joi, 7 octombrie 2010

Vindecătoreasa

Cu diacritice, vindecătoreasa naţională se numeşte, întâmplător, Ţâţoiu.
Monica Ţâţoiu.
Dar, pe lume, nimic nu e întâmplător. Dacă avem Hânci care hâncuiesc despre cutremure, de ce n-am avea şi vindecătorese insistente?
Avem noi o robertă în Parlament şi-o ebă în Parlamentul European şi uite că încă supravieţuim.

O vindecătoreasă care s-a format la şcoala comerţului “door-to-door”,  vânzând cosmetice de patru lei cu adaos comercial de o mie la sută, poa’ să prostească orice electorat sănătos la trup.
Dar, dacă ajunge să-i prostească şi pe deţinătorii de tumori maligne, dacă posturi de televiziune o admit şi-o încurajează să dea replică unui oncolog, atunci , după mine, vindecătoreasa e atentat la siguranţa naţională, fiindcă incită la sinucidere prin întreruperea tratamentului adecvat şi certificat.
Facilitează “ieşirea din sistem”. …

Sunt prea furioasă ca să fiu coerentă.
Întrebaţi-mă şi răspund.

Cred, cu toată convingerea, că există terapii asociate celor clasice (alopate) care cresc probabilitatea de vindecare în anumite boli.
Dar  cu cancerul nu e de glumit.
Oncologul de la Giurgiu afirma că lăptişorul de matcă înseamnă hormon sexual.
Înseamnă!
Vindecătoreasa bate câmpii fiindcă are o grămadă de rochii de firmă pe care încă nu le-a expus la televizor şi, dacă Băsescu se prăbuşeşete în sondaje brusc, măcar astea, canceroasele, nu mor imediat, mor mai încolo, după ce au făcut  tratament cu lăptişor de matcă, după ce vindecătoreasa şi-a prezentat  pe sticlă ultima colecţie de ţoale fără “mânici”.

25 de comentarii:

  1. Theodora,
    dacă decriptez corect, mi-ai postat trei hohote de râs. Să mă bucur?

    RăspundețiȘtergere
  2. S-ar putea să existe o altă explicaţie: poate se apreciază că suntem prea mulţi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate, am avut in familie un caz de cancer. Tatal meu. A facut tot ce a putut, si medicina traditionala, si naturista, a crezut si el, Dumnezeu sa-l odihneasca, in absolut orice auzea la televizor. A luptat pana in ultima clipa, dar boala a fost mai tare decat el.Eu consider o CRIMA sa-ti permiti sa te joci cu sperantele acestor bolnavi, si cu cele ale familiilor lor. Aceasta madam Oriflame incearca, in cel mai bun caz, sa vanda gogosi. In cel mai rau caz, daca intr-adevar laptisorul de matca determina proliferarea celulelor canceroase, este o criminala.Iar familiile celor care ii aplica "tratamentul" ar trebui sa o dea in judecata.
    Oricum, sunt sigura ca aproape toti cei care sufera de boala asta vor incerca "remediul".Indiferent ce ar spune altii.Tocmai de aceea este criminala persoana.

    RăspundețiȘtergere
  4. Stimata Renata, ce inseamna deformatia profesionala! Dvs ati observat si v-ati revoltat cand ati constatat ca bate câmpii pe tarâm medical. O data si v-a fost suficient! Eu, de cand o stiu pe sticla, am observat ca bate câmpii, atat politic cat si in domeniul economic. Nici nu stiti la cate emisiuni m-a facut sa renunt, cu toate ca restul participantilor erau acceptabili. Cu toate ca se lauda cu nu stiu ce diplome, am constatat ca este prototipul sfertodoctului agresiv.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu pe doamna Tatoiu o pun pe "MUTE" de mult, va recomand sa incercati.
    Pe latrai nu ma supar, ma supar pe meseriasu' ala cu sis si geaca de piele care conduce Romania, ala care zicea ceva de intalniri cu poporul in nu stiu ce piete, de reformarea statului s.a.m.d.
    "Intrebati-ma si raspund." - as fi vrut sa aud asta dintr-o gura prezidentiala, numai ca respectiva gura vine cu propriul set de intrebari de acasa si asta nu ne place.

