Miliţianu'

Săptămâna asta m-am  întâlnit cu Miliţianu’.

Îi zic cu majusculă în semn de apreciere. Mie, personal,  nu mi-ar fi plăcut niciodată. E genul burticos, jovial până la obositor, sigur pe el, tipul  care spune bancuri şi la parastas , până  se alege praful de atmosfera pioasă şi are o explicaţie la orice.

E vecinul maică-mii.

Când sună la uşă, se recomandă „miliţia!”

Ce poţi să-i reproşezi?! Doar faptul că a fost miliţian şi recunoaşte.

L-aş fi eliminat cu dragă inimă din anturajul babelor mele, dacă Babiclonţ, bunică-mea, nu l-ar fi acceptat constant, ca vizitator,  pentru un număr de minute, din când în când şi dacă Noro, câinele lor, nu s-ar fi comportat cu el ca şi când ar fi fost Cătălin, poştaşul, în tolba căruia se culcuşea de fiecare dată când aducea pensia.

Noro şi cu bunică-mea aveau un  afectometru bine calibrat: dacă lor le plăcea de cineva, însemna că omul ăla e  OM. Ei doi ar fi putut deschide o agenţie de „resurse umane” şi s-ar fi îmbogăţit, cu siguranţă.

Eliminau de la primul contact ipocriţii, mincinoşii, interesaţii, plicticoşii, imbecilii, fetele bătrâne şi popii şi luau în seamă persoane despre care noi, ăştialalţi, ne îndoim că ar fi întregi la cap , ori că ar fi măcar  ceva de capul lor.  

Până la urmă, viaţa dovedea că ei doi avuseseră dreptate.

Acum, că nu mai e nici Noro, nici Babiclonţ, ambii plecând  de-aici la vârste matusalemice pentru speciile pe care le reprezintă, am preluat banca lor de date  şi împart lumea după criteriile:  „ăia care îi plăceau bunică-mii şi lui Noro” şi ăia care „nu”.

Aşa că zilele trecute, stând de vorbă cu Miliţianu’, ce credeţi că-mi spune?

Zice: „Duduia Renata, dumneavoastră ştiţi ce mesaj a dat Băsescu, atunci când s-a lipsit de Poliţie?

Zic, politicoasă, nu.

Zice: „A dat liber la toţi interlopii lui să căsăpească la miliţieni, fără milă.”

Eu n-am mai zis nimic.

Voi ce ziceţi?