Cifoza: deviaţie patologică a coloanei vertebrale.
Pentru doamne de teapa celei despre care urmează să amintesc mai jos, ţin să precizez că termenul „patologic” nu vine de la „pat”, aşa cum iute şi cu bucurie s-ar putea dumiri dânsele.
Vine de la boală.
Patologia este acea ramură a medicinei care studiază cauzele şi simptomele unei boli.
Nu trebuie să fii doctor de oase ca privind acest instantaneu să remarci că personajul feminin din imagine ori suferă de cifoză (curbare excesivă a coloanei în regiunea toracică ce are drept consecinţă formarea cocoaşei), ori suferă de proastă creştere (o femeie nu se înclină în faţa unui bărbat cînd salută sau cînd ciocneşte paharul), ori de amândouă.
Cel mai probabil însă, cifoza pare a fi motivul nefericitei atitudini corporale, fiindcă în cercuri atât de selecte ca cele pe care le frecventează un preşedinte de stat, proasta creştere se exclude automat.
Doamna din fotografie, Ana Maria Pătru , vicepreşedinte AEP, suferă probabil de cifoză şi nu pot decât să o compătimesc, fiindcă e o boală dureroasă , care necesită un tratament îndelungat, cu costuri ridicate.
Cum cifoza este, cu precădere, o boală profesională - şi nu cred să mă contrazică cineva, pentru că profesiunea de slugă figurează în lista ocupaţiilor acreditate în România, doar că se foloseşte o denumire mai modernă - nu-i putem recomanda doamnei Ana Maria Pătru decât demisia, în regim de mare urgenţă.
Multa neputinta!. Multi s-au dat batuti, au lasat sa le gurga bratele si privesc timp , li se pare ca nu inteleg desi inteleg foarte bine! Cu parere de rau spun asta. Poate trec eu printr-o faza proasta!
RăspundețiȘtergereDemisia? Ma faci sa rid! BTW: ai vazut-o pe militara lu tata ce imbufnata era pe presa! Rasfatata lu' tata.Isi lasase buzule ei alea siliconate!
Oricum se injura unii pe altii: politicenii si presa , dar nic nu pot unii fara altii. Ei renumita relatie:iubire/ura!
Cred ca s-a inclinat involuntar pătrunsa de "solemnitatea" fazei in care se afla.Si stii tu cum e Renata dupa ce ai facut gafa te poti da cu capul de pereti ca e facuta.oricum a fost mult mai prost crescuta in momentul in care a raspuns intrebarilor jurnalisticilor pt prezenta ei acolo avand in vedere functia care o ocupa.Oricum incet da sigur se pune bazele pt o "dictatura" basesciana. iar daca poporul asta va "dormi" si la toamna s-ar putea ca atunci cand isi va da sema de dezastru sa trebuiasca sa iasa in strada pt inca o revolutie
RăspundețiȘtergereCodeus
RăspundețiȘtergerenoi poporul nu mai avem incredere in alegeri corecte, daca lipsesc cu desavarsire 2 milioane de buletine de vot, ce sa intelegem din asta?
Mie personal nu-mi mai vine sa ma deplasez la sectia de votare stiind ca votul meu nu coteaza!
Daca BEC-ul sta la masa cu un candidat in perioada de solutionare a sutelor de contestatii care reclama fraude masive, cu dovezi clare, in timp ce membrii PDL, partidul presedintelui actual, spun: "si ce daca?"
Pana la alegerile pentru presedinte din toamna, daca nu se schimba toata sleahta de la aceasta agentie, poporul n-are parte de alegeri corecte.
Iar in comisiile de votare sa nu mai participe nici unul dintre cei care au participat la alegeri precedene.
Sunt atatia oameni care in schimbul unei plati legale ar participa la aceasta munca.
Cred că doar de astă dată am aflat oficial că se tipăresc buletine de vot în exces. Cred că întotdeauna s-a procedat aşa. cred că la vot suntem masă de manevră, un fel de oi cu care se scrie pe dealuri.
RăspundețiȘtergereMi-e groază să mă gândesc la următorul scenariu: dacă prin absurd tot poporul cu drept de vot ar vota pe "X" şi tot prin absurd ar exista o posibilitate să controlezi această opţiune, dar rezultatul ar fi CU TOTUL ALTUL...
Ne-am lămuri atunci că alegerile dacă nu sunt trucate, măcar sunt retuşate?
Mă bucur Codeus, că si tu simţi în aer mirosul dictaturii băseşti. Dar e doar un parfum!
Adevărata duhoare care nu-mi dă pace e că acum evoluează Băsescu, se pregăteşte EBA...
Nu chiar de preşedintă, dar de un prim ministru ar merge.
Nu acum! Peste 5 ani.
Nu te repezi să mă asiguri că e absurd, fiindcă absurd e şi EBA în PE.
@renata
RăspundețiȘtergereCum o pui, cum o întorci, tot la pat se ajunge, Principessă!
In genere, doi bani nu valorează patologia fără posologie, ori posologia implică o utilizare indelungată a patului, până se îndreaptă complet cocoaşa.
E un pic şi de mecanica fluidelor în tratament, e vorba despre descompunerea forţelor la fluidometrul cu lingură, ar fi nevoie de o schiţă pentru a fi mai explicit, daca forta actionează din faţa, echilibrul se strică înspre spate şi, implicit, cocoaşa creşte.
Ori, posologia modernă nu recomandă utilizarea unui pat de roze şi tuberoze, insista pe folosirea unui pat rigid, de preferintă nerabatabil, e mai sigur...
Bordelezu
nu te repezesc deloc Renata e mai mult decat posibil ce crezi ca-i umbla noaptea prin creier lui Zeus cum sa-i asigura succesiunea la tron lui EBa peste 5 ani cand va pleca el asta daca mai pleaca si peste 5 ani, sa nu ne trezim cu Constitutia abrogata.oricum la mine se contureaza tot mai mult ideea ca-mi iau geanta in spate si dispar in ceata daca mai iese asta odata presedinte,plec pana nu apuca sa inchida granitele ca si Ceausescu.eu ma astept la cei mai rau in cazul in care reuseste sa-si impuna controlul total, asa cum deja a inceput sa puna bazele dictaturii
RăspundețiȘtergereBorde, mă bucur că mai ai vlagă în tine să faci mişto!
RăspundețiȘtergereMi-e teamă că, pe cînd noi ne râdem şi ne simţim tare deştepţi, nea Zeus ne pregăteşte patul lui Procust. Apoi... năsălia
Mă ia cu frig, Codeus!
RăspundețiȘtergereAi un scenariu mult mai sumbru. Doamne fereşte!
De abrogarea constituţiei şi graniţe închise.
Dacă reuşeşte asta de unul singur, fără sprijin exogen, înseamnă ca ne-am născut în Iad, dar n-am băgat de seamă.