti.

    RăspundeţiȘtergere
  4. Florine,
    te cam abaţi de la subiect! :))
    Dar mi se pare interesant ce zici. Şi curajos.
    Da. Şi eu sunt de acord că sintagma "răzbunarea e arma prostului" e inventată de cei care fac ce fac, în aşa fel încât o mulţime de inşi sau măcar unul, să nutrească sentimente de răzbunare contra lor.
    A întoarce şi celălalt obraz... hm! Merge o dată. E valabil doar atâta timp cât ţii cont că n-ai decât doi obraji. Unu - doi. Te-ai lăsat pălmuit şi pe al doilea, gata! Treci la fapte.
    Ştiu eu cam unde baţi tu!


    Borges vorbeşte strict de SINUCIDERE, ca fiind echivalentul unei răzbunări. Nu spune că răzbunarea, în general, prin orice alte metode, ar fi un act reprobabil.

    RăspundeţiȘtergere
  5. Nici eu nu inteleg ce se intampla in mintea acestor oameni. :(
    Nu m-am gandit niciodata la sinucidere ca la o metoda de a scapa de griji si suferinte.
    In ultimul an am facut cateva atacuri de panica. Imi aduc aminte ca o data eram intr-un spital, cu medici si asitente langa mine. Nu le-a pasat si m-au dat afara din cabinet. Eram cu mama care isi taiase mana (rau de tot) intr-un geam. Eu tremurar rau de tot din tot corpul. Si gatul imi tremura. Nu puteam sa vorbesc de groaza. Am crezut ca o pierd pe mama.
    Si eu m-am abatut de la subiect. :) SCUZE!

    RăspundeţiȘtergere
  6. de ce, de ce, de ce... asta-i ca piatra aruncata si inteleptii care se-apuca s-o caute. cine stie ce tormented soul o fi zacut si-n ea. pacat ca n-a gasit la timp un dr.Igor care s-o opreasca.

    altminterea, zazanie, intrezaresc ceva androgin in comentariul tau. sau ... dimpotriva? :)))

    RăspundeţiȘtergere
  7. Teo, nu trebuie să fii neapărat pe subiect. Nu e o condiţie.
    Nu trebuie să-i blamezi pe doctorii care te-au scos din cabinet, când era grav tăiată mama ta.
    Atacul de panică, deşi e cumplit de suportat şi ai senzaţia de moarte iminentă, are mortalitate ZERO. Ştiau şi ei asta.
    Cu cât te convingi că e o stare de rău aparent, cu atât treci mai uşor peste criză şi e mai scurtă. Adevărata mizerie a atacului de panică e... panica ce te cuprinde când debutează porcăria.
    Dacă e pentru prima oară, (ameţeli, tahicardie, transpiraţii, senzaţie de leşin, greutate în respirat) te sperii rău fiindcă nu ştii ce e. A doua oară te sperii şi mai rău fiindcă-ţi aminteşti ce cumplit a fost prima oară. A treizecea oară ar trebui să respiri adânc şi să zici: a, nu e decât un idiot de atac de panică. Ia mai dă-l în... şi să vezi cum se retrage, neputincios.

    RăspundeţiȘtergere
  8. @renata
    Nu i-am blamat. Ei se ocupau de mama. Ma asteptam totusi sa faca cineva ceva, nu stiu, ca sa ma linistesc. Erau cateva asistente pe hol care nu aveau treaba. Stateau si se uitau la mine cum tremur.... habar nu am ce ar fi putut sa faca.Cateva vorbe bune mi-ar fi facut bine, cred eu, nu ma pricep.

    RăspundeţiȘtergere
  9. Theo,
    e un fel de-a zice. Cel mai bun tratament în atacul de panică şi în ceea ce numim "cădere de calciu" e să-i acorzi omului toată atenţia, compasiunea, răbdarea... fiindcă are nevoie să se descarce povestind cu lux de amănunte ce simte şi, fiindcă starea e paradoxală, să se asigure că înţelegi detaliile şi că îl crezi.
    Poţi să-i dai în vremea asta o fiolă de calciu şi-o jumătate de comprimat de anxiolitic minor, apoi îi abaţi atenţia în altă direcţie, alt subiect, cu totul diferit. În 15 minute e ca nou. Dacă n-ai nimic la îndemână, îi dai un sfert de pahar cu apă pe care-l agiţi, simulând că tocmai i-ai dizolvat ceva acolo. Poţi pune puţin zahăr. :) E la fel de eficient ca fiola de calciu.
    Înţelegi cum e cu boala asta? :))
    p.s.: de care sufăr şi eu.