    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  6. Renata, te rog să nu te superi că acest comentariu îl postez eu. Ifim exersează la Picasa. Dar mi-a spus să-ţi transmit că a shimbat nuferii pentru gara voastră şi că ţine cu tine şi cu toţi cei care trec prin gară, cu gânduri bune.

    RăspundețiȘtergere
  7. În vremuri limpezi, cucoana asta ar fi fost apelată, cel mult, cu „doamna Moni” și vindea într-o mercerie. Altfel, își dă și ea cu părerea, că doar n-o fi foc...

    RăspundețiȘtergere
  8. ElZap,
    dacă "se apreciază" că suntem prea mulţi, să ne scoată, domnule, în piaţa universităţii , pe toţi care au peste 60 de ani, pe toţi şomerii, pe toţi cei care n-au ce mânca, pe toţi nemulţumiţii care se simt furaţi, minţiţi, umiliţi şi să ne împuşte. E mult mai simplu.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Anonim(ă)
    Bolnavii de care vorbeşti n-au nicio vină. Când eşti disperat nu mai ai discernământ.
    Femeia asta e criminală prin ignoranţă şi prin tupeul cu care afişează ignoranţa.
    Că vine o ţigancă de 15 ani, cu copil de-o lună, să-mi explice că i-a pus sugarului lapte în ochi, că aşa i-a zis o babă, şi-acum nu se i mai deschid de puroi, dar a zis baba că e semn de vindecare, e una. Dar dacă aceeaşi proastă s-ar duce la televizor să sfătuiască pe toţi care au copii mici, să le pună lapte în ochi, e cu totul şi cu totul altceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule ALM,
    am remarcat demult că bate câmpii în general, că şi-a ieşit de sub control de dragul lui Băsescu, poate suportă mai greu intemperiile vârstei şi de câte ori are bufeuri se repede să emită păreri politico-economice. Schimb şi eu canalul tv când îi spune unui tânăr actor care e plătit cu salariu de măturător să-şi mai ia un job...
    Dar nu pot să n-am nicio reacţie când, de luni de zile, duce această campanie furibundă (acum sunt convinsă că e contra cost şi-o plăteşte Institutul Apicol cel mai consistent)ÎMPOTRIVA vieţii, că îi sfătuieşte pe bolnavi ce au de făcut ca să-şi grăbească sfârşitul, fiindcă , de fapt, asta le spune: "hrăniţi-vă tumorile, furnizaţi-le energia necesară să se dezvolte rapid şi să prolifereze! Dati-vă singuri brânciul în groapă! Nu e adevărat că eu am avut cancer. Eu am avut o nebuneală la cap, sunt sănătoasă tun, dar îmi place să-mi închipui c-am fost bolnavă, că m-am autovindecat şi vreau să mă joc de-a vindecătoarea lumii, nu doar de-a-tot-ştiutoarea! Aşa că crăpaţi, fraierilor, să fac şi io un bănuţ grămadă de pe urma prostiilor pe care le debitez!"
    Asta le comunică, idioata, la retardatul de Măruţă în emisiune, retardat care crede că homeopatia e "cu plante" , că tratamentele "asociate" sunt, de fapt, "alternative", că poate el, un tâmpit norocos, plătit de prOTV, să împrostească naţia asta, şi aşa gata prostită şi să-l pună la punct pe un amărăştean de oncolog de provincie care, dacă era ceva de capu' lui, nu se făcea doctor, se făcea "bianca lui Bote", cred, la vreo televiziune.

