Înger îngeraşul meu
Nu mă părăsi la greu!
Ştiu că-s prost şi d’aia-s trist!
Înger, fă-mă jurnalist.
Nu-ţi cer, Îngere, să fiu
Vrăjitorul Vineţiu,
Nici redactor literar
La vreun elitist ziar.
Vreau ceva fără efort:
Fă-mă jurnalist de sport!
Cred că aşa i s-au rugat, toată copilăria, domnii Alexandru Enciu şi Adrian Dumitru Îngeraşului care îndeplineşte dorinţele celor mici!
Nu mă părăsi la greu!
Ştiu că-s prost şi d’aia-s trist!
Înger, fă-mă jurnalist.
Nu-ţi cer, Îngere, să fiu
Vrăjitorul Vineţiu,
Nici redactor literar
La vreun elitist ziar.
Vreau ceva fără efort:
Fă-mă jurnalist de sport!
Cred că aşa i s-au rugat, toată copilăria, domnii Alexandru Enciu şi Adrian Dumitru Îngeraşului care îndeplineşte dorinţele celor mici!
Sigur că Îngeraşul trebuie să se fi simţit uşor ofensat, el fiind obişnuit să împlinească vise elementare , de genul „eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare...”, pentru ca apoi, copilaşii înşişi, dar numai aceia pe care-i ajută capul să termine liceul şi vreo facultate, să-şi ia un servici de-ăsta bun, unde ai de-a face cu cuvintele scrise, dar şi cu înţelesurile lor. Cum ar fi jurnalismul.
Ceiilalţi, cei cu mintea mai sărăcuţă, ar trebui să se mulţumească doar cu condiţia „corpore sano” şi să aleagă alte onorabile profesii, cum ar fi gresier-faianţar, încărcător-descărcător, paznic de noapte, că nu e nicio ruşine, munca e onorantă pentru om şi orice ai face, important e să faci bine, să-ţi zică lumea „meştere” cu admiraţie, nu la mişto...
Io cred că aşa a gândit şi Îngeraşul, că alde Enciu şi Dumitru ar fi fost nişte excelenţi prelucrători prin aşchiere, dar ei nu şi nu, l-au bătut la cap să-i scoată ziarişti sportivi.
Ce era să facă şi Îngeraşul?
Le-a îndeplinit dorinţa, ca să nu-i scadă ratingul la rugăminţi şi dorinţi copilăreşti.
Da’ s-a răzbunat, cu vârf şi îndesat, îmboldindu-i să scrie articolul ”Adrian Mutu, otrăvit cu medicamente contrafăcute”, în ediţia din 2 februarie a „ProSport”-ului.
Ia ascultaţi ce zic băieţii ăştia doi...
“Din Italia, avocaţii lui Mutu au anunţat că intenţionează să dea în judecată Ministerul Sănătăţii din România şi firma ARP Farm, care comercializează "Capsula de slăbit" în România. Medicamentul original, atestat încă din 2009 de laboratorul GMBH, cel mai important din Germania şi din Europa, nu conţine însă sibutramina, substanţa cu care s-a dopat Mutu! Pilulele cumpărate de Rodica Mutu din ţară şi pe care le-a luat fotbalistul conţin substanţa incriminată…”
Micuţii nu ştiu că GmbH e abrevierea pentru "Gesellschaft mit beschränkter Haftung " şi înseamnă Societate cu Răspundere Limitată.
Prin urmare fraza sună, de fapt, aşa: “Medicamentul original, atestat încă din 2009 de laboratorul s.r.l., cel mai important din Germania şi din Europa…”
“Din Italia, avocaţii lui Mutu au anunţat că intenţionează să dea în judecată Ministerul Sănătăţii din România şi firma ARP Farm, care comercializează "Capsula de slăbit" în România. Medicamentul original, atestat încă din 2009 de laboratorul GMBH, cel mai important din Germania şi din Europa, nu conţine însă sibutramina, substanţa cu care s-a dopat Mutu! Pilulele cumpărate de Rodica Mutu din ţară şi pe care le-a luat fotbalistul conţin substanţa incriminată…”
Micuţii nu ştiu că GmbH e abrevierea pentru "Gesellschaft mit beschränkter Haftung " şi înseamnă Societate cu Răspundere Limitată.
