De trei zile e festival de filmuleţe şi înregistrări pe toate canalele tv.
Toată lumea deontologeşte la ele.
Nu-i de mirare că o ştire bună risca să treacă neobservată, dacă nu ne-o semnala Badea Mircea, răscolind cu mouse-ul prin jăratecul presei.
Toată lumea deontologeşte la ele.
Nu-i de mirare că o ştire bună risca să treacă neobservată, dacă nu ne-o semnala Badea Mircea, răscolind cu mouse-ul prin jăratecul presei.
Cei care au trei rable în garaj, poa’ să-şi cumpere un junghi de maşină nouă, fluierând.
Iată ceva constructiv!
Junghiul cel nou, scump dar luat ieftin, o să iasă imediat în trafic, să-şi facă rodajul între străzile Pieptănari şi Paştele Mă-sii, unde va fi ca-n palmă, pentru o vreme, fiindcă dau Regii Nisipurilor un şfung , un ŞFUNG, nu un JUNGHI, cum a înţeles traducătorul filmului “Marea Astupare de 7 zile”.
Regii Nisipurilor am zis?!
Am greşit.
“The Sandkings” e o ecranizare după o nuvelă S.F. care mi-a plăcut mie, despre nişte gândaci extratereştri, care au fost crescuţi pe ascuns de un tip, într-un acvariu cu nisip, şi ei tot construiau din nisip, şi purtau războaie între ei, adică erau deştepţi şi civilizaţi, iar ăsta care-i creştea le tot dărâma construcţiile, ei făceau altele, iar se băteau între ei, dar mai ales creşteau, se umflau, că a trebuit să le facă alt acvariu, mai mare, gândacii îl iubeau, îl simţeau ca pe un fel de zeu al lor, şi el îi iubea şi credea că-i controlează, chiar a rămas tâmpit într-o zi când s-a trezit cu Regii Nisipurilor că-i sculptaseră, cu lăbuţele lor multe şi pricepute, chipul din nisip, asta a fost prima dovadă covârşitoare a inteligenţei aproape omeneşti, iar el, eroul principal, nici nu ştia ce simţăminte să-l mai încerce, să se umfle în pene sau să i se facă frică, până la urmă a biruit sentimentul numărul doi şi a încercat să-i distrugă, numai că a încercat prea târziu.
Regii Asfaltului trebuia să zic.
Regii Asfaltului trebuia să zic.
Dar nu ştiu de ce , parcă tot Regii Nisipurilor îmi sună mai bine, de când am văzut ecranizarea noastră, cu subtitrare in limba română, cu doctorul Sorin Oprescu în rolul ”Dr. Simon Kress.”
asfalt? ce e ala?
RăspundețiȘtergereRe, scriitura e tare de tot, se vede ca ai pasta-n pix si material in bibilica.
RăspundețiȘtergereImi permit sa fac o precizare necesara celor care nu sunt familiari cu "tehnologia" facerii de drumuri peste care se pune asfalt...
Deteriorarea prematura a stratlui de asfalt, oricat ar fi el de gros si bogat in adezivi depinde in proportie de 99 la suta de ceea ce a fost asezat in paturile de sub el. Daca straturile de pietris si de pietris amestecat cu nisip nu sunt, calitativ si cantitativ corespunzatoare ca grosime si consitenta (poate e un pleonasm pe aici) apa care se infiltreaza sub asfalt si care iarna se intareste si dilata (!) sparge imdiat asfaltul oricat ar fi el de "beton".
La fel de importanta este unghiul de inclinare al drumurilor, descendent dinspre mijloc spre margini si reteaua de santuri care are rolul de a colecta si indeparta IMEDIAT apa.
Solul moale care contine ramasite vegetale afecteaza si el, tot negatov negativ patura de sustinere a asfaltului daca este prin sub petris ori smoala.
In concluzie, daca baza de sub asfalt este moale si retine apa, asfaltul crapa prematur.
Orice carpeala fara refacerea totala a patului de sub asfalt este sortita aceluias sfarsit crapacios.
Despre efectul sarii nu are rost sa fac pledoarii.
Sa ne traiesti pentru randurile informative, concise ... si very "funny".
:))
1. Merge și „regii nisipurilor mișcătoare”, sau conturilor.
RăspundețiȘtergere2. Nu știam că există o ecranizare după această nuvelă. Ai uitat să menționezi că „gândacii” erau conduși de o „burtă” cu puteri telepatice.
Punctul culminant al poveștii mi s-a părut finalul, o parabolă - eroul principal căzând pradă propriului ego (nu scriu mai mult, să nu stric farmecul celor care nu au citit-o încă).
Buna ren,
RăspundețiȘtergerelas deoparte durerea care racneste din postarea ta, aceea din cauza gropilor din asfalt- vesnica lor pomenire!- si vin cu o intrebare ca de la SF-ista la sf-ista... Stii cumva daca si unde am putea citi in traducere romaneasca 'Neuromancer' al lui William Gibson?! M-am chinuit mult s-o citesc in original (!), e o adevarata colica renala bilaterala, aproape ca se lasa cu usturimi si sangerari la mictziune :-)))
Daca nu stii, ca si mine, poate il provocam pe CTP sa ne spuna! Chiar asa, ce-o mai fi facand Fiul Ploii, mi-e tare-tare dor de el,
anca mica sf-ista
Sa ai inca o seara buna!
Mihai, asfaltul e ceea ce ar trebui să avem noi pe străzi.
RăspundețiȘtergereHai-Hui, mai auzisem eu pe undeva că dedesubtul contează!
RăspundețiȘtergereBună seara, anca mică!
RăspundețiȘtergereNu-l citii pe W. Gibson. O să fac săpături, poate aflu vreun link pe româneşte.
Fiul Ploii, orice ar face, a ratat, ca tontul, vacanţa la Taj Mahal!
Câteodată mă gândesc că aşa-i trebuie!
Două seri bune şi mai vorbim.
Uitasem de Burtă, DanM! Da' şi dacă nu uitam, tot n-o băgam, că nu-şi avea rostul în economia relatării :)
RăspundețiȘtergereSă-ţi trăiască blogul!
la cite filmulete ofera mass-media romaneasca, in momente cheie, nu inteleg de ce nu avem si noi un festival de mare anvergura (un Cannes, o Berlinala).
RăspundețiȘtergereOfer (gratis, ca de obicei) citeva sugestii unor potentiali organizatori: Festivalul Filmului de Santaj si Dezvaluiri, Festivalul "Incognito" de Inregistrari Neautorizate, Festivalul "Onoarea Nereperata" sau, in cele din urma: Festivalul Romanesc "Pupat Piata Endependenti".
Ca asa se termina toate, oricum.
Ina,
RăspundețiȘtergeredar la titlurile filmelor premiabile te-ai gândit?
Ia să vedem... aşa, la nimereală...
"Moartea vine pe bandă de magnetofon" cu Orban şi Săftoaica în rolurile principale
Ce zici, ne gândim şi la filme? :)