Subiectul pufos

Azi, o cucoană bine plouată, cu marginile pălărioarei pleoştite de umezeală, mi-a făcut următoarea solicitare:

 -  Daţi-mi, vă rog, ceva, un tonic de-ăsta din plante, pentru cineva în vârstă, de 40 de kilograme.

 -  Ce boli are, am întrebat-o?

 -  Nicio boală. Bătrâneţea.

 -  Bine, dar cât e de bătrân?

S-a uitat în dreapta şi-n stânga, să se asigure că  nu suntem decât noi două acolo, despărţite doar de tejghea şi a zis foarte încet:

 -  Treisprezece ani.

Mi-a venit să râd dar m-am abţinut, fiindcă ştiu că nu dă bine să te amuzi în astfel de situaţii, se interpretează greşit şi-am precizat eu:

 -  Vasăzică e vorba de un căţel.

A recunoscut.

I-am recomandat câteva produse cât se poate de umane şi l-a ales pe cel mai scump. A zis:

 -  Totuşi, am să-l iau pe ăsta.

 -  De ce "totuşi"?

 -  Of, a făcut e... Ştiţi cum e. Nu-i decât un căţel. Dar e…

 -  …un membru al familiei, ştiu!

 -  Doamnă, în alte farmacii, aproape că te dau afară, deja m-am obişnuit.

 -  Ştiu!  

Acesta devine, printr-o întâmplare, subiectul pufos la care mă gândeam vinerea trecută, deşi aş fi vrut să scriu despre pisici cu blog, şi nu despre un dalmaţian pe nume Sunny.

Dar n-au intrat zilele în sac!