Mă sună mama, ca în fiecare zi, la prânz...

După ce am închis telefonul mi-am amintit.  N-am întrebat-o dacă ninge şi la ei, în Drumul Taberei, cum ninge la mine, în Berceni. Frumos.

Abia am avut vreme să despicăm în patru firul emisiunii lui Ciutacu, de-aseară. Ne-am pus de acord, ne-a plăcut la fel, în aceleaşi puncte.

Mama e ca Iliescu: nu pot să-i iert “mineriada” cu care m-a tratat în adolescenţă, dar tare mă bucur că pot sta de vorbă cu ea în mod decent, coerent şi prietenos acum, la bătrâneţe. Suntem două băbuţe, eu - la început de drum, ea, mai pe la mijloc.  Ne-am babificat amândouă în sensul bun al cuvântului, am făcut pace, eu îi pun aer condiţionat, ea mă plăteşte când şi când cu salată de buf şi sarmale, eu mă uit la televizor pe RCS, ea pe ASTRAL, eu îi zic că i-ar trebui “net”, ca să nu mai răsfoiască dicţionarele cu foi prăpădite de atâta răsfoire pentru a-mi explica ce înseamnă “ciuvică” – o bufniţă foarte mică, fiindcă amândouă îl simpatizăm pe Ciuvică, analistul şi ce înseamnă “ciohodar” – un lacheu, o slugă a domnitorului care se îngrijeşte de încălţămintea stăpânului, fiindcă  amândouă îl dispreţuim pe doctorul Ciuhodaru, traseistul. Ea zice că o sperie netul, e periculos, nu dai foile, apeşi pe buton, apăsările pe buton sunt periculoase în sine, lasă, mai bine să tragi tu, cu mâna ta, cartea din raft, să vezi ce şi cum.

Bine, mamă, dar pe net ai informaţia pe tavă, câştigi timp… “Eu am timp destul”, zice mama.

Da’ pe net eşti actualizată, afli ultimul lucru descoperit… “Dacă citeşti atent, din mai multe locuri şi pui lucrurile cap la cap, ajungi unde a ajuns şi netul”, zice mama.

Până la urmă rămâne ca ea.

O pot pedepsi, în mod abuziv, cerându-i să-mi facă o anume mâncare, dar ea nu percepe pedeapsa ca pe o pedeapsă, o ia ca pe un favor. Limbă cu măsline? Facă-se! Tartă cu vişine? Tocmai bine!

Ziceţi-mi voi, ce argument să arunc eu în luptă, să accepte şi maică-mea un calculator în casă şi un abonament la net?