Prin urmare fraza sună, de fapt, aşa: “Medicamentul original, atestat încă din 2009 de laboratorul s.r.l., cel mai important din Germania şi din Europa…”
Care o fi fiind sereleul ăsta, cel mai important, nimeni nu ştie, dar, fericiţi că le cam au cu germana, jurnaliatorii noştri mai şmirgheluiesc odată iniţialele astea patru, le mai suflă, le mai dau cu scuipat şi le freacă niţel cu dosul mânecii să capete luciu, schimbă discret ordinea literelor şi mai trag odată, concluziv, cu ghiemebehaşu în noi:
“1 decembrie 2009 - laboratorul german GBMH atestă că produsul original nu conţine substanţa sibutramină”
La aşa boacănă, cred că e cazul să ne facem cruce şi să-l rugăm noi pe Şeful Îngeraşului: Doamne, apără-ne şi păzeşte-ne de proşti, că deştepţii oricum nu se prea înghesuie!
ba, da' ce pita le-a dat baiatu' ala drogat tuturor "jurnalistilor" astora gresiti! Hai sa pariem- cite saptamini/ luni vor pedala pe subiectul Mutu?
RăspundețiȘtergereUite, ca sa ii ajut, le dau si eu niste titluri:
"Sportul romanesc, descalificat de catre criminala breasla a farmacistilor"; "Adrian Mutu-invins in teren propriu de catre echipa farmacistilor"; "farmacistii il dribleaza pe inocentul Mutu".
Mai gasesc citeva; daca e vreun jurnalist interesat, le dau ieftin.
Lasă, Ina, că dă o mare chiflă acolo şi doamna purtător de cuvând a MS...
RăspundețiȘtergereZice "farmacii de tip plafar" (în partea întâia a articolului, cred)
http://www.prosport.ro/sport-life/special/ancheta-prosport-adrian-mutu-otravit-cu-medicamente-contrafacute-5466916
"Farmaciile de tip "Plafar" nu intră sub jurisdicţia noastră. Dacă domnul Mutu a luat un medicament nutritiv, este treaba celor de la Institutul de Bioresurse Alimentare"
Aici, în numai 26 de cuvinte apar două aberaţii:
1) "FARMACII DE TIP PLAFAR". Farmaciile nu sunt de niciun tip, altul decât tip farmacie. Magazinele de tip plafar sunt altceva. Pot fi "drogherii" (fostele puncte farmaceutice) unde FARMACIŞTILOR LE ESTE INTERZIS SĂ LUCREZE, şi chestia asta o ştie ministerul sănătăţii, că el a făcut regula asta, sau "magazin de plante".
PLAFAR e o societate care se ocupă cu creşterea şi condiţionarea plantelor MEDICINALE sub formă de ceaiuri medicinale , pe care le vând prin magazine de plante, drogherii, farmacii... Pe vremea lui Ceuşescu singura firmă românească ce producea şi comercializa plante medicinale era PLAFAR şi avea magazine proprii.
Acum, când zic că fac cumpărături de la Plafar, e ca atunci când zic că mi-am cumpărat adidaşi Nike sau blugi roz.
2)MEDICAMENT NUTRITIV , e cealaltă aberaţie, dovadă de ce sfertodocţi sunt angajaţi în Min. Sănătăţii. Categoria care conţine cuvântul nutritiv sau alimentar nu poate fi numită decât "supliment nutritiv/alimentar" sau "produs nutritiv/alimentar"
În mod nomal Colegiul Farmaciştilor ar trebui să-i intenteze un proces tipului care se dă importator unic al pastilei de slăbit, fiindcă a fost interzisă pe piaţă de cel puţin un an, în forma ei originală, nu contrafăcută, întrucât FORMA ORGINALĂ conţinea sibutramină, de la mama lor de chinezi!