    RăspundeţiȘtergere
  10. Ciudat este ca nimeni nu spune, sau n-am vazut ori auzi eu, ca sinuciderea, in cele mai multe cazuri e o evadare.
    Va las pe fiecare sa va ganditi la tot felul de "lumi" din care cienva are vrea sa evadeze. Si cum intereferenta dintre lumile vii este inevitabila si fireasca, sinucigasii se indrepta catre aceea a tenebrelor unde stiu sigura ca "scapa0evadeaza din lumea grijilor. De aici vine si asa zisa lasitate. Nu e lasitate, e slabiciunea de a te bate cu tine insuti.
    Astia-s centii mei.

    Numa' sa nu o aud pe o "doamna " dup-acilea ca bat campii, ca atat ii trebuie; draci mananca si nu se satura cu mine!


    PS
    Sa nu uit: Dumnezeu s-o odihneasca pe MM si sa-si afle pacea dupa care a plecat.

    RăspundeţiȘtergere
  11. haihui,
    e o evadare pentru cineva care poartă o cruce insuportabilă. Care era crucea MM?
    Nu prea mai avea public. Genul ei nu mai era pe gustul românilor. Se mai schimbă generaţiile, se mai deschid ferestre spre lume, oamenii au mai văzut/ascultat şi altceva... În ceea ce se cheamă muzică "uşoară", moda trece repede. Sigur că există excepţii. Cântăreţi pe care-i asculţi după 30 de ani şi nu te plictiseşti de ei. Dimpotrivă.
    Dar nu era cazul ei. Să fim serioşi!
    În cele din urmă, am înţeles că "nu se mai iubea pe sine". Ei, aici lucrurile se complică. Era nevoie de terapie. N-a beneficiat. Păcat!
    ...S-o ierte, după cum zici!

    RăspundeţiȘtergere
  12. Renata draga cred ca eu ma linisteam daca imi spunea cineva ca mama nu este chiar asa de grav cum cred eu si ca o sa se faca bine.
    Nu am avut stare de lesin, doar tremurat si tahicardie.
    A fost o spaima imensa, Nu iti spun cum am ajuns cu mama la spital. Taximetristul nu vazuse mana bandajata a mamei si credea ca eu sunt pacientul.
    Esti cumva medic?

    RăspundeţiȘtergere
  13. Re,
    N-am zis ni'ca de cruce dar MM n-a mai putut sa si-o care dupa cum citesc zilele astea. Stiu, vremea ei trecuse daca vrei sa spui ca a vut o "vreme a ei"; am ascultatat-o si nu mi s-a parut nimic de notat in legatura cu vocea ori jocul ei pe scena. Oricum, canta mai bine decat mine.

    RăspundeţiȘtergere
  14. ma mananca pielea...

    zazo, nu ai dreptul sa acuzi pe barbatu-sau. poate ai avea dar numai in cazul in care ai fi fost martorul vietii lor in doi (paradoxal, nu?) dar cata vreme vorbesti(scrii) din ce auzi, citesti ori nascocesti, nu faci decat sa risti sa fii ridicola (nu-i prima oara, nu?).
    vina e a celui care nu gaseste resurese sa se desprinda-rupa de cauze, nu a celor din jur. viata e o jungla, zazo, parca si tu erai una din felinele care zgarie si fuge, crezi ca eu m-as sinucide din pricina ta si-as dori ca lumea sa te invinovateasca?

    hahaha, te-as lega cu sarma "ghimpata" de gard si te-as lasa sa te usuci la soare:)))

    revin: impotenta victimei duce la efecte si masuri drastice uneori.
    si daca MM ducea lipsa de glorie, publicitate si de "first page articles" pe vrema cand traia, acu' si-a vazut visul cu ochii(!).

    RăspundeţiȘtergere
  15. @ren

    scuze... dr.Igor e un personaj pe care Coelho il foloseste in "Veronika se hotaraste sa moara" pentru a lansa niste idei interesante...

