Dacă tot i-am zis „gară pentru noi”...

Aflu de pe blogurile pe care le citesc frecvent că un băiat de 29 de ani, Daniel, are nevoie de bani pentru un transplant medular.
Pe pagina spre care fac trimitere, în dreapta, apare rezumatul istoricului bolii şi dovada medicală că are nevoie de ajutor. Apoi detalii despre cum se poate face donaţia.

Sâmbăta viitoare am să vă scriu, nu suma pe care am reuşit s-o strâng, împreună cu pacienţii mei, ci dacă ne-am păstrat măcar urme vagi de compasiune, materializabilă într-un gest, nu în cuvinte, mătănii, pupat icoane...

Nu-i pun poza aici, fiindcă n-are importanţă dacă e drăguţ sau nu, dacă e blond sau brunet, dacă zâmbeşte sau e trist, în fotografie.

O să vedeţi cum arată, vizitându-i blogul.
Apoi faceţi exact ceea ce consideraţi că vi se potriveşte.

Ştiu care sunt argumentele cu care poţi trece liniştit mai departe :
Sunt mii de oameni bolnavi . Sunt mii de oameni care n-au ce mânca. Sunt mii de oameni care solicită ajutor. În spatele oricărei asemenea solicitări se poate ascunde o escrocherie. Toţi avem necazuri. Nu poţi ajuta pe toată lumea; pe tine cine te ajută?

Şi totuşi...