Prietenul meu, corporatistul...

...îmi trimite pe mail tot felul de chestii. De pildă asta...

Trucaj ordinar, pixel albastru în dreptul  falangelor  degetelor protestatarului,  e evident că  lozinca  e SUPRA-pusă , cu  SUS-ţinătorul ei cu tot,  peste PIAŢĂ.

Să mă enervez şi să-i răspund... Ar fi overreacting. 

Dacă nu i-am reacţionat  la celelalte chestii mişto - femei  cu trei ţâţe, catâri care tractează merţane, closete pe tavan şi alte drăgălăşii care fac minunată viaţa unui corporatist la locul de muncă, îl amuză, îl ţin în formă, îl fac să se simtă plin de umor şi inteligent, de ce i-aş răspunde acum?

A, că îşi bagă el picioarele într-un fenomen social, tocmai când s-a schimbat uleiul de prăjit cartofi la McDonald's, eveniment care se petrece în mod cincinal?

Să-l zgâlţâi delicat, să-i zic că e jalnic, în binele lui de câteva mii de dolari pe lună?

Să-i spun că, în rarele ocazii în care e obligat să folosească pixul, poziţia corectă e între degetele doi şi trei, nu între trei şi patru?

Să-i mărturisesc că există şi cartofi prăjiţi în primul ulei?

Că patronul lui a semnat un contract cu "Serviciile", când a venit în România? Asta deja o ştie. De la 2000 de euro în sus o ştiu toţi colegii lui şi  au semnat "pentru".  Căcaturi cu teambuilding, confidenţialitate, fidelitate, card de benzină , card de concediu, card de bună dispoziţie, de entuziasm, de spălare a creierului, de înlocuit "eu" cu "noi", de pierdut sensul existenţei individuale de dragul succesului unei existenţe de stup?

Să-i răspund la mailul cu fotografie în photoshop? Tocmai acum, când viscoleşte ?