Nu trageţi în manelist: face şi el ce poate!...

Am de gând să fac ceva ce-o să vă mire. Pe voi, ca pe voi, dar pe mine mă lasă cu gura căscată.
O să le iau apărarea maneliştilor.
Nu fiindcă îmi plac!

După sintagma “produs naturist” , folosită în limba română cu multă nonşalanţă, de la universitar până la plugar, maneleala e al doilea fenomen care-mi întoarce viscerele pe dos. Din pricina sound-ului (cred că aşa trebuie să-i zic ţurluielii aceleia), din pricina vorbelor cărora e musai să le spun text şi din pricina fiinţelor care suprapun cele două nenorociri, zgomotind pe la tot felul de ocazii cu masă şi dans, contra cost.
Dar să presupunem, de dragul utopiei, că într-o bună zi cineva, cumva, un superman,un robocop, un harry potter de-ăsta căzut din ceruri, ne-ar scăpa de maneluirea industriei noastre muzicale.

Cu ce-am rămâne?

Cu nişte Ande, Sande, Andrele, Mişele, care se jură pe ce-au mai bun – vocea?! - că ele cântă arănbi şi haus. Bine, a curs multă apă pe Dunăre până m-am lămurit eu că arănbiul românesc e R&B, că nu semănă. De house nu ştiu să mă pronunţ. Mă ia aşa un fel de mâncărime pe piele, şi trebuie de urgenţă să părăsesc zona unde se intonează genul ăsta.

În fine! Admit că nu mă pricep, că sunt un fel de Mircea Badea la feminin, nu se lipeşte zdringhi-zdringhi de mine.

Dar la cuvinte ar trebui să mă pricep, cât de cât. Să le iau aşa, fără muzică, să le citesc ca pe nişte simple poezii, să vedem, poate pe uscat , fără zgomotul de fond, înţeleg mesajul, mă liricesc cumva la suflet.

N-au cum să fie textele muzicilor de club la fel de amărăştence ca ale maneliştilor de nuntă la cort!
Ăia, vai şcoala lor primară, n-au de unde! E normal să...
“Oare mai simti ce simt si eu
ma tot intreb mereu
ce simplu mi-ar mai fi
daca eu nu te-as iubi”

Dar astea, rimelatele, siliconatele, şuviţatele, îmbrăcatele în lurex şi lycra, artiste cu liceul în cele din urmă, trebuie să-mi transmită şi mie, cumva, fiorul elementar al simţămintelor.
Ia să vedem! Vasăzică:
“Ascunde-ma bine in inima ta
Sa fiu o parte din tine
Iubeste-ma cum numai tu ai putea
Iubeste-ma bine.”

Hm! Poate n-am ales eu ca lumea. Mai dau un click şi citesc:

“Vreau sa ma las din nou
Sa incep o noua viata
Iubeste-ma, eu vreau sa simt ce e dragostea
Vreau sa ma las din nou
Sa incep o alta viata
As vrea sa iubesc cu inima.”

Sau uite asta, ditamai strofa, pare serioasă…

“Toti baietii vor ca toate fetele sa fie pe placul lor
Si toate fetele vor baieti care sa le spuna mereu ce vor
Toata saptamana; Sa-mi faci mereu pe plac
Sa m-alinti intr-una; Sa-mi spui cat de mult te atrag…”

Parcă-mi vine să mă întorc la primul catren, al cui o fi, al lu’ Miţu Principialu’, nu contează, da’ parcă e mai clar libretul: “oare mai simti ce simt si eu/ ma tot intreb mereu/ ce simplu mi-ar mai fi/ daca eu nu te-as iubi”.
Unde mai pui că zice corect, “mi-ar mai fi”, nu “mai mi-ar fi”, cum le mai scălămbăie premierul de Răchiţele…

Poate sunt genurile astea prea grele pentru mine. Poate prea mă hazardez.

Ia să iau ceva mai comestibil, mai clasic, mai de calitate, să vedem ce cântă Elvis Prâslea lui Bănică. Fiindcă omu’ e artist-artist, îl moşteneşte pe taică-su (doamne, ce bun a fost în Pristanda, ăl bătrân!), nu face rabat, a şi zis-o de multe ori, că la el arta e artă, că să nu ne batem joc.

Dau pe youtube, cântă cu-o duduie, e ceva săltăreţ, pe bune, ritmat , cu ăsta chiar am noroc: cântă rock. Şi ce zice el acolo, în hitul intitulat “Prosopul”?
Zice:

“Dar te rog
Lasa prosopul mai jos
Ca m-afectezi la sistemul nervos
Am analizele toate la zi
Te iau de buna voie cu pirostrii
Dar te rog
Lasa prosopul mai jos
Ca m-afectezi la sistemul nervos”

Auăleu, maestre junior!
Şi eu care-mi imaginam că mai rău decât să-ţi strice Veta chiuveta, nu ţi se poate întâmpla! M-am şi gândit atunci, când am rămas mută de uimire ascultând refrenul
“Ieri m-am intalnit c-o fata care mi-a zambit frumos
Am intrat putin in vorba si am fost politicos
Ea m-a invitat acasa sa sorbim cate-o cafea
Dar cand o priveam mai tandru urla tare cineva
Si striga :
'Veta !
Mi-ai stricat chiuveta.'”,
de ce n-o fi ales alt nume de fată? Că dacă zicea “Lina, mi-ai stricat maşina!”, era mai rupt din realitate. Sunt mii de bărbaţi cărora le-a venit să strige măcar o dată în viaţă chestia asta şi fără să cânte!

Şi-atunci mă-ntorc şi zic: ce dracu’ o tot facem pe sclifosiţii, pe vagnerienii, pe şopeniştii, că şi-aşa nu suntem decât vreo două sute de mii, ăştia care cârnim din nas la manele?

Uite, nu mai sunt manele. Gata!
Ce altă muzică românească ascultăm?
De-astea?!
Mai bine nu!