    Scuze! M-am enervat rău. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @birloiu...
    Cred că răspunsul pe care i l-am dat lui ALM e suficient.
    Am zis întrebaţi-mă şi vă răspund, referindu-mă la întrebări de genul "E adevărat că, dacă pe lume ar exista atâtea tone de lăptişor de matcă, polen şi propolis, cât declară ăştia pe etichetele flacoanelor, pământul ar fi populat exclusiv de albine?" "Nu-i aşa că toată campania asta, a Tatoaicei, e un dublu furtişag? Întâi că împingând bolnavii să-şi întrerupă tratamentul clasic, le furi o şansă la viaţă şi apoi că, la ce desfacere au produsele despre care vorbeşte ea de două luni, s-or fi epuizat stocurile planetare, nu doar româneşti."
    La astfel de întrebări aş fi putut să răspund.

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnule Săceanu,
    Pentru personaje ca doamna Moni se găseşte un loc în faţă, oricât ar fi vremurile de limpezi sau tulburi.
    Asta e trist!

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule Saceanu,
    Daca persoana in discutie si-ar da cu parerea in cazul unui guturai, probabil ca n-ar fi foc daca pacientul ar ingurgita niste produse cu laptisor de matca. Cu toate ca, dupa parerea mea, mai indicat ar fi numai propolisul. Dar, sa incerci sa convingi niste bolnavi disperati, ca "leacul" (un produs care se recomanda in cazul anemiilor si a nanismului nutritional) este o solutie alternativa, pe fondul inaccesibilitatii la produsele farmaceutice specifice, este o crima. Am avut curiozitatea, fiindca nu urmaresc emisiunile lui Maruta, sa vad si eu reteta "minune". Am gasit-o aici:
    http://www.totulnatural.ro/2010/07/reteta-naturista-cu-care-s-a-vindecat-de-cancer-monica-tatoiu/
    Cine credeti ca este autorul retetei? Ei bine, renumitul popa Dumitru Botosaru! Ca este pe langa subiect, mi-a atras atentia o fraza cu privire la o boala despre care am pretentia ca ma pricep putin: "Nu este recomandat minorilor sub 14 ani datorita cantitatilor mari de zahari (risc de imbolnavire cu diabet)".
    In primul rand, nu poti sa te imbolnavesti CU diabet. In al doilea rand, diabetul nu face "casa buna cu cancerul", tratamentul diabetului implicand un anumit regim alimentar, care, printre altele, mentine nivelul proteinelor la strictul necesar unui organism sanatos. Daca un copil nu are probleme cu pancreasul, doua lingurite de miere pe zi nici macar nu-i asigura cantitatea de carbohidrati de care are nevoie un organism activ si in crestere.
    Dupa parerea mea, reteta este foarte buna pentru foarte multe afectiuni, chiar si pentru diabet (daca se renunta, de exemplu, la paine), dar este contraindicata in cazul cancerului. Abia dupa ce am citit "reteta" am inteles revolta legitima a doamnei Renata.

    RăspundețiȘtergere
  14. Fara sa o apar pe doamna Tatoiu, sunteti siguri ca reteta indicata le face rau celor ce sufera de cancer? Daca da, pe ce studii va bazati?

    Spun aceste lucruri deoarece in tratarea cancerului, pe langa medicatie, este nevoie si de foarte mult optimism pentru a ajuta organismul sa lupte. Daca reteta propusa aduce un plus, fie el doar prin efectul Placebo, atunci nu e de condamnat(reteta). In schimb, incurajarea renuntarii la medicatie si trecerea doar pe reteta "minune" este, cum au specificat si antevorbitorii mei, o CRIMA.
    Despre doamna Tatoiu, numai de "bine".
    PS. Alt tip de cancer mi-a rapus pe cineva drag.

