Şaiba lui Boc

Se găseşte, oare, careva să-i explice lui Boc ce e o şaibă şi cum se fabrică ea?

Nu de alta, dar, de două ori în ultima săptămână, tovarăşu’ Boc a făcut referire la şaibă şi la şăibari:
“…muncitorul care munceşte la şaibă în uzină de la 5:00 dimineaţa la 16:00 după masă cu toate problemele şi greutăţile, are o greutate şi o muncă specială.”
Sau:
“Multi părinţi care au venituri mai mari nici nu ştiu care este cuantumul alocaţiilor, iar oamenii care muncesc la şaibă nu ştiu cum să îi drămuiască.”

Înţeleg că, în mintea lui sau în incinta unde ar trebui să-şi aibă creierul, s-a înşurubat imaginea unei şaibe apocaliptice, cam de dimensiunea unui OZN pe care un trist, costeliv şi disperat, o smulge incandescentă, cu mâinile goale, din gura unui cuptor de topit minereu, operaţiune în care îşi sacrifică unsprezece ore pe zi , dacă nu chiar viaţa.

Tare mi-e teamă că minionul politruc de Răchiţele încearcă să reînvie mitul uvrierului asuprit, singurul care, în şalopetă, asudând acru şi sfânt, în şchimbul dă noapte, ne dă nouă lapte, brânză, carne, miere, lână, ouă, case, troleibuze şi hăini dă blăni, ca să ne împrofităm noi de pe urma lui.

Mi-e teamă că ziua taie pensii, taie salarii, taie alocaţii şi noaptea taie litere din carton tip “ciocan” şi le lipeşte pe mari bucăţi de pânză roşie.

Mi-e teamă că, înainte de-a lipi geană peste geană, scoate de sub pat poza înrămată a idolului său, o pupă pe geam şi întreabă, şoptit: “Eşti mulţumit de mine, Tizule?”

Dar cum Emil Bobu îl priveşte din ramă posac, birjarul caleştii prezidenţiale ne va biciui a doua zi, mai cu sete, pe toţi, de-o să ne ia naiba. Inclusiv pe cei cu şaiba.