O femeie şatenă, drăguţă...

Femeia asta, şatenă, drăguţă, cu fată la facultate şi bărbat lucrând în Italia cu contract de muncă absolut legal, mulţumit de cum e tratat de patronii lui şi mulţumit de banii pe care îi primeşte, e unul dintre clienţii buni ai prăvăliei noastre.  Cumpără vitamine, cosmetice, siropuri, pastile de răceală şi gripă. Nu întreabă niciodată cât costă un produs, vorbeşte frumos, curgător, iubeşte câinii, are doi, pe Trid -  câinele cu trei picioare adunat de pe maidan, plus un bichon maltez, ultranebun şi, bineînţeles, incredibil de mic şi de haios.

Femeia asta e o femeie de toată isprava, deschisă, vioaie, plină de viaţă. Îmi place de ea, mi-e foarte dragă.

Astă seară a venit să cumpere ceva, batistuţe pentru nas, parcă, şi părea îngrozită. Am întrebat-o ce-a păţit.

- Nimic, zice, doar că eu am rămas marcată din ’89,  nu mai suport manifestaţii, oameni nebuni adunaţi pe străzi, ca nişte vite furioase, vuietul… 

- Da’ ce-aţi păţit în ’89? o întreb.

- Of, zice, şi îşi tot dă părul după ureche, încercând să-l cuminţească, să-l ordoneze, să-l facă una cu linia tâmplei, deşi părul ei nu e mai dezordonat ca altădată, e un păr normal, şaten, uşor ondulat, de femeie drăguţă care nu-şi arată vârsta.  În 21 decembrie, pe seară, continuă ea, ne-a sunat tata, de la el, de la Jilava, că el  - nu ştiu dacă v-am spus -  lucra la penitenciar şi cum era el, mereu grijuliu, mereu exact, ne-a zis: duceţi-vă la alimentară şi luaţi raţia de zahăr şi ulei! Şi m-am dus eu, că mama, care lucra la Intecontinental, recepţioneră, era de serviciu. Şi m-am pomenit în mijlocul unei mulţimi sălbatice, demente, care voia să distrugă tot, şi se stropea cu apă, din maşinile pompierilor, şi oamenii nu se potoleau… exact ca acum.

I-am dat pacheţelul de şerveţele igienice pentru nas şi-am asigurat-o că nu i se va întâmpla nimic.

Şi, pe bune, n-au fost nişte cuvinte goale de încurajare, eram absolut sigură că nu i se va întâmpla nimic rău în zilele următoare.

Fiindcă, dacă în ’89 aveai un tată funcţionar administrativ la Jilava şi o mamă recepţioneră la “Inter”, în România, încă,  nu ţi se poate întâmpla nimic rău, azi.