    RăspundețiȘtergere
  15. Stimate Anonim,
    Eu nu sunt medic dar, ca inginer, am avut ocazia sa "ma frec" si printre niste medici, cum ar fi Profesorul Targoviste, Profesorul Dumitrescu, Dr. Perciun, Dr. Paun, Dr. Mogos si altii care-mi vor ierta uitarea. Exista o intreaga literatura despre tratamentele adjuvante, aproape 100% scrisa de doctori in medicina si nu de preoti sau alchimisti. Am citit vreo 25 de astfel de lucrari, unele publicate, altele in faza de studii dar, pot sa va recomand una care m-a marcat profund: Studiul China, scrisa de Dr. T. Colin Campbell.

    Draga domnule, cancerul nu este o boala pe care sa o tratezi cu Placebo. Poti sa ridici moralul bolnavului mintindu-l cu un placebo cu apa distilata, dar nu cu nutrienti si hormoni care ajuta la cresterea si inmultirea celulelor rebele.

    Ca sa raspund la intrebarile dvs, intai vreau sa afirm ca reteta FACE RAU celor ce sufera de cancer. Pe ce ma bazez? Afara de cele pe care le-am scris mai sus, ma bazez pe faptul ca reteta NU este urmarea vreunui studiu oncologic!

    Cu toate acestea, sunt de-a dreptul uimit de faptul ca in unele farmacii a aparut anuntul "Aici gasiti preparatul dupa reteta Monica Tatoiu". Pana astazi nu i-am dat atentie, dar acum ma intreb ce este in capul farmacistilor respectivi? Chiar in asa hal a ajuns goana dupa profit? Cand putem sa ne asteptam ca sa apara o reteta de tratare a astmului bronsic prin inhalare de Ziklon B? In definitiv, scapi pentru totdeauna de astm ...

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule ALM, ca inginer, ar trebui sa puteti face diferenta intre diversele categorii de lucruri. Simplul fapt ca reteta nu a fost elaborata de un oncolog, nu o transforma intr-o reteta rea. Poate sa fie, de exemplu, neutra. La fel cum o reteta eliberata de un oftalmolog poate sa nu aiba nici o legatura cu afectiunile oncologice.
    Este si posibilitatea sa faca rau(si reteta tatoiu, si reteta oftalmologului), dar asta se stabileste pe baza unor studii.
    Medicina alopata se bazeaza pe STUDII. Cu ce se deosebeste atidudinea dumneavoastra fata de cea a lui Tatoiu? Amandoi veniti si spuneti: "Credeti-ma pe mine, pe cuvant, ca stiu ce spun." Imi pare rau, dar fara un fundament, pozitiile "e buna/nu e buna" fac mai mult rau celor vizati deoarece nu sunt ajutati sa ia o decizie RATIONALA.

    Au fost cazuri, in care doctorii au trimis pacientii acasa sa se pregateasca, dar spre surprinderea tuturor, cancerul a regresat fara o explicatie stintifica. Deci, nu doar medicatia poate sa vindece, ci si alte elemente, care din pacate nu sunt inca controlabile. Corpul omenesc, dar mai ales creierul nu si-a dezvaluit toate secretele.
    In concluzie, in cazul acestei cumplite boli, trebuie luptat cu toate elementele care pot aduce un beneficiu, indiferent ca se numesc medicamente, religie sau Placebo.

