Cu ocazia...

Ah, ştiam eu că s-a întâmplat ceva aseară!

Cum mă pregăteam aşa, blajin, de culcare, cu ochii în nişte împuşcături pe televizor, ia, că mă loveşte o poftă de îngheţată cu frişcă. Mă uit în congelator. Numa’ picioare de pui, cartofi pre-prăjiţi, morcovi congelaţi. Nimic sănătos!

Purced a mă reîmbrăca şi dau o fugă până la magazinul din colţ. Iau cu alune (maro), cu fistic ( verzuie) şi-un spray de frişcă.

Vin acasă cuprinsă de-un fel de nerăbdare festivă pe care, la ora aia, o puneam pe seama unei hipoglicemii şi-mi înalţ într-un castron o colibă p + 1 cu mansardă de spumă albă care arată mai mult ca aia de bărbierit...
Pe urmă, în sfârşit, adorm împăcată.

Dimineaţa, ce să vezi? Îmi crescuse coeficientul de agerime, de unde se vede că ba nu, zahărul nu dăunează grav sănătăţii, creierul are nevoie şi de glucide şi-am înţeles dintr-o ochire ce-a vrut să zică Ciutacu punând titlul “Cică trebuia să mănânc măr cu miere” şi ce semnifică numărul 5770 la Lucia pe blog…

Acum îmi beau cafeaua şi încerc să-mi dau seama dacă printre cunoştinţele mele actuale se numără vreun evreu, ca să-l sun niţel mai târziu, să-i urez La mulţi ani!...

Sunt, văd, o droaie: Ivry Gitlis, Itzhak Perlman, Emil Gilels, Arthur Rubinstein, Henryk Szeryng, Jascha Heifetz şi mulţi, mulţi alţii cărora le-am tocit discurile de vinil sau pe care, mai norocoasă uneori, am reuşit să-i ascult live la Ateneu, după ce m-am bătut pe viaţă şi pe moarte pentru un bilet la concertele lor sau pentru un strecurat în sală, fără bilet.
Dar, după cum se vede, pe niciunul dintre ei nu pot să-i sun.
Pot, cel mult, să-l las pe vreunul să sune...