joi, 23 septembrie 2010

N-am rânjit decât o vară

Mai ştiţi ce ne-am bucurat odinioară, când Curtea Constituţională n-a aprobat diminuarea pensiilor cu 15%?
Cum se învolburau analiştii politici şi se pronunţau reverenţios şi cu demnitate despre poziţia oablă a Curţii Constituţionale care n-a permis, dom’le, o aşa potlogărie…
Pensionarii, dacă mâine, adică mâine-atunci, ar fi fost alegeri prezidenţiale şi-ar fi candidat şi Curtea Constituţională, pe ea o votau, mie-n sută. Am fi devenit ţara cu preşedinte multicorporal şi cu vot uninominal.

Dar a mai trecut vremea, a mai ruginit frunza din vii, o grămadă de vii s-ar vrea mai bine morţi, decât să afle că pensiile se pot micşora şi prin impozitare, şi prin diminuarea punctului de pensie şi, de ce nu? – prin amândouă deodată.
Unde eşti tu, Curte Consituţională, cu alaiul tău cu tot?
Mai bine votai cinşpe la sută.

Acum, aceeaşi Curte, s-ar putea să legalizeze 80 = 170, e treaba lui Funeriu cum bagă egalitatea asta în cartea de aritmetică şi e vina lui Patriciu, neruşinatul, că, pe televizor, 170 de votanţi arătau ca şi cum ar fi fost cel mult 80.

Adio pensie, bun venit pensioară!
Dacă lucrurile decurg aşa cum s-a calculat pe când salutam decizia Curţii Constituţionale de a nu diminua pensiile doar cu 15%, o să-i mai zicem bun venit doar poştaşului. Care, sufletist şi omenos cum e, o să treacă totuşi să ne dea bineţe în acea zi din lună în care, pe vremuri, ne aducea pensia.

12 comentarii:

  1. Ar fi fost „bine” dacă românii ar fi sărit din lac în puț, cred însă, că au sărit într-o oubliette.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Renata, nu pot decât să-l citez pe marele Grigore Moisil (un tulcean de-al meu, cel mai mare tulcean, cred):"Sunt perspective care ni se deschid largi şi goale".

    RăspundețiȘtergere
  3. Speram, domnilor, că voi găsi măcar un comentariu care să înceapă cu "'ai, mă, renata, că n-o să fie chiar aşa de groaznic!"
    Şi eu să mă bucur în sinea mea, că, dacă unii nu şi-au pierdut optimismul, poate, cine ştie...
    Dar n-a fost aşa.
    Ce ne rămâne, totuşi, de făcut?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce va ramane???
    Se stie: Congo!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Hai Hui,
    Cum vine asta cu Congo? Ne conduci tu? Ne spui tu "Poftiţi în copaci!", înlocuind în mod potrivit clasicul "Poftiţi în vagoane!"?
    Te oferi tu să-mi oferi braţul, să mă conduci în Congo?
    Crezi că e o soluţie?
    Am avut în facultate vreo 5 colegi de culoare.
    Doi sudanezi în grupă, probabil cei mai buni prieteni ai mei din facultate. O negresă din Madagascar, de-a dreptul talentată la microbiologie şi-un congolez care absolvise nu ştiu ce colegiu în Anglia şi nu folosea caietele de lucrări practice la chimie analitică fiindcă nu mai avea nevoie de ele.
    Pe congolez îl invidiam toţi. Era nu doar şcolit, dar şi nativ inteligent. Avea şi umor.
    Îl chema Georges.
    M-ai făcut să-mi amintesc de el.
    Lucru pentru care îţi mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. 'Ai, mă, Renata, că n-o fi dracu' chiar aşa de negru. Ca să înviorăm un pic atmosfera, adu-ţi aminte că tot Moisil a mai spus şi că "legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil". Şi nimeni încă nu s-a gândit să-l contrazică. Ba dimpotrivă, dăm buluc să demonstrăm că are dreptate!

