Ghicitoarea

Cum am cunoscut-o.
Din întâmplare.
Căzuse vara peste Oraşul Vechi şi de vreo două zile cădea şi faţada uneia dintre cele mai frumoase clădiri de vizavi, bucăţi de îngeri, struguri, flori, tot basorelieful de pe cornişă, cred că aşa-i spune brâului de sub acoperiş, îl nimicea unul cocoţat pe o schelă, scăpa de el metodic, tocmai apusese soarele şi nu-mi venea să-mi cred ochilor, cât de minunat se ridica norul de praf trandafiriu.

A intrat cum e ea, mare, greoaie, legănată, spre nouăzeci de kile, din care părul atârnă cam o zecime.
Se uita urât, mie nu-mi plac ţiganii care se uită aşa, sigur căuta scandal şi deja mă zburlisem pe dinăuntru.

A zis “Fă, pupa-ţi-aş tălpile, tu eşti sefă aici? Dă şi mie doctoriile astea azi şi ţi le plătesc mâine, că n-am un leu până mâine, să moară copiii mei!”
I-am făcut socoteala pe bucata ei de hârtie şi i-am zis cât o costă, un milion şase sute.
I-a căzut faţa. A blestemat-o pe doctoriţă un sfert de oră şi mi-a zis “N-am, fă! N-am până mâine. Îţi las cerceii.”
“Păi n-ai zis că vii mâine cu banii? Ce să fac eu cu cerceii tăi? Aduci banii şi gata!”

Nu-i venea să creadă. Probabil că era sigură c-o s-o refuz, ochii ăia plini de venin erau pentru momentul pe care tocmai îl trăia, cine ştie ce spurcări îmi pregătise pentru când aş fi zis eu “Nu pot!”. Şi-acum se uita la mâinile mele, cum îi umpleam punguţa, total nepregătită.

N-a zis nici mulţumesc. N-a zis nimic, doar se uita într-un fel anume pentru care uneori merită să pierzi un milion şase sute.

A venit a doua zi. Nu mai era soare, ploua, schelele de peste drum erau pustii, renovatorii luaseră o pauză, ori poate era prea devreme pentru ei.

Mi-a netezit bancnotele în faţă şi mi-a spus încet, de parcă ar fi dormit careva lângă noi : “Auzi fă? Să-mi spui cum te cheamă şi să vii să-ţi ghicesc, că ţie nu-ţi iau un leu! Iau de la alţii destul, de la senatorese, politicienese d-astea bogate… Păi tu ştii cine sunt eu?” Am zis că nu şi mi-a spus cum o cheamă.

Are un nume frumos, de zeiţă, ca părul ei, ca ochii.
Aşa ne-am împrietenit.

Nu-mi spune niciodată ce le ghiceşte femeilor ălora care fac să se vândă ziarele de scandal. E deontologia în persoană! Dar îmi spune la cine se duce.

Dacă nu minte, e uluitor câte politicienese şi neveste de politicieni îşi dau în bobi, ca să ne guverneze.