    RăspundeţiȘtergere
  16. Theo,
    nu sunt medic, sunt farmacist. Sper că nu te-am dezamăgit! :))

    RăspundeţiȘtergere
  17. haihui,
    analiză corectă şi la obiect. Voce nu, de fapt avea o voce fabricată de o profesoară de canto la şcoala populară de artă, aşa cum au majoritatea solistelor românce care n-au voce. Făcând o scurtă divagaţie despre voce: nu trebuie neapărat. E suficient să ai o foarte bună ureche muzicală şi stil. Şi să înţelegi ce cânţi. Noi, din păcate, n-am avut decât o Mihaela Mihai şi-o Dida Drăgan.Mă rog, şi Aura Urziceanu, care avea o malformaţie a corzilor vocale ce a făcut-o celebră. Restul - plevuşcă.
    MM-ul în discuţie era la plevuşcă cu ifose.
    Din păcate noi, românii, am fost lamentabili în muzica uşoară şi aşa am şi rămas. Fiindcă nouă ni s-a înfipt în cap că, dacă-i zice "uşoară", nu trebuie să te munceşti prea mult ca să cânţi. Deschizi gura şi cânţi.
    Ceea ce se întâmplă de 3 zile în media românească e de necrezut. Toată lumea rumegă subiectul ăsta.
    Ca şi cum ar fi decisiv să înţelegem de ce s-a sinucis.

    RăspundeţiȘtergere
  18. hai hui,
    şi pe mine mă mănâncă schinarea!!!!!!!!!
    Zaza face parte din categoria femeilor care deţin adevărul absolut, şi ăla e oricum, unic: bărbaţii sunt de vină. De ce? Fiindcă e porci.
    p.s.: dar nu mă mănâncă atât de tare încât să-ţi comunic şi celelalte certitudini ale ei, în legătură cu sexul opus. :))

    RăspundeţiȘtergere
  19. Mulţumesc, under!
    Era normal să nu ştiu fiindcă n-am citit cartea.

    RăspundeţiȘtergere
  20. Wow, renato, bag seama imi stii certitudinile mai mult decat mi le stiu eu insami.
    Te invidiez fiindca -iata- eu,la nici 48 de ore m-am lasat convinsa de media ca singura vinovata e chiar Madalina care s-a iubit pe sine nepermis de mult.
    PS Haihuiule, imi dai voie sa te ignor ca de fiecare data cand te vari ca musca-n lapte?

    RăspundeţiȘtergere
  21. Si-da,renata, flaconul de xanax mi-a facut de multe ori ,jucaus, cu ochiul; dar de fiecare data credinta in El a fost mai puternica.

    RăspundeţiȘtergere
  22. Suferea de o depresie grava pe care eu o inteleg din tot ce s-a spus pe la tv ca nu se simtea frumoasa, asta inseamna ca nu se simtea iubita, nu i se acorda atentia cuvenita, iubirea pe care o dorea. Cand nu ai iubire poti sa ai tot din lumea asta, daca nu te simti apreciat totul este egal cu zero. Cred ca suferea de multi ani, s-a casatorit de tanara, a urcat pe treptele cele mai inalte in cariera, cand se astepta mai putin sotul care ii oferea sprijin emotional si profesional a parasit-o pentru alta femeie, asta dupa ce ea s-a chinuit ani in sir sa ramana insarcinata, avea o parere foarte buna despre viata inainte de divort, credea ca are stabilitate, nu se maturizase si dintr-o data totul s-a terminat. A incercat sa o ia de la capat, sa-si refaca viata, sa o recompuna cum spunea ea, astfel incercand sa se aduca emotional pe drumul pe care incercase sa-l cladeasca si nu reusise. S-a casatorit din nou, a facut un copil, dar a ajuns la concluzia ca nu era ce-si dorea, nu semana cu idealul ei, undeva s-a rupt ceva in incercarea ei de a se impaca cu ideea ca va fi bine, mai ales ca intre timp primul ei sot murise, inca o tragedie adaugata dramei ei. Poate si faptul ca nu mai avea viata artistica a afectat-o, dar lipsa dragostei cred ca a macinat-o mult timp, desi vroia sa arate ca e fericita cu noua familie. Dumnezeu sa o ierte ca nu a avut puterea sa lupte cu aceasta drama!

    RăspundeţiȘtergere
  23. Zaza'
    Iartă-mă dacă te-am citit greşit, dar aşa am mirosit eu, că, pentru tine, bărbaţii sunt cei "de vină".
    Mie mi se pare că nu, că şi ei sunt oameni, ca şi noi. :) De greşit, greşim cu toţii.
    Nu pot să iau în serios o sinucidere din NEFERICIRE, fiindcă n-am încă definiţia exactă a fericirii. Fericirea, cred, e o stare acută, durează secunde, minute, cel mult ore. Pe urmă intri în normal. Şi normalul e plăcut! Se poate trăi cu el. Totul e să ai la ce te gândi în lungile perioade de normalitate care urmează fericirilor explozive. Probabil că poţi fi fericit fără să-ţi dai seama. Ţi se pare normal.

    Fata asta, M.M., s-a montat să-şi trăiască toată viaţa pe scenă. Câştigă cei care se pregătesc, în paralel, să trăiască şi în culise.

