Excelentă ideea ministrului Învăţământului de-a dota grădiniţele cu păpuşi dizabile locomotor!
Mi se pare un act de luciditate.
Nu ştiu dacă pe căi oculte sau inculte cititorul în pixeli i-a ghicit intenţiile omologului său de la Sănătate, dar e foarte bine că vrea să-i acomodeze pe prichindei cu imaginea semenilor cu handicap fizic. Vor fi din ce în ce mai mulţi infirmi, bolnavi cronici, oameni care au nevoie de sprijinul celorlalţi ca să se târască prin viaţă.
Păcat că nu s-a sfătuit şi cu ministrul de Finanţe! Ar fi putut solicita ca în acelaşi lot de jucării educative să se vâre şi-un set de păpuşi cerşetoare – imaginea nu prea îndepărtată a bunicilor lor. Şi câţiva interlopi de pluş ar fi fost bineveniţi. Să înveţe puştimea fenotipul omului de succes.
A! Şi să se interzică ursuleţii. Toate fabricile de ursuleţi să producă boculeţi. În mărime naturală.
Nu pot fi de acord cu așa ceva, adică să le fie date copiilor păpuși cu handicap.
RăspundețiȘtergereCred că un europarlamentar handicapat a venit cu ideea asta, iar românii să arate că sunt mai „euro” decât europenii, s-au și grăbit s-o pună în aplicare.
De unde vor CUMPĂRA păpușile?
Am crezut și cred, că oamenii tind spre perfecțiune.
Aș dori să văd ce efect vor avea păpușile „gipsy” asupra copiilor englezi sau francezi și dacă părinții copiilor vor accepta asemenea păpuși.
Dar la ce mă pot aștepta din partea Parlamentului European, ai căror membri frustrați și complexați se gândesc la cu totul alte probleme, iar uneori îi ia gura pe dinainte și spun că și-ar dori niște sex oral. (felație /în loc de/ inflație - vezi cazul fostei ministre a justiției din Franța);
Citisem pe undeva că prima tranșă de 250 de mii de astfel de păpuși, deja a ajuns în România.
RăspundețiȘtergere...
Mulțumesc lui IFIM pentru nuferi!
Handicapaţii care au creat păpuşa Barbie, mitul Barbie, alienarea copiilor prin Barbie, au creat şi-o Barbie în scaun cu rotile. De-acolo cred că s-a inspirat Funeriu (alt handicapat) şi s-a decis să facă această achiziţie. Nu cred că un producător de păpuşi paralitice, în cârje, cu feţe de sindrom Down şi alte nefericite acidente ale naturii epuizează foarte repede marfa de pe stoc.
RăspundețiȘtergereGrija unei societăţi civilizate faţă de persoanele cu handicap locomotor se traduce prin utilităţi potrivite acestora, nu prin acomodarea minorilor cu imagini nu tocmai plăcute ale fizicului omenesc.
Nu-i exclus ca unii să rămână speriaţi, traumatizaţi, efectul acestui prim contact cu invaliditatea să fie opus celui scontat. De totală respingere.
Toată şmecheria asta costă cică 2 mil. de euro. Poate comisioanele sunt 30%, dar cel puţin 1,5 mil sunt risipite aiurea. Cu banii ăştia se protezau o mulţime de picioare şi mâini, în realitate.
Şcolile şi grădiniţele n-au canalizare şi apă curentă. O să aibă în schimb păpuşi retardate şi epileptice.
Teamă mi-e că banul a fost "tras", apoi ştirea a ieşit în presă ca o bilă foarte neagră pentru dom ministru, la presiunea comentariilor negative o să renunţe la proiect adică n-o să apară niciun picior de păpuşă de-asta, dar banii nu se vor mai întoarce la buget. E un truc banal, vechi.
Re,
RăspundețiȘtergerePolitica si "mapetzii" is si ei OK ca subiect dar povestea cu basmaua inca nu-mi iese din cap.
Mai ales cand vad cate ceva ...legat de cele sfinte.
Nu stiu de ce dar te-am identificat pentru o clipa cu imaginea soferitei de mai jos:)
Cica:
Doua calugarite mergeau cu masina la plimbare. La un moment dat, un vampir se izbeste de parbriz, se prinde de masina, incepe sa tipe si isi arata coltii. Soferita speriata, nu stie ce sa faca, la care pasagera:
-Da-i cu stergatoarele!
Da drumul la stergatoare, il loveste pe vampir, dar acesta nu cade.
Pasagera:
- Stropeste-l cu apa sfintinta!
Soferita da drumul la jetul de apa, vampirul urla, dar tot nu cade. Disperare, aproape ca vampirul intra in masina.
Pasagera:
- Incearca si cu crucea!
La care soferita, da geamul jos si striga:
- Date-n crucea ma-tii jos de pe masina!
Hai hui,
RăspundețiȘtergeretot ce e posibil! Exact aşa înjur şi eu când mă enervează vreun vampir în trafic, tot de mamă, dar nu de cruce.
Dacă vrei să ne întoarcem la subiectul băsmăluţei, poate că n-am fost destul de limpede nici în text, nici în comentarii: detest sectanţii. După ce că religia, în sine, denaturează conceptul de divin, eventualul, probabilul, speratul Mister Inexplicabil care ne veghează şi căruia noi îi zicem Dumnezeu, după ce că se agită popii suficient să maimuţărească taina asta, să facă din Dumnezeu un contabil cu mânecuţe care bifează în registrul ceresc de câte ori înconjoară o babă biserica în genunchi şi de câte ori trece pe sub masă, după ce că l-au limitat la o persoană neînţelegătoare, irascibilă, intransigentă, pricinoasă, punitivă, mai vin şi clonaţii ăştia de sectanţi, care transformă sâmbăta în duminică, stabilesc noi ierarhii în ceruri, poartă uniforme şi strâng bani pentru chestii netrebnic de laice.
Nu. Oricâtă deziluzie îţi voi produce cu precizările astea, susţin sus şi tare că da, sunt de acord cu orice, n-am nimic cu nicio minoritate, fie ea penticostală sau homosexuală, au dreptul la oricâtă libertate de exprimare din partea mea, dar până la graniţa cu propria mea libertate.
Cu mare plăcere, domnule Saceanu.
RăspundețiȘtergereReferitor la subiectul discuţiei, acesta mi-aduce aminte de ceva asemănător petrecut nu cu mulţi ani în urmă, când s-a hotărât să se construiască rampe pentru persoanele cu handicap locomotor. Peste tot şi mai ales acolo unde n-aveau ce căuta. Fără schiţă, plan, proiect, executant, fără materiale ş.a.m.d. Astfel, prin comandamentele unor instituţii de maximă securitate, prin şcoli, spitale, policlinici, blocuri de locuinţe, magazine, discoteci, pieţe etc. au apărut peste noapte cele mai năstruşnice tobogane.