    RăspundețiȘtergere
  17. Domnule Anonim,
    Inainte sa ma suspectati pe mine ca n-as putea face diferenta intre diferite categorii de lucruri, va rog sa-mi dati voie mie sa va suspectez ca ati citit superficial replica mea. Astfel, daca citeati si milocul replicii, vedeati am studiat cate ceva, atat pentru nevoile unui Program National de Cercetare, cat si, ulterior, pentru mine. Profesorii si medicii pomeniti, sunt specialisti in boli metabolice si de nutritie. Apoi, un studiu nu se face ca un sant: de aici si pana aici! Se studiaza toate efectele colaterale posibile, inclusiv "ingrasarea" unor tumori. Asa ca, gasesc gratuita si ireverentioasa comparatia mea cu Monica Tatoiu. Cu toate acestea, sunt gata sa accept oprobiul public daca rabdatoarea noastra gazda spune ca scriu prostii. Dar, atentie! Nu am afirmat ca nu trebuie folosite adjuvante, inclusiv solutii palcebo si nici ca nu exista tratamente "miraculoase" (care au explicatii stiintifice - vedeti Studiul China)! Am spus si sustin, ca amestecul acela HRANESTE si PROLIFEREAZA celulele canceroase! Va mai pot asigura, inginereste evident, ca amestecul Tatoiu este bun in caz de anemii, avitaminoze sau probleme de sexualitate.

    RăspundețiȘtergere
  18. Domnule ALM, in nici un caz nu am citit superficial replica dumneavoastra. Poate interpretarea difera de ce ati incercat dumneavoastra sa transmiteti. Eu am inteles ca aveti la activ 25 de lucrari citite din domeniul bolilor metabolice si de nutritie si ca dumneavoastra ati concluzionat ca amestecul acela este daunator. Spuneti ca Am spus si sustin.... Imi pare rau, ma simt nevoit din nou sa va atrag atentia ca pana acum, doar ati spus, fara sa si SUSTINETI. Daca mergem pe linia asta, si doamna Tatoiu spune ca s-a vindecat de cancer prin aceasta metoda. De aceea, comparatia intre ATITUDINII ramane in picioare(ca tot vorbim de superficialitate in citire). Mi-as permite sa va semnalez ca sunteti aproape de o eroare logica si anume de "apelul la autoritate".
    Ca sa nu ne mai invartim in jurul cozii, puteti sa precizati un studiu in care se spune ca aceasta combinatie este daunatoare persoanelor bonlave de cancer?

    RăspundețiȘtergere
  19. Domnule Anonim, combinatia despre care faceti atata caz este un amestec de substante stabile, bine definite. Nu este vorba de compusi ai azotului care pot incepe de la coloranti ca sa ajunga la explozivi. Dar, cu toate ca nu am avut impresia ca ne invartim in jurul cozii, ci ca mergem pe doua linii paralele, care nu se vor intersecta niciodata, pot sa va precizez pentru a treia oara un studiu: Studiul China! Este un studiu care face legatura intre nutritie si incidenta cancerului. Sigur ca amaratul ala de doctor american si cercetatorii chinezi, care a participat la lucrare, nu au auzit de reteta Botosaru-Tatoiu, dar o sa gasiti suficente date despre rolul nefast al proteinelor animale, al hormonilor si al carbohidratilor in cazul cancerului.

    Ramane o dilema: dvs pe ce va bazati cand afirmati ca dna Tatoiu a avut cancer si ca, prin amestecul cu pricina, s-a vindecat?