    Acum, ca între profesionişti: familia este singurul vinovat de moartea ei.
    Când ai o tentativă de suicid cu paracetamol, cei din jur îşi pun întrebări. Te duc la psiholog. Dacă refuzi, ţi-l fac prieten de familie.
    Protocolul medical zice că, atentatorul la suicid care scapă viu, este trimis pachet la psihiatrie, fără să fie întrebat dacă e de acord.

    Îmi pare rău că ţi-a făcut Xanaxul cu ochiul, vreodată! Mi se părea că eşti o luptătoare. Indiferent de cauză.

    RăspundeţiȘtergere
  24. societate...
    Între a fi iubit şi a fi apreciat e o diferenţă mare.
    Eu zic că, înainte de-a fi iubit, trebuie să faci ceva pentru asta. Nu poţi sta ca o pleaşcă inertă, iubiţi-mă, că merit!
    În iubire există cel mai adesea o relaţie chimică, donor-acceptor. Ca s-o aduci si s-o menţii la echilibru, e dificil. Trebuie să fii inteligent.
    Ştiu că în romanele de dragoste iubirea ţine 200 de pagini, dar viaţa are, uneori, peste 80 de ani.
    Aprecierea se câştigă. Mult mai greu decât iubirea.
    Conflictele interioare nu se rezolvă cu un soţ nou şi un copil. Copilul nu e decât o altă fiinţă umană cu care trebuie să înveţi să te relaţionezi. Nu e un bun, o jucărie, un refugiu.
    Mă scârbeşte mediatizarea acestei nefericite întâmplări fiindcă:
    - nu e un sinucigaş mai presus de ceilalţi
    - presa nu încearcă să sublinieze rolul benefic, uneori strict necesar al consilierii psihologice în vieţile noastre, ci pedalează pe picanterii lacrimogene sau de detectivism absurd
    - există oameni care aveau 1000 de motive să-şi ia zilele şi n-au făcut-o. Despre ei, nu se va spune niciodată niciun cuvânt. Fiindcă sunt nişte anonimi cărora, ce mare rahat li s-a întâmplat? - le-a murit unicul copil de 30 de ani. De cancer sau de motocicletă. Mare brânză! Doi boşorogi care aveau un copil şi nu-l mai au.
    - dacă se face atâta tzunami mediatic pentru Mădălina Manole, că nu mai e, păi când a murit Ştefan Iordache ar fi trebuit ca toate televiziunile să difuzeze 5 zile non-stop filmele lui, înregistrările pieselor de teatru în care a jucat.

    RăspundeţiȘtergere
  25. zazo,

    iti permit sa ma ignori ... pentru ca ignoranta ta nu e o surpriza.
    pe de alta parte, eu permit opiniile diferite ale interlocutorilor incurajand schimbul de idei pe cand tu le stii pe toate si nu accepti alte pareri; mai e nevoie sa-ti spun cat de mult imi place sa te vad ... dezbracata de carcter?
    :)
    sa nu-ti faci alte vise, te rog;)

    RăspundeţiȘtergere
  26. Ei... cum sa ma dezamagesti? :)
    Am simtit ca ai mai multe cunostinte de medicina decat mine.
    O zi buna!

    RăspundeţiȘtergere
  27. Da, Theo.
    Şi medicii, şi farmaciştii învaţă în facultate câteva aceleaşi discipline, printre care farmacologia, ştiinţa care se ocupă cu studiul medicamentului în relaţie cu corpul omenesc bolnav şi e cea care ne oferă un limbaj comun. Atâta timp cât ei şi noi colaborăm fără să ne depăşim reciproc competenţele, pacientul e în câştig. Afară de cazul în care el, mare cititor pasionat de publicaţii care încurajează automedicaţia, nu cumva ne dă ţeapă ambilor şi se diagnostichează apoi tratează autonom. :)

    RăspundeţiȘtergere
  28. Modelul de sinucidere al Madalinei deja a fost copiat, televiziunea nu a facut altceva decat sa le dea inca o idee celor care aveau de gand sa se sinucida. Pacat! In legatura cu oamenii obisnuiti carora li se intampla sa le moara un membru al familiei din diverse motive, nimeni nu ii face publici, doar familia stie prin ce durere trece, cat de greu este sa accepti ca o persoana draga nu mai este si ca abia cand pierzi pe cineva iti dai seama de cat a insemnat acel cineva si ca nu i-ai putut oferi mai multa atentie si timp petrecut impreuna.

    RăspundeţiȘtergere