Gluganiada

Da, aşa e, n-am fost acolo.

N-am mai fost în Piaţă din 1990, când mi-am permis să port zile în şir ecusonul pe care scrisesem GOLAN , pe buzunarul halatului alb, spre îngrozirea şefei mele care era o admiratoare fidelă a domnului Iliescu şi care m-a ameninţat că mă dă afară cu articolul “i”, dacă mai calc prin Piaţa Universităţii. Nici eu n-am ţinut seama de ameninţările ei, nici ea n-a reuşit să mă concedieze, fiindcă nu i-a trăsnit prin minte să găsească alt pretext, şi ăla cu “frecventează Piaţa Universităţii” se vede treaba că n-a fost suficient la consiliul director al Centrofarmului.

Acum am stat acasă şi am urmărit Gluganiada la Antena 3. La Realitatea n-am rezistat decât vreo patru minute, se dădeau imagini exclusiv din zona Unirii, miorlăia Cotoi şi chiţăia admiratorul pe furiş al “marelui masturbator”, micul masturbator discret– Emil Hurezeanu. Tocmai ce folosise pentru a doua oară consecutiv pluralul “pane” pentru substantivul “pană” şi ăsta a fost momentul în care am părăsit postul devenit, pe faţă,  “templu băsist”.

Regizorii prost inspiraţi dar bine plătiţi ai deturnării demonstraţiei au aruncat prea repede în scenă figuranţii cu glugi, faţă de momentul în care Crin Antonescu a făcut conferinţă de presă. Oare cât de tâmpit să fii, să nu observi “coincidenţa”?

Când toţi derbedeii ăia au început să smulgă borduri, garduri şi să aprindă cauciucuri, e drept că mi-a venit să mă transform în Superman, să zbor la faţa locului şi să-i rad de pe faţa pământului, pentru că o mie de jandarmi nu erau capabili să încercuiască cincizeci de pitecantropi şi nu s-a găsit altă soluţie mai deşteaptă decât să-i mâne spre Tineretului, ca să-i facă pierduţi în parc şi printre blocuri, dar mi-am amintit versurile de-acum 22 de ani - “Mai bine haimana, decât trădător, / Mai bine golan, decât dictator, / Mai bine huligan decât activist, / Mai bine mort decât comunist!” şi m-am calmat.

Per total, ziua de ieri a decurs nesperat de bine. Niciun om întreg la minte nu s-a lăsat păcălit de “glugarii” piromani. Cei care i-au “invitat” şi pe ei la miting nu s-au priceput să-i amestece în masa demonstranţilor. “Oamenii simpli” au rămas cuminţi în Piaţa Universităţii până i-a înfrânt oboseala, frigul, noaptea, gândul că a doua zi trebuie să fie la treburile lor. Băsescu a demonstrat ceea ce avea de demonstrat : că NU E. Boculeţ a acţionat şi el conform agendei de lucru întocmite la nivelul lui: a vizitat la spital una bucată jandarm rănit.

Sper ca astă seară piaţa să se umple iar de oameni. Mai sper să le dea prin minte să nu-şi mai uzeze corzile vocale decât cu un singur slogan: JOS BĂSESCU! Şi să-l repete seară de seară, până ce se întâmplă.

Eu voi continua să îngroş rândurile demonstranţilor din faţa televizorului fiindcă, vorba Leliei Munteanu:

“O mie-două de oameni, într-o Capitală de peste două milioane, nu înseamnă nimic. Câteva sute, într-un oraş de zeci, sute de mii - nu înseamnă nimic. Dar, dacă la ei se uită cinci milioane (televiziunile au făcut ratinguri ca la balamuc) - fandacsia-i gata. Cinci milioane îşi vor aminti şi ei de pâinea copiilor, de ratele la bancă, de facturile la întreţinere, de taxe şi impozite... Pericolul nu e atunci când cele două trotuare pline cu oameni de la Piaţa Universităţii se întâlnesc pe carosabil, ci va fi atunci când foamea va învinge frica, iar cei din stradă vor face joncţiunea cu cei din faţa televizorului. Asta se numeşte explozie socială.”