Cum farmaciile nu au dreptul să cumpere decât de la furnizori acreditaţi de ministerul sănătăţii, ăştia care "fac China" săptămânal şi aduc 2 geamantane de hapuri, nu se află printre distribuitorii farmaciilor.
http://www.gandul.info/news/poporul-algocalmin-romanii-au-luat-intr-un-an-383-milioane-de-analgezice-de-ce-in-unele-tari-un-compus-al-acestora-este-interzis-5472770
RăspundețiȘtergereuite ce zice aicea prietena ta Chitu (iti dau link-ul, stiind ca tie iti plac, in general, ziaristii-care-se-pricep-la-chestiile-despre-care-scriu). Chiar asa o fi, cu algocalminul ala?
Cu tot respectul pentru gazda si pentru cititorii sai, strecor aici una off topic de m-a facut sa rad cu gura pana la urechi.
RăspundețiȘtergereCa de obicei, de altfel;)
"Bula vine acasa si ii spune doamnei lui :
- Draga mea,de azi inainte vom face sex ca la Olimpiada !
- Vai Bula, raspunse ea excitata, adica mai sus..?
- Nu draga mea.
- Mai repede?
- Nu.
- Mai tare?
- Nu draga mea, o data la 4 ani. "
Bună, Ina!
RăspundețiȘtergereDa, am citit articolul din Gândul.
Părerea mea:
da, românii aleg automedicaţia din motivele:
-lipsă de timp şi bani pentru a merge la doctor
-lipsă de educaţie (totuşi cel mai prost medic te sfătuieşte mai bine ca cea mai deşteaptă vecină)
şi da, românii fac exces de analgezice NEPOTRIVITE.
Eu mă pot mândri cu faptul că am un rulaj foarte mic la algocalmin. Fiindcă pe pacient îl întrebi întotdeauna când cere ceva fără reţetă , pentru ce îi trebuie. Aşa cred oamenii, că algocalminul e bun la toate. Dar după ce îl pui să descrie CUM şi UNDE îl doare, îi dai altceva.
Articolul din Gândul face reclamă mascată produsului NUROFEN şi asta e urât, fiindcă NUROFEN e doar o denumire comercială, substanţa e IBUPROFEN , şi aici mai intră vreo 7-8 nume comerciale. Dacă studiul s-a făcut pe consumul de Nurofen, e apă de ploaie. Trebuie adăugat consumul de paduden, advil, ibalgin etc... adică tot Ibuprofen.
Surprinzător, Dr. Fulga, profesor de farmacologie, a uitat farmacologia.
Algocalminul e metamizol, sinonim cu "Noramidopyrini methanosulfonas natricum", substanţă clasificată la analgezice antipiretice, cu mecanism de acţiune cunoscut, scade febra mai ales la administrare intravenoasă sau sub formă de soluţie orală, sau intrarectal, ca supozitoare. Orice mămică ştie că există supozitoare pentru scăzut febra "novocalmin" şi nişte pivături, "novalgin".
E greu de crezut că fabricile de medicamente produc formele astea fiindcă au impresia pacienţii că scad febra.
Aşa că unde zice dl. Fulga:
"Unii mai iau Algocalmin ca să le scadă febra. Studiile farmaceutice nu au putut demonstra până în prezent că medicamentul are şi aceste proprietăţi, dar pacienţii susţin că da", spune pentru Gândul prof. dr. Ion Fulga, profesor la Catedra de Farmacologie, din cadrul Facultăţii de Medicină UMF "Carol Davila"..., se face lamentabil de râs.
Leucopenia şi agranulocitoza sunt efecte adverse posibile, cunoscute, de vreo 50 de ani. Apar la abuzul de algocalmin, şi numai arareori, accidental, la prima administrare.
Nu ştiu pentru cine şi de ce a fost comandat articolul. Nici nu-mi bat capul să înţeleg.
Hai-Hui,
RăspundețiȘtergerenorocoasă nevasta lui Bulă! Dacă i se năzărea lui Bulă să-i propună sex Prezidenţial? Ăsta e o dată la 5 ani.