Telespectator fidel

O babă cu o găletuşă de plastic căptuşită cu ziare vechi traversează aleea din spatele blocului ei către ghena de gunoi,  prin loc nepermis. Un moment de neatenţie şi baba, alunecând pe o coajă de caisă, se întinde cât e de lungă, în patru labe, pe asfalt. Din găleată, se revarsă pretutindeni, cât vezi cu ochii, pe o rază de cincizeci de centimetri, resturi menajere: o cutie de margarină goală, doi sâmburi de prune uscate, o tibie de găină cu zgârciul aferent.

Echipa de filmare aflată întâmplător la faţa locului înregistrează accidentul şi transmite imaginile redacţiei de ştiri, care le dă needitate.

Din acel moment, până noaptea târziu, nu-ţi mai dezlipeşti ochii de micul ecran. Garantat! 

Emisiunea 100 de minute îi are ca invitaţi pe psihologul de serviciu şi pe gerontologul şef de la Institutul Ana Aslan. Începe un trialog interesant despre proastele obiceiuri ale bătrânilor la români. Doamna Sandra Stoicescu abia dacă mai apucă să dea niţel din mâini când pune întrebarea, astfel încât să priceapă şi telespectatorii surdo-muţi despre ce se vorbeşte.

Deşi la început a zis că “avem timp suficient să analizăm cazul”, abia în minutul nouăzeci şi cinci apucă psihologul să sublinieze comportamentul obsesivo-compulsiv al bătrânei care, deşi moşu-său e oale şi ulcele de un deceniu, continuă să mănânce margarină, cu gândul la inima soţului ei. Când tot incidentul e pus într-o lumină nouă, intră publicitatea cu tipu’ care nu provine dintr-o familie numeroasă, n-are mulţi copii, poate nici însurat nu e, dar vrea Megan şi specialistului în senilitate îi mai rămân treizeci de secunde, să tragă o concluzie.

“Bătrânii sunt speriaţi de constipaţie.”, zice el.

“De unde ştiţi? Zece secunde!”, strigă Stoiceasca, aplecându-se mult asupra lui şi descurcând iţele invizibile ale unui imaginar scul de lână, cu ambele braţe.

“Păi, sâmburii de prune. De ce ar mânca ea prune uscate, sfidând reducerea drastică a pensiei, ă? Pentru efectul lor laxa…”

N-a mai apucat să termine ideea. Da’ nu-i nimic, va fi reluată la Dana Grecu în emisiune. Care-l are ca invitat permanent în cămaşă roz pe Radu Tudor şi ca invitat special pe şeful de la rutieră.

Dana Grecu se ţine cu amândouă mâinile de desk, care e fixat cu holţ-şuruburi în podea, altminteri i l-ar fi făcut de mult guler reprezentantului poliţiei şi-l înghesuie pe acesta cu o singură întrebare:

“De ce, domnule, să considerăm că cetăţeanca a traversat prin loc nepermis? Era trasată vreo trecere de pietoni pe alee?”

“Tocmai că nu!”, zice organul competent.

“Păi de ce? De ce? Să ştie şi telespectatorii! S-a furat vopseaua de zebră sau cum?”

“Nu, şi dacă mă lăsaţi să vă răspund, vă răspund. Nu prea e trafic în spatele blocului victimei şi, în plus, aleea se înfundă în părculeţul cu două bănci sub umbrar.”

“Se înfundă… aşa ziceţi dumneavoastră… Ce părere ai, Radu?”

Radu n-are păreri, e pur şi simplu copleşit de modul în care sunt tratate văduvele veteranilor de război. De pe fundal, zâmbeşte sardonic şi subiectiv Dumitrescu. Răzvan Dumitrescu.

Vine pasa, domnului Şerbănescu i se montează lavaliera, trece pasa, domnul Şerbănescu n-a prins decât faza cu băncile şi cu înfundatul. Nu ştie de babă. Dar zice bine ce zice: că băncile îşi repatriază capitalul. Înainte ca emisiunea să ia sfârşit, se anunţă că baba a refuzat internarea. Însă e numai un zvon care trebuie verificat.

Ceea ce se va întâmpla la Gâdea în emisiune unde, cum era şi firesc, se face sinteza evenimentului. Cu profesorul Mencinicopschi şi pianistul acela. Care a mai fost.

Biologul şi nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi pe care o să-l numim Gică în cele ce urmează, având un nume imposibil de reţinut, ca şi pianistul celebru, face lumină într-o problemă care era cât pe ce să treacă neobservată: va’zică baba alunecase pe o coajă de caisă, aşa s-a exprimat reporterul din teren. Caisa nu are coajă, are pieliţă. Aproape toate reperele nutritive ale caisei se concentrază în pieliţă. Concluzia e că cine a mâncat fructa despieliţată ori e un dobitoc, ori suferă de colon iritabil şi atunci să mănânce pâine Savoria.

“Cuuum? întreabă Gâdea siderat. Vreţi să spuneţi, domnule Gică, că, deşi tot grâul românesc e scos niţel cu vaporul în afara apelor teritoriale ca să poată fi importat, totuşi acesta, din care se produce pâinea Savoria, nu e grâu modificat genetic şi totuşi are un conţinut mai ridicat de Omega 3 şi Omega 6? Adică bate margarina cu care îl îndoapă Nadia Comăneci pe Dylan? Ia să luăm noi informaţia asta bob cu bob… Domnule pianist, puteţi să ne cântaţi puţin finalul simfoniei, dar foarte repede, să ne încadrăm în solo-spot? “

În vremea asta Mircea Badea pianotează nerăbdător în măsuţa lui veche de şapte ani şi, cum nu le are cu muzica, o face cu mult mai rapid decât artistul invitat.   

Aţi văzut hoardele de vatmani, cu ţigara în bot şi cu mâinile goale, înnebunite de ură şi însetate de sânge, îndreptându-se, într-o linişte mormântală care-ţi dă fiori pe şira spinării, către Palatul Victoria?

Nici eu, dar trebuie să apară din moment în moment.