    RăspundețiȘtergere
  7. Re,
    Invitatia nu e la misto, Congo ori alta tara africana pot fi solutie nu doatr pentru cei din Romania ci si pentru altii din lumea "civilizata".
    Fuga spre ei se va declansa curand daca nu cumva exista dar nu este comentata.
    Nu contest calitatile celor pomeniti de tine, accentuez doar caderea pe verticala a asa zisei democratii ce ne falimenteaza pana si sufletele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ifim,
    dracu' nu e negru deocamdată. E portocaliu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Hai hui, apreciez!
    Virajul ca la Ploieşti. :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Re,
    Ma cuzi pe nedrept. Nu e viraj, asa este iar gnadul meu e mai vechi decat replica de azi.
    Asta imi pare a fi, si-n gluma (or'ce gluma are 99% adevar in ea) o solutie pentru neadaptati. Se pare ca in lume sunt din ce in ce mai multi, chiar comentatori precum esti tu se incadreaza aici. Vezi pe Tipatoarea Veve care e in prag sa clacheze dupa tentativa esuata in Canada.....

    In urma cu peste 20 de ani am plecat si eu hai-hui, dupa un areal nou.
    Avand atatea exemple si vise spulberate voi, cei ramasi aveti sanse mai bune pen'ca Rromanika nu va ofera nicio speranta.

    RăspundețiȘtergere
  11. Re,

    Gasii una, veche de altfel dar merge la temele tale; Cica ar fi semnata de un Radu Bogdan; habar n-am de el, poate tu sau amicii tai au auzit de el.


    ODA PROŞTILOR

    De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
    Şi actualii, dar şi foştii,
    Cei mai deştepţi de pe Pământ
    Au fost întotdeauna.. .PROŞTII.

    Nu te ruga la ursitoare
    Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
    Mai bine urlă-n gura mare :
    "Iubite Doamne, fă-mă....PROST!"

    De ce să tragi ca la galeră,
    Să-nveţi atâtea fără rost,
    De vrei să faci o carieră,
    Ajunge numai să fii...PROST.

    În lumea asta cu de toate,
    Unde se-nvaţă contra cost,
    Păcat că nici o facultate
    Nu dă şi diploma de....PROST.

    Avem impozite cu carul,
    Dar înotăm în sărăcie
    Şi ce buget ar avea statul
    Dintr-un impozit pe.....PROSTIE. ..

    Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
    Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti !
    O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
    Cum cresc recoltele de ...PROŞTI.

    Si-n lumea noastra răsturnată,
    Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
    Savanţii noştri mor de foame
    Şi numai PROŞTII sunt deştepţi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu te acuz, Hai hui. Constat.
    Ai dreptate. O mulţime de fraieri neadaptaţi au rămas acasă. Eu inclusă.
    Nu caut explicaţii, fiindcă umorile celor care pleacă sunt incompatibile cu ale celor care nu pot pleca. Voi sunteţi mai curajoşi. Noi ne credem mai sentimentali. Deşi voi ne credeţi laşi.
    Nu vreau să intrăm într-o polemică pe tema asta. Fiecare şi le ştie pe-ale lui.
    Probabil că e o problemă de destin şi de afinităţi.
    Uneori, neplecarea celor care nu pleacă e o problemă de orgoliu. În timp ce plecarea celor care pleacă e o problemă de autoconservare.
    Să mă justific?
    Am mai luat-o o dată de la zero, aici. S-o fi luat, a doua oară de la zero, în altă parte?
    Nu mi s-a părut strict necesar.
    Mă consideri neadaptată?
    Sunt doar nemulţumită.
    Cum e şi Ţipi. Ţipi nu e o ţipătoare. E un om care încă reacţionează când vede prostie cu toptanul, ipocrizie cu toptanul, preconcepţii cu toptanul...
    Pur şi simplu Ţipi a ales să nu facă ciocul mic, doar fiindcă se află în lumea declarată civilizată.

    RăspundețiȘtergere