e-dialog

Când o zbura porcu’...


– Când o zbura porcu’...
Deja m-a băgat la gânduri, la început a fost ceva exotic, la ţară n-ai ce să vezi, tooate sunt la fel, a mai trecut un an, a mai trecut un veac, e tot aia.
La Tâmpeni nu s-au schimbat altele decât numele satului şi primarii, veniră comuniştii şi ziseră că nu se cade ca, la câteva comune distanţă de locul de naştere al marelui cârmaci, să „ecziste” un loc cu acest nume. Iar primarii... ca primarii...
Că le-a luat pământul, că le-a dat pământul, pământul rămase tot acolo, că i-au pus să scoată via, chiar în ’89, c-au murit unii – olteni cu gura mare, deh!... c-alţii au trait, au avut zile, toată istoria e scrisă pe scăndurica neagră de la fiecare poartă, cu creta, ai lu’ Mărin nu se duseră, ba nici în colectivă nu intrară... nu conteză aşa ceva! Dac’aşa vru Domnul...

În comună nu sunt decât două „munamente”, Monumentul Eroilor şi Oică a’ lu’ Ciripuş, Oică e mai în etate decât Monumentul.
Fusei, din nou, de ziua Eroilor – necredincioşilor, asta fu la Înălţare! –, o lumânare... o prescură, o colivă cu bumboanele în formă de cruce... sa fie de sufletul duşilor!, dar trecui şi pe la Oică.
– Când o zbura porcu’...
Tu-i... Doamne iartă-mă... s-o luăm de la-nceput...
Ce pâine în ţăst, pe vatră, face Luluţa, noru-sa, mmm... îmi lasa gura apă şi acu’... dar tot ea îmi zicea: – Da’ mai lasă-l şi tălică în pace... şi nu-i mai da tiutun!
Oică a fost „jandar”, fuse şi pe frontul de est, gură mare şi el, mai pe urmă făcu şi închisore, dar tot nu s-a potolit, făcea reclamaţii pentru toţi (după ce-a ieşit), era scriitor, dar Dumnezeu l-a ţinut, a trăit să-şi vadă şi pământul înapoi....
Vorbăreţ, nevoie mare, ce mai!, îi turuia gura... asta doar până acu vreo cinci ani, când a fost declarat munament. De ce? Pentru că, dintr-o dată, s-a schimbat, ieşea dimineaţa la poartă şi se aşeza pe băncuţă, privea peste tot, se uita la cer, urmărea cu privirea pasăricile, privea cu mare curiozitate la toţi care treceau, le zâmbea, defilau toţi prin faţa lui, îi dădeau bineţe, iar el, ca un monument vorbitor, nemişcat, le răspundea în parabole.

Auzisem, dar nu-mi venea să cred, aşa că, ajungând acolo, m-am dus şi i-am spus, bucuros:
– Oică, o să trăim bine!
– Cand o zbura porcu’...
Mi-am zis, eee, zice şi el.... Mai mi-a dat acest răspuns, nu vă mai împui capu’ ca să vă spun de câte ori, dar şi astă toamnă am păţit la fel...
– Oică, îţi vor creşte pensia!
– Când o zbura porcu’...
– Oică, îi vor creşte salariul nepoatei, profesoara!
– Când o zbura porcu’...
Acum, ca să vedeţi, sunt masochist, nu?, i-am spus:
– Preşedintele Băsescu va scoate Romania din criză!
Fără să clipească, Oică mi-a da răspunsul cu care am început...

De atunci stau şi cuget... nu cumva Oică are dreptate?
Iată concluzia la care am ajuns, consider eu că-i cea mai bună:

Oameni buni, hai să ajutăm porcu’ să zboare!... poate nu reuşim din prima, dar până la toamnă, când pleacă păsările călătoare, tot reuşim!

Bordelezu

Nu tot ce zboară…

De, ştiu şi eu dacă zborul porcului ar putea deveni semnul bun, garanţia binelui nostru, sfârşitul tuturor necazurilor?

Prima dată când a zburat un animal a fost în anul 1957.
Era o căţea şi o chema Laika. N-a zburat aşa, din senin, a fost antrenată să zboare cu Sputnik-ul şi s-a construit ulterior un monument în cinstea ei.
O avea tata pozată pe o marcă poştală, în clasor şi aşa am aflat povestea ei, că fusese prima fiinţă care zburase în Cosmos şi revenise victorioasă pe Pământ.

Gagarin a zburat după ea, al doilea, dar pentru mine a fost primul cuvânt în care am pronunţat “r”-ul.

Cică mă smiorcăiam mereu “Vleau la Gagalin, vleau la gagalin!” , fiindcă era numele unei grădini de vară, în Eforie Sud, botezată aşa în cinstea astronautului rus şi tata mi-ar fi zis odată “Mergem, dacă zici Gagarin!”
N-am zis din prima, am tot exersat gagalin-gagalin, până mi-au ţâşnit lacrimi din ochi şi, odată cu ele, a vibrat şi “r”-ul victorios în cerul gurii şi s-a rostogolit în minunăţia asta de cuvânt – Gagarrrrrrin.

Mă gândesc ce noroc am avut, că nu-i zicea cârciumii ăleia de vară Bamboo, poate n-aş fi pronunţat “r”-ul niciodată.

Patruşcinci de ani Laika a zăcut în conştiinţa omenirii drept primul câine zburător prin spaţiu şi abia acum, după 2000, s-a aflat adevărul, Laika zburase vie foarte puţin, experimentul fusese un eşec, adevărata ei viaţă în Cer începuse la puţine ore după lansare, murind instantaneu, îngheţată.

Tot mai vrei să zboare porcul, Borde? Chiar şi acum când ţi-am amintit povestea celuilalt animal zburător?

Te-ntreb!...

Fiindcă ăştia sunt în stare să mânărească ceva, să facă porcul să zboare, să-l vadă Oică şi alţii ca el şi să li se pară, privindu-l cum se-nalţă în tării, că a început mai binele, că tocmai răul palpabil, crescător, care ne sufocă e dovada că trăim în BINE, dar nu suntem în stare să-l înţelegem, că nu e BINELE făcut să-l simtă tot prostu’…

renata