Cu arcada spartă

Pun pariu că nu mai ţineţi minte ce-a făcut românul care stătea la bloc imediat după revoluţie!...
Da, şi asta: s-a privatizat şi a deschis butic in dormitor.

Care a fost mai curajos şi mai ilegalist a tăiat zidul sub fereastră şi a realizat o frumoasă intrare în magazin, care nu, a pus o scăriţă metalică pentru cocoţarea clientului la pervazul devenit tejghea.
Dar asta era valabil numai pentru locatarii de la parter.

Eu mă refer la ceva de care s-au apucat cei mai mulţi, indiferent de cultură, civilizaţie şi etaj…

Exact!
Şi-au spart o arcadă.
Nu la cap, ci între bucătărie şi sufragerie, obţinând mult-râvnita bucătărie americană .
Acolo unde peretele era de beton armat, au făcut echilibristică printre aprobări, s-au învârtit de nişte meseriaşi cu scule adevărate, nu de-alea de jucărie, black&decker, cu percuţie şi cap vidia… Nu,nene! Utilaje grele, care se folosesc in industria exploatărilor miniere, cu care îţi fora meşterul o bortă în sufragerie de toată frumuseţea.

Dacă spărtura ieşea simetrică, purta numele de arcadă. Dacă nu prea, şi era cam aşa-şi-aşa, cam şuie, tot arcadă îi zicea, dar trebuia mereu să le explici vizitatorilor (după reamenajare, musafirii se numeau vizitatori) - “Aici mi-au greşit idioţii ăia de muncitori arcada, n-au finisat-o bine.”

Dacă bucătăria fostă, aia mică, înghesuită, comunistă, avea aragazul lângă geam şi chiuveta, hăt, lângă uşă, oblic vizavi, şi nu puteai, în paştele mă-sii de treabă, să obţii absolut obligatoriul front de lucru funcţional, estetic, elegant, aşa cum arăta în poze prin Art&Deco, Houses&Garden şi alte publicaţii de-astea cu “&” în titlu, te documentai din alea româneşti, Casa Lux, Căminul, care apăruseră exact din această raţiune: să te înveţe cum să-ţi construieşti o vilă într-un apartament de bloc.

Acolo erau soluţii cu adevărat simple şi practice!

Cum le citeai, cum îţi dădeai seama ce dobitoc fuseseşi, că nu-ţi trecuseră ţie, primul, prin cap.

Normal că nu poţi aduce pe aceeaşi linie două chestii aruncate în duşmănie, în colţurile opuse ale unei cămăruţe!
Dar le poţi muta pe amândouă, trecând ţevile uite aşa şi pe dincolo, îţi descria arhitectul în articol, astfel încât ambele facilităţi, şi cea gazoasă, şi cea apoasă, făceau corp comun în sufragerie, erau mascate de o construcţie mai înaltă, placată, firesc, cu blat de bucătărie, căreia îi zicea bar, fosta chicinetă devenea spaţiu pentru luat masa, deşi puteai să mănânci şi la zona bar, dacă-ţi cumpărai scaune profesionale, iar sufrageria se numea acum living.

La atâta deranj şi moloz, încă vreo zece saci de perete zdrumicat nu mai contau.

“Iată, zicea şeful echipei, aici putem renunţa la debarale, lărgim vestibulul, scoatem uşa, zidăria asta cade, aici chiar merită să dărâmăm, că nu e de rezistenţă, e de bca şi obţinem un living frumos, de 40 de metri. Aşa am făcut şi la doamna de la şapte, a ieşit tare frumos.”

Mamă, până şi paţachina aia de la şapte şi-a reamenajat casa!... Bagă, meştere! Doboară fără milă! Să-mi zici câte spoturi cumpăr pentru bucătărie. Nu pentru aia veche. Pentru asta nouă, din sufr… din living.

Şi uite aşa, în maximum trei luni de zile, după ce stătuseşi cinşpe ani înghesuit, la patru camere decomandate, fiecare de trei pe trei jumate, acum aveai ditamai căsoaia, patruşdoi de metri pătraţi plus baie, fiindcă atât mai rămăsese cu pereţi proprii, balconul devenind şi el o extensie a livingului, de fapt grădina ta, ca în “Casa şi Grădina”.

Tot zgomotul, chinul şi prăfăraia înghiţită ca să-ţi faci o casă omenească şi absolut originală, să scapi de locuitul într-o cutie de chibrituri în Prelungirea Ghencea, erau compensate de exclamaţiile extaziate ale prietenilor, care, veniţi pentru prima dată să te vadă în noul tău cămin, ziceau - “Ah, exact aşa ne-am făcut şi noi!”