Ziua de azi

Nu ştiu când, în ultimele 48 de ore, am avut iluzia pionierească, naivă, că Moţiunea ar putea să treacă. Iluzia a durat câteva secunde.

Aşa că nu sunt foarte dezamăgită.

Ce-ar fi adus ea?

Lapte şi miere  luni dimineaţă – sigur, nu!

Dar măcar nu-l mai vedeam pe Boc. Nu-l mai auzeam. Nu mă mai enerva cu sintagmele lui de plexiglas şi vată de sticlă. Cu inovaţiile lui  de sfertodoct în vorbirea limbii materne. Cu tupeul şi inconştienţa afirmaţiilor lui. Izvorâte din ignoranţă pură, din incapacitatea de-a trece prin filtrul creierului propriu (inexistent!) dicteul prezidenţial.

Poate veneau alţii la putere, furau mai cu perdea în introducere, mai respiram şi noi.

Poate creştea tonusul populaţiei, poate că bugetarii de la ghişee diminuau pauza de cafea, măcar aşa, ca să fie în trend, pe o perioadă scurtă de timp.

Când ceva se schimbă, până să te prinzi că se schimbă în “la fel”, există câteva momente de încredere şi entuziasm individual care pot reporni motoarele, mai bine ca oricare geniu economic care regândeşte totul la nivel macro.

Am stat azi în pat cu gripa mea bizonică şi ne-am uitat la televizor ca două proaste.

Am înţeles următoarele:

- când îţi vine imperativ să faci pipi, ratezi şi-un examen, părăsind sala. Normal că părăseşti masa de demonstranţi care, cu tine sau fără tine, e la fel de puţin importantă!

- când doamna Udrea ţine un discurs dinainte pregătit, fără să realizeze că face pe avocatul propriei ei apărări, că singurul lucru care o preocupă e BANII EI şi sala nu părăseşte Sala, înseamnă că nici nu contează dacă pleci din mulţimea protestatarilor din stradă să faci pipi civilizat, într-un loc special amenajat sau faci pe tine.

Ce să zic, în încheierea acestei zile?

Tot înainte!

Ca pionierii.