De ce se sinucid oamenii?

Din dragoste. Din disperare, dacă au certitudinea că, pentru problema lor, nu există soluţie. Din decenţă, ca să nu moară lent, în chinuri, de o boală incurabilă, ca să nu devină o povară pentru cei apropiaţi. Din orgoliu, fiindcă descoperă că nu sunt speciali, aşa cum au crezut ei.

Eu, cu toată sinceritatea şi cu riscul de-a încasa oricâte vorbe grele, mărturisesc: uitasem că există Mădălina Manole. N-am ascultat-o decât accidental şi pasiv. Adică, dacă s-ar fi nimerit pe post, n-aş fi schimbat canalul de urgenţă, aşa cum fac cu maneliştii, cu oteviştii, cu ororile mediatizate şi producătoare de bani, în ţara unde primul ministru ajută la umplut saci cu nisip, la inundaţii, în veşnicii şi “ăi bunii” lui pantofi ciocaţi.
O dădeam mai încet.

Acum, că a băut un pesticid (după ştiinţa mea , în moartea astfel aleasă nu se scapă, nici dacă se intervine pentru salvare în primele 30 de minute), mi-am amintit de ea.
Ea, moartă, mi-a amintit de ea, vie.
Nu e minunat?

Nu-mi amintesc să fi fremătat Gâdea, la Antena 3, pe jumătate de emisiune, după ce a murit Dinică. Cred că nici lui Ştefan Iordache nu i-a dedicat o emisiune şi se prăbuşea Catedrala Teatrului Românesc !
Sau, dacă a făcut-o şi eu am uitat, înseamnă că evocarea a fost decentă. Discretă. Uitabilă. Probabil că n-a avut-o pe Corina Chiriac în direct. O fi vorbit vreun actor, plângând, oi fi schimbat eu canalul, să nu plâng …

Dacă Mădălina Manole s-a sinucis fiindcă nicio casă de discuri nu se arăta interesată de albumul ei, sunt de vină două lucruri: maneliştii, care-şi vând albumele încă înainte de-a se naşte ei şi orgoliul copilăresc şi golaş de-a se fi considerat o artistă, într-o lume care cumpără numai Salam şi salam şi-n care nimeni nu i-a comunicat că Enescu a murit departe de ţară, fiindcă nu i s-a restituit casa de la Cumpătu, de lângă Sinaia, unde şi-ar fi dorit să-şi sfârşească zilele. Şi-atunci a murit când s-a nimerit şi unde s-a nimerit: la 74 de ani şi la Paris.

N-aş fi îndrăznit să scot la lumină toate cuvintele astea, dacă domnul Borges nu zicea aşa:

“Când oamenii se gândesc la sinucidere, se gândesc la ce vor crede ceilalţi despre ei aflând că s-au sinucis. Deci, într-un anume sens, continuă să trăiască.
În general o fac din răzbunare. Mulţi oameni se sinucid pentru că sunt furioşi. Este un mod de a-ţi arăta furia şi răzbunarea. Şi de a face pe altcineva răspunzător de faptele tale, ceea ce este profund greşit.”