Ministerul Nesimţirii

Dacă avem atâtea ministere, că mai punem de unul, nu cred să se supere vreo duduie.
N-ar fi cine ştie ce biştarofag pe spinarea bugetului. Un minister mic, de bun gust, minimalist, cu funcţionărime puţină. Un minister delicat.

Ministerul Nesimţirii.

Ministrul, Şeful de Cabinet, portarul şi-un căţel de pază, fără salar, doar c-un sac de Chappy pe săptămână. Am văzut că umbla unul prin curtea lui Mircea Băsescu şi-l ameninţa tăcut cu privirea pe Ciuvică, în timp ce stăpânul său îl mituia pe acelaşi, în mod democratic, cu un loc de veci.

Fără să fiu acuzată de înclinaţii spre nepotism, câinele ăla negru, zvelt, cu urechi tăiate, pe care nici cum îl cheamă nu ştiu, mi se pare o alegere potrivită ca sepepist la Ministerul Nesimţirii.

Ministrul n-ar trebui să aibă studii superioare, doar ceva experienţă în mânuirea unei balanţe Sartorius, de-aia care cântăreşte şi sufletul din om, după ce iese.

Ce-ar coordona domnul ministru al Nesimţirii?
Nesimţirea, fireşte!
Cum? Simplu: ar drămui-o.

Ştiu!... Ştiu ce-mi veţi reproşa, că e nesimţire – gârlă. Că nesimţirea, resursă naturală, e ca sarea: avem.

Corect! De fapt, greşit! N-am văzut pe cineva să muşte din bolovanul de sare ca din codrul de pâine. În doze nesimţite, sarea cauzează. În doze potrivite dă gust, e „ca sarea-n bucate”.

Nesimţirea - la fel.

Vasăzică, rezumând situaţia, bogăţie naturală este, fie în sângele unora, fie stocată în rezervoare artificiale, cum ar fi, (dau primul exemplu ce-mi trece prin minte), o cafenea în Dorobanţi, totul e să ştii cine are drept de utilizator, în ce doză şi care sunt beneficiarii.

E!... Aici intră în pâine domnul Ministru al Nesimţirii.

El trebuie să fie numitorul din umbră al oricărui şef de alt minister sau, dacă demnitarul e numit de sus, devine numărătorul gramelor şi gradelor de Nesimţire din dotarea proaspătului uns, fiindcă nu orice parvenit cu bun simţ rezistă într-un asemenea post, în vremurile noastre.

Cum mi-a venit ideea: noi ştiam că avem o ministressă căreia i s-a repartizat un buget extraconfortabil de Nesimţire, ca să pună turismul pe butuci.

Trăiam noi liniştiţi, dimineaţa nu era ca seara, iarna nu era ca vara, oferta de vacanţă era al dracului de variată, până să te decizi, trecea concediul, oftai fericit că ţi l-ai petrecut acasă, cu televizorul, că n-ai scăpat niciun milimetru de decolteu ministerial Nesimţit.
Şi brusc, într-o seară, apare pe nepusă masă o peizancă de Petroşani, oraş care n-a produs în viaţa lui măcar un salam de şaişpatru, nici vorbă de cârnat de Pleşcoi şi se autodeclară Mai Nesimţită decât omoloaga ei de la Turism, deşi conduce un minister de care n-a auzit nimeni, nici măcar supuşii lui care se dau sportivi.

Păi dacă am fi avut deja un minister de resort, al Nesimţirii, intra ministrul lui în direct şi-i zicea „Auzi, fă? Ţi-ai tras voce ca a Ei. Ţi-ai lăsat păru’ lung peste mintea invers proporţionară - zic aşa, ca să mă înţelegi, că te dai la rotacisme - da’ nu sări caru’ cu pruralu’, că nu obţii un gram de Nesimţire în plus, oricât ai dovedi că eşti pe dreptul tău!

Păi tu te pui cu Femeia lu’ Dali?

Ştii tu cine-a fost Dali, artistul cu bidineaua, care desena parcări? Păi tu crezi că bucăţica asta numa-n Dali stă?

Stă şi-n Cotroceni, dragă! Te ascultă cu urechea, da’ nu numai ea! ...Sunt zeci, sute de ciumece care te fac de vorbeşti singură...

Uite, nu mai departe decât asta, fosta miliţiancă, nevastă de fost primar la Capitală, care zice într-un interviu-documentar despre cafeneaua de Dorobanţi: “S-a întâmplat să văd pe cineva care a venit cu o Dacie acolo, desigur avea şofer. Şi a parcat maşina în dreptul staţiei de autobuz. E drept, am râs.”, te bate la Nesimţire pe bune, fără intervenţii, că Lis e un fost şi despre foşti scrii pe pamblică regrete eterne şi-atât!

Tu abia dacă te compari la Nesimţire cu ăla care, Dacie având, a crezut că Dorobanţiul e vreo pârloagă şi Loganu vreo maşină... Aşa că ciocu’ mic şi distins, minim cât Roberta.”

Şi gata!
Treaba ar fi fost rezolvată. Stăteau liniştiţi şi presarii. Şi noi. Se respecta protocolul Nesimţirii, nu mai cuteza nicio întâmplătoare de-asta să...

Cuuum?
Se aprobă, dar fără Şef de Cabinet?

Şi cine-l plimbă pe sepepist, de două ori pe zi, prin tufişuri?