Crima de la farmacie

(Luciei Verona)

Azi dimineaţă, la opt şi cinci, s-a deschis uşa prăvăliei şi-a intrat o mână care ţinea o pungă de plastic transparentă în care se vedea o revistă. După zece secunde a apărut Mariana, îngrijitoarea. Nu că are – doamne fereşte!  -  mâna aşa de lungă,  dar a vrut să-şi pună viaţa la adăpost, fiindcă o ameninţasem  că, dacă nici mâine, adică azi, nu vine cu „CRIMA DE LA JUBILEU”, nu mai  am nevoie să mi-o aducă vreodată, deoarece  o să urmeze „crima de  la farmacie”, în care ea va juca rolul celor 33 de colete conţinând fragmente de mariană hăcuită şi eu voi fi autoarea.

Ca să-mi arate că nu se lasă intimidată, m-a întrebat „de ce treiş’trei?”  

Nu i-am răspuns. M-am uitat urât, cât să mă ia în considerare şi să-mi aducă revista de la chioşcăreasă.

Proasta, a râs. Răspunsul meu era –„dacă n-ai fi aşa de grasă, ar fi numa’ 20 de colete”, dar  m-am abţinut.

Ei, pe la opt şi-un sfert, azi,  dădea cu  mopul  conştiincios, aproape pasionat. Scăpase de tranşare.

Eu aflasem deja cine sunt cei doi  bloggeri din blogrollul Luciei Verona care activau ca personaje în roman şi mă ofticam,  nu că niciodată nu m-aş fi gândit la Alex Ştefănescu, „critic şi istoric literar” ci că  George Şerban e, în carte, milionar şi nu se precizează milionar în ce. Lei? Euro? Dolari?

În fine, a intrat o babă care voia „ulei de peşte vegetal” şi m-a întrerupt din citit.