Gripă bizonică

M-a lovit Gripa.  Mişeleşte,  în puterea nopţii.

A-nceput aşa:

“Câte oase avem noi?” Mă lovea scurt cu vârful  pantofiorului (nici nu ştiu dacă se mai poartă d-ăştia, cioc de raţă, cum are Boc) în tibii şi-n peronee, să mă trezească.

“Vreo doo sute”, zic şi dau să adorm la loc.

“Două sute?! Cât ai avut la anatomie în anu’ doi?”

“Şapte”, zic. Minţeam: nu-mi mai aduc aminte.

În două ceasuri de recapitulat scheletul uman, ajunsesem destul de aproape de răspunsul corect, fiindcă mă durea clar, defalcat, cu talent pedagogic.

“Două sute trei?”  întreb disperată.

Zice  “Ţî!” şi-mi dă două junghiuri scurte în urechi.

“Gata, ştiu:  DOUĂSUTEŞASE!”… Uitasem scăriţa, ciocănelul şi nicovala.

Eram deja în capul oaselor în pat şi-mi umbla mintea după ceva mijloace legale să-i opresc acţiunea în zona osoasă.

Am găsit într-un fund de sertar nişte aspirină expirată. Expirată, expirată, da’ Bayer! Am hăpăit-o  imediat.

Dimineaţa nu mă mai durea nimic. Eram eu cam bleagă, aşa, dar funcţionam. Dau să zic “Bună dimineaţa!” – nu iese niciun sunet. Îmi dreg vocea - n-am ce drege. Fac “ma-me-mi-mo-mu”, ce n-am mai făcut  de când eram în liceu – nimic.

Mă lovise, nemernica, în a doua zonă de care depind zilnic – aia glăsoasă.

O sun pe doamna doctor şi-i explic prin şoapte şi piuituri ce mi s-a întâmplat.

Îmi zice că e viroză atipică.

Adică cum, atipică? Nu-mi curge nasu’, nu tuşesc, nu strănut, n-am febră, dar toată noaptea îmi frăgezeşte oasele şi dimineaţa mă trece pe mute?

Asta nu e gripă atipică.

E gripă bizonică. Bi-zonică.

[…]

La ora când scriu,  s-a dat pe brazdă. A evoluat spre  gripă normală, cu spectru larg de acţiune, populară, ca să zic aşa...

Dar v-am povestit-o ca să fiţi pregătiţi: debutează bi-zonic, cu dureri de oase şi laringită, vă face să vă simţiţi speciali o zi, pe urmă devine contadină.

Principalul e să treacă.

Şi ea, şi moţiunea…