marți, 15 decembrie 2009

Viscolind zăpada


Pe 6 decembrie, seara, am adormit răsuflând uşuraţi. Dusu-s-a!...
De lene, de oboseală ori de adulţi ce eram, n-am mai verificat ghetele. Cu ceva dulciuri tot ne-o fi procopsit Moş Nicolae şi pe noi! Noapte bună!


A doua zi, bună dimineaţa, băut cafea, spălat, frezat, îmbrăcat, încălţat, dat drumul la televizor…hopa! - în ghete, dulceaţă.

Nu ştiu care maior lucrase cu lingura în chesea peste noapte.
Vasăzică Moşul nu trecuse pe la noi!


Unii, mai visători, au umblat toată săptămâna care a urmat în picioarele goale, sperând să treacă Moşii de la Curtea Constituţională .
Alţii, mai căţărători din fire, şi-au schimbat imediat ghetele cu adidaşi. Nu de firmă, ci de porc.


Puţinii care nu mai credeau în minuni de 20 de ani şi dormeau, pentru orice eventualitate, încălţaţi şi-au luat geanta, cheile, ţigările, ochelarii, codul galben şi sictirul zilei de luni şi-au pornit-o spre niciundele lor, viscolind zăpada.

5 comentarii:

  1. ... Şi ăsta e numai începutul.
    Un partid-stat format din hoţi, javre şi trădători care-şi vor găsi adăpost în Modroganii lui Băsescu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu sau fără furtul din secţiile de vot speciale, jumătate din populaţie i-a pus în ghete micului nostru Lukaşenko un nou mandat prezidenţial. Jumătate din populaţie va hăhăi odată cu el, va înfiera odată cu el, va bea odată cu el, va înjura odată cu el.
    Cu sau fără votul meu, cu sau fără speranţele mele, populaţia în mijlocul căreia m-am născut îşi va bate joc de mine, de ţară, de normalitate. Renunţ la vot, renunţ la speranţe şi mă retrag în vizuina mea, lăsând populaţia portocalie să hăhăie, să înfiereze, să bea şi să înjure.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună seara, Matilda!
    Te aştept ca şi când numai furia noastră ar mai fi pe pământ...
    Dincolo de minciuni, mânării, un CUVÂNT:
    Nu mor caii când vor câinii, Matilda!
    Noi, ăştia bătrâni, avem antrenament. Eu am răbdare să-i aştept pe "puştanii anticomunişti" să înţeleagă ce li s-a pregătit.
    Înarmează-te şi tu cu răbdare, fiindcă nimeni nu vede pragul de jos, până nu se loveşte de cel de sus.
    E o lege nescrisă a generaţiilor: nimeni nu vrea să înveţe din experienţa celor mai bătrâni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi pe mine mă bate gândul, Florian, că asta a fost ultima oară când am votat. În ultimele 45 de minute de urne deschise, am votat.
    Dacă n-aş fi făcut-o, m-aş fi gândit că eu şi alţii ca mine sunt răspunzători de...
    Dar aşa, m-am lămurit.
    Indiferent ce votezi, iese cine trebuie.
    M-am lămurit!
    Sau nu merităm mai mult?!

    RăspundețiȘtergere
  5. Azi mi-a explicat o tanti ca PENTRU MINE a votat Basescu. Sa imi fie mie bine, chiar daca eu nu imi dau seama de asta.
    Lasati-ma sa dorm. Treziti-ma in Germania.
    VA ROG.

    RăspundețiȘtergere