Ce daruri mai aduce Moşul în 2009...

Ieri am auzit la tv o ştire care m-a surprins.
În 2009, păpuşa Barbie a împlinit 50 de ani.
Habar n-aveam că oroarea asta uscăţivă şi kitsch-oasă e atât de bătrână pe lume!

Am zărit-o prima oară în vitrine la noi după ’90 şi n-am asociat-o niciodată cu o păpuşă, ci cu o ustensilă. Ceva între făcăleţ şi linguriţă cu coadă lungă. Poţi să amesteci cu ea în ceva, ţinând-o de cap.
În felul ăsta, măcar nu-i mai vezi faţa, cu ochi mari şi inexpresivi în cel mai fericit caz sau expresivi, în sensul că te priveşte ca şi cum ţi-a pus gând rău, cu zâmbetul ei înţepenit, lucios, ca al Nicoletei Luciu.

Până când am văzut-o pe Barbie, credeam că păpuşile le dezvoltă copiilor inteligenţa emoţională, capacitatea de-a fi empatici, de a-şi iubi aproapele mai ales dacă e mic, plăpând, lipsit de apărare, în cele din urmă, instinctul părintesc.

Pe urmă mi-am zis că, probabil,nu e chiar o jucărie, ci una dintre acele figurine nereuşite, imbecile, care “a prins” la capitalişti cum “a prins” la noi peştele de sticlă de pe televizorul alb-negru , pe vremea când tot românul avea vitrină, ca să-şi etaleze bunăstarea sub formă de bibelouri, mileuri, ambalaje goale de deodorant străin care dădeau frumos în casă.

Poate că e, totuşi, întruchiparea feminismului, cu tot ce are bun şi rău în el, fiindcă a fost, timp de 50 de ani, îmbrăcată şi dezbrăcată în cele mai hilare moduri, reflectând imaginea femeii de succes, a frivolei, a proastei sexy.

În fond, lumea progresează, a trecut vremea casnicelor care-şi atârnă doi copii de poale şi se sacrifică o viaţă, la cratiţă, pentru familie.
O avea şi Barbie ceva bun în ea: le acomodează pe fetiţe, de mici, cu idealul femeii moderne.
Deci, mă gândeam eu, poate nu-i chiar o oroare!

Şi-acum aflu că la sărbătoarea semicentenarului ei, Barbie a apărut îmbrăcată în burka islamică. Adică oroarea a devenit eroare.