Ştiţi, în jurul meu se moare frecvent.
Dar moartea cu care mă intersectez eu e blândă şi indirectă.
Dar moartea cu care mă intersectez eu e blândă şi indirectă.
Adică vine omul şi zice : ”Mi s-a depistat un cancer de…, aş vrea cartilaj de rechin, cât costă?”
Îi zic cât îl costă pe lună şi mai vorbim despre două-trei nimicuri, apoi încep să măsor cât timp încă mai vine, personal, să-şi refacă stocul de produse alternative, empiric studiate, despre care se crede că ar fi salvatoare în boala aceasta.
Nu sunt salvatoare!
Niciun canceros corect diagnosticat n-a scăpat de moarte cu cartilaj de rechin, deşi rechinul este singura vietate care nu dezvoltă o tumoră malignă, indusă în laborator.
După câteva luni apare paloarea aceea.
Vorbim alert despre altceva.
După încă o vreme, abia îl mai recunosc de slab ce e şi mă pregătesc sufleteşte să nu-l mai văd data viitoare.
Lucru care se şi întâmplă.
Data viitoare vine nevastă-sa, în negru, să mă roage să-i iau înapoi patru borcănele de “rechin” şi să-i dau “altceva”.
În funcţie de lista pe care o enumeră la “altceva”, înţeleg cât de uşor sau de greu s-a resemnat cu dispariţia partenerului de viaţă.
Uneori sunt doar anitigripale pe listă, alteori vitamine şi lecitină, alteori doar produse cu efect sedativ, care induc somnul, poate modifică visul, dar nici asta nu a fost cercetat…
Total ilegal şi inacceptabil, accept trocul.
Femeia pleacă bucuroasă, a făcut o economie, viaţa are din nou sens.
Nu ştie că fac artificiul ăsta blamabil nu pentru ea, ci pentru el.
El, care atunci când am stat ultima oară de vorbă avea speranţe, aşteptări, nelinişti , răsculări, nu era de acord cu viitorul ce ni se pregăteşte, avea soluţii, credea că.
Un muribund înspăimântat de viitorul care nu îi este hărăzit şi lui.
În subsidiar, accept schimbul, pentru rechin. Ca omagiu.
Că mănâncă orice – inclusiv oameni - şi nu face cancer.
+(3).jpg "NONO")
M-au trecut fiorii citind textul asta, Renata. De mila bolnavilor, a supravietuitorilor, a ta, a mea, a noastra. Si a rechinilor.
RăspundețiȘtergereDe fapt, Ina, am scris despre asta ca să mă mai eliberez. Sunt în fiecare zi mai mulţi. Şi mai mulţi!
RăspundețiȘtergere"Total ilegal si iancceptabil". Dar uman!
RăspundețiȘtergereRespectele mele!
Mihaela, în timp ce scriam m-am gândit dacă e "sănătos" să recunosc că fac asta. În sensul tezei pe care o susţine ElZap în ultima lui postare, aia cu "Pantofii negri cu şireturi albe"... Dar n-am prea învăţat să mă tem de ce cred-zic alţii.De eventuale consecinţe.
RăspundețiȘtergereÎn realitate e foarte greu să respecţi regulamentele şi legislaţia în anumite condiţii. E crud, ilogic, imbecil de-a dreptul.
Directorul meu, un om tare de treabă, de multe ori jovial, a lipsit vreo două luni. Se zvonea că e la o clinică din Austria pentru un tratament, dar nimeni nu ştia exact ce şi cum.
RăspundețiȘtergereS-a întors acum vreo trei săptămâni. Când l-am văzut, am avut un şoc. Cu greu am reuşit să-mi păstrez cumpătul şi să îl salut în mod firesc, fără să-mi tremure vocea, fără să-mi feresc privirile, fără să-l privesc insistent. Dădea impresia că atunci ieşise dintr-un cavou. Faţa lui, altădată rotundă, nu numai că se ascuţise, dar se scofâlcise de-a dreptul, ca o minge de cauciuc spartă. Iar paloarea aceea despre care ai scris, Renata, era o paloare pământie, şocantă, groaznică. Pe urmă am aflat cu toţii, cancer la plămâni. Vine la serviciu două-trei zile, lipseşte o săptămână, iar vine vreo două zile şi tot aşa. Când ştiu că e la serviciu evit cât pot să trec prin faţa cabinetului său, de groază să nu-l întâlnesc.
Pe mine m-a zguduit vederea unui singur om, Renata. Nu ştiu cum de tu şi alţii asemenea ţie au tăria să întâlnească frecvent astfel de cazuri şi să-şi păstreze cumpătul. Vă admir, dar n-aş vrea nicio clipă să fiu în locul vostru.
Florian,
RăspundețiȘtergereNu paloarea aceea ne înspăimântă, ci semnificaţia ei.
E culoarea morţii la termen. Prezise.
Acum, citindu-ţi comentariul, mă întreb de ce am scris eu despre "asta"?
Ca să "scuip" o frică şi să convieţuiesc mai uşor cu ea?
Ca să spun, de fapt, că oamenii aceştia, ameninţaţi de AMR, se bat până în ultima clipă, în timp ce alţii, noi, trăim ca şi cum am avea o veşnicie la dispoziţie, amânând, acceptând, înghiţind diverse?
Oi fi vrut să zic că, există oameni pe lumea asta care, ştiindu-şi sfârşitul aproape, încă se mai simt preocupaţi de viitorul nostru, în timp ce noi ni-l lăsăm la voia întâmplării?
Habar n-am!
Nu ştiu ce-am vrut să zic.
Sigur, îţi mărturisesc în afara textului, mă îngheaţă aceste femei(statistica mea subiectivă zice că bărbaţii mor primii) care, îndoliate şi îndurerate îşi păstrează cumpătul şi capacitatea de a-şi îmbunătăţi viitorul cu câteva zeci de lei.
Sint linii subtiri citeodata. Eu cred ca important este sa actionam asa cum ne spune constiinta. Cel mai aspru judecator al fiecaruia.
RăspundețiȘtergereAu fost hotariri pe care le-am luat in functie de constiinta. Am avut sansa sa nu platesc scump asta. Iti dau un exemplu: la banca, am avut cindva o clienta din Bangladesh. Asta se intimpla in Canada. Sotul i-a murit subit. Nu dispuneau decit de un ajutor social. Regulamentul imi cerea sa "inghet " contul pina la obtinerea documentatiei "necesare". Certificat de la primarie ca nu exista testament! Stupid. Omul trebuia ingropat , femeia era total pierduta., I-am dat banii. Legea lui Murpfy: la 2 saptamini am avut auditul intern. Pentru asa ceva :"major"-schimbat din functie. De cind au intrat pe usa auditorii le-am spus ce-am facut si de ce. N-au mai dormit ei o noapte. Nu mi-au dat decit un "minor". Recunosc , am fost surprinsa. Astia nu prea "interpretau"...Am scapat usor, nu am fost promovata un an . Dar am dormit mai linistita. Sint situatii in viata cind eu consider, ca inainte de orice , esti om. Si daca nu te comporti ca atare iti pierzi respectul fata de tine. Incepi sa ai un pret. Indiferent care, Dar cind iti pui un pret , nu mai esti om. Asta e gindirea mea!