Scrisoarea iv, iscată de răspunsul ve, al doamnei Mimi

Doamna Mimi,

Unu şi cu unu fac doi!

Am o pacientă care a făcut tripleţi.  Bărba-su şi-a mai luat un job, de noapte, care-l ţine ocupat. În  felul ăsta ţinem şi noi  aritmetica în frâu, adică deocamdată una şi cu unu fac numa’ trei.

Revenind pe tărâmul matematicii pure, zic să dăm numitor comun pe “daţi-i dracului!” la: calorifer+ţeavă+căldură+negrescu+leontopol şi să ne focusăm (nu-mi dau seama dacă folosesc termenul ăsta de bună credinţă, ca pe un barbarism oarecare sau mă manipulează subliminal  cucoana aia de la RADET) asupra scrisorii VI.

Eminescu s-a oprit din scris scrisori când ar fi ajuns la VI. Poate îl cuprinseseră  alte preocupări sau, poate, a intuit, cu geniul lui, că  VI o să scrie alţii, în alt secol.

Ceea ce s-a şi produs!

Prin unamienoosuteşapteşcinci, aproape toţi responsabilii de GOSTAT care aveau pui în ofertă, scriau pe un A4 făcut dintr-o hârtie de ambalaj “AVEM PUI VI” şi lipeau afişul în vitrină.

Poate că ei scriau aşa în cunoştinţă de cauză – puii nu erau chiar vii, erau morţi dar proaspeţi şi, cumva, detaliul trebuia semnalat clienţilor. Poate că mâncau “I”-ul din raţiuni publicitare – ceva care te râcâie la retină, gramatical, te râcâie şi la buzunar, te face să cumperi.

Doojde ani mai târziu, o firmă celebră de advertising, după ce trecuse o cutie de suc Parmalat prin ciur şi prin dârmon, lansa un clip publicitar exploziv care glăsuia ondulatoriu pe micul ecran “FI TU ÎNSUŢI!” A plutit aşa, la tv, vreo săptămână, pâna a venit din concediu “capu’ limpede” al firmei, ăla care verifica ortografic sloganul şi a descoperit măgăria.

Ce credeţi, doamna Mimi?

N-a înfipt un “I” , de bine, unde lipsea, a pus un “A” iniţial,  a mutat chestia la infinitiv – "A FI TU ÎNSUŢI” şi-a continuat să vândă sucul Parmalat pe ritm de avarie.

Eminescu n-a zis nimic. El, tot ce-a avut de zis, zisese deja.

Dar au trecut anii şi-am ajuns să văd ce nici dumneavoastră n-aţi apucat a vedea, la Gomora:  “şti că…?” , “nişte miniştrii…” şi alte nedumeriri de-astea care îl îndreptăţesc pe Eminescu să se oprească la “Scrisoarea ve”, dând voie posterităţii să jongleze cu “I”-urile, până unde o suporta netul.

De-aia, mă bucur că noi o să fim intrate în legalitate abia pe la scrisoarea a şaptea, care se scrie cu doi de “I”, orice-ar fii…fiii… fi.

A dv.,

renata