De ce colinzi pe câmpuri, doamnă-nmănuşată,
Voinică doamnă,
Pe care n-a iubit-o nimeni niciodată?
O, ba da, Doamnă!
V-am iubit din toate puterile şi vă iubesc şi-acum.
Vă iubesc ca pe Schumann, care zicea “Daţi copiilor să cânte piese uşoare”, înţelegând prin aceasta – faceţi-i pe copii să iubească ceea ce cântă, pentru uşurinţa cu care îşi pot cânta singuri ceva ce le place, nu-i transformaţi în gâfâitori acrobaţi ai claviaturii, nu-i aplaudaţi fiindcă au supravieţuit unui opus dificil, maltratându-l cu toată conştiinciozitatea spre a-l duce la bun sfârşit.
Vă iubesc, Doamnă, fiindcă m-aţi învăţat semnele de punctuaţie.
Şi dialogul.
Şi logica faptelor.
Şi jocul de-a lumini şi umbre.
Şi victoria minţii asupra unui trup deja sleit.
Şi cum se duce o lectură până la capăt, şi ce e cititorul interactiv, şi de ce trebuie să te substitui unui personaj, şi cum nu trebuie să te iei după aparenţe…
Ei, în ultimă instanţă vă mulţumesc că n-aţi murit decât de curtoazie, pentru băieţii ageri de la Google.
+(3).jpg "NONO")
„Era-n amurg,
RăspundețiȘtergereZiua murea cu greu,
Iar faptul serii dăruia cu pace
A lumii trudă,
Singur, eu, doar eu mă pregăteam
Cărare lung-a face
Și-a-nfrânge mila
Și-a răzbi durerea,
Pe care acum, din minte,
Le-oi desface.”
Aproape de înţelegerea noastră... Lumea ei era aproape perfectă! Numai că exista o crimă de fiecare dată, ce ne întârâta, ne mulţumea şi ne lumina mintea la sfârşit. Şi o luam de la capăt. Cu aceeaşi speranţă întunecată.
RăspundețiȘtergerepe mine a.c. m-a ajutat sa fac legatura dintre jocurile copilariei ,orele de pian, frumusetea matematicii si poezia lecturii.
RăspundețiȘtergereliv
De ce să vă mint, domnule Săceanu?
RăspundețiȘtergereL-am întrebat pe Google cui aparţin acele minunate versuri. Mai aveam o variantă, cam nesigură, s-o-ntreb pe mama. Mama procesează mult mai greu, mi-ar fi răspuns abia peste o zi. :)
Ifim,
RăspundețiȘtergeresunt câţiva scriitori de poliţiste care respectă o regulă de aur: dacă citeşti atent, poţi descoperi şi singur asasinul. E doar un joc al minţii şi moartea violentă pare un poem strict necesar.
În ciuda aparenţelor, aceşti maeştri sunt lipsiţi de scrupule: te lasă să guşti crima ca pe-o operă de artă.
Din nefericire, maeştrii contemporani ai scrisului comit ei înşişi crime infecte, ne violează bunul simţ, doar cu speranţa unei post-plătiri.
Nu dau exemple, dar dacă mă înverşunaţi, le dau, până la urmă....
liv, dacă marea Coană Mare a crimelor perfecte te-ar citi, cred că ar fi nespus de fericită.
RăspundețiȘtergereNu m-am gândit la detaliul ăsta: că-n orice roman de-al A.C., un pian se-aude pe fundal.