    RăspundețiȘtergere
  20. Domnule Anonim,
    De îndată ce dv. veţi preciza un studiu clinic (autori, protocol de studiu) din care să rezulte că mult-pomenitul lăptişor a avut efecte benefice în tratarea cancerului, imediat vă furnizez şi eu unul care să dovedească faptul că e dăunător. :)
    Acuma, fără glumă! Lăptişorul de matcă şi polenul sunt donori de energie celulară, stimulează sinteza celulară şi în special sinteza hormonilor sexuali (asta e dovedit, se folosesc ca adjuvant în impotenţă, sterilitate cu efecte benefice...)
    În cancerul aparatului reproducător feminin şi masculin nu se administrează hormoni, dimpotrivă,se deprimă formarea lor.
    Văd că e foarte important pentru dv. ca cineva să admită că reţeta Tatoiu e bună la ceva.
    Eu, una, n-o s-o fac.
    Şi-o să mă bat până la ultima picătură de energie cu pacienţii care îşi întrerup cu de la sine putere tratamentele consacrate pe care doctorii lor le-au stabilit, ca să se trateze cu zeamă de varză, zeamă de Tatoiu, zeamă de ce le-a spus un vecin sau de ce au citit în revista AS, fiindcă toate aceste zemi şi zemuri sunt zeamă de clopot, la final.
    Niciun fitoterapeut care se respectă nu ÎNLOCUIEŞTE tratamentul alopat clasic, cel mult îl ASOCIAZĂ pe al său, acestuia. Exact la fel procedează şi homeopaţii. Cazurile în care un tratament homeopat e incompatibil cu cel alopat, omolog, sunt de numărat pe degete.
    Ce mă miră: dacă vreun vraci vestit, vreun cititor în stele, născocea mixul Tatoiu, avea măcar girul unor puteri paranormale (?!)şi reacţia isterică a publicului feminin era oarecum de înţeles.
    Dar M. Tatoiu e o femeie care, după ce s-a plictisit de regula de 3 simplă, s-a apucat să vândă cosmetice îndoielnice în sistem piramidal. Nu vreau să aduc vorba despre calitatea produselor Oriflame care au îngroşat buzunarele dermatologilor şi alergologilor deasemenea, producând pacientură cât cuprinde fiindcă sunt de calitate ZERO, nocive pentru piele.
    Cert e că, doamna Tatoiu a trecut de la o escrocherie cu "chimicale" la o escrocherie cu "naturale" şi, dacă din prima s-a umplut de bani, ce ne-ar face să credem că pe a doua o face gratis?

    Precizez că sunt adepta tratamentelor auxiliare cu fitoterapice şi homeopate.
    Dar există o măsură în toate!

    RăspundețiȘtergere
  21. @ALM
    Clar este o problema de comunicare intre noi. Ori eu pricep mai greu, ori dumneata nu argumentezi corect(eficient). In prima referire la studiul China, l-ati prezentat ca o lucrare care v-a impresionat, iar in a doua, se vorbea despre explicatiile stiintifice din spatele "miracolelor".
    Mai departe, cine este interesat, poate sa studieze acesta lucrare si sa traga singur concluziile(asta in cazul in care nu crede ceea ce ati afirmat).
    Cat despre dilema: va invit sa mai cititi o data ce am scris si sa onservati ca nu AFIRM, ci CITEZ. Exact acest aspect incercam sa subliniez si eu: nu sunt suficiente doar vorbele, mai mult sau mai putin sincere, ci e nevoie si de argumentatie.

    @renata
    Avand in vedere ca in prima interventia am fost suficient de clar in privinta pozitiei mele, presupun ca furia impotriva doamnei Tatoiu ti-a orbit vedera si ti-a scazut agilitatea ce te caracterizeaza. Altfel nu pot sa imi explic aceasta fraza: Văd că e foarte important pentru dv. ca cineva să admită că reţeta Tatoiu e bună la ceva.
    Repet, pentru mine este important contrariul, si anume "de ce nu este buna reteta".

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Anonim

    Da, Studiul China este Panaceu Universal! Nu vad de ce un studiu, nu poate fi in celasi timp impresionant, nu poate aduce explicatii stiintifice despre "miracole" in cazul unor boli considerate incurabile si nu poate motiva de ce la unele popoare, incidenta cancerului este mai mica decat la altele. Eu nu vad vreo contradictie.

    Probabil ca aveti dreptate, citati, si e vina mea ca nu am vazut ghilimelele specifice unui citat. Oricum, dialogul nostru poate deveni obositor pentru ceilalti colegi. Va propun sa-i iertam ...

    RăspundețiȘtergere
  23. @Anonim
    Rău obicei de-a semna "anonim"! Am avut senzaţia că sunt doi anonimi la comentarii. Un nume sub comentariu, chiar pe varianta "anonim" , nu strică. E chiar un semn de politeţe faţă de interlocutori.

    RăspundețiȘtergere