joi, 4 iunie 2009

Războiul Stelelor


Am ajuns la o concluzie sinistră: Ciutacu n-a adus-o pe EBA joi în emisiune, în direct, nici s-o ridice în slăvi, nici s-o facă de râs. Cristoiu nu s-a repezit să-i calce pe urme duminică seara, cu o reluare, din aceleaşi raţiuni sau din altele.

Amândoi au folosit-o pe fata preşedintelui ca pretext să se războiască între domniile lor, cine ştie ce-or avea de împărţit, ce poliţe vechi or avea de plătit unul altuia, fiindcă, deşi ecourile celor două spectacole de-a dreptul istorice (da, domnu’ Ciutacu, al dumneavoastră a fost mai istoric fiindcă a fost primul şi live!) aproape s-au stins, cei doi nu încetează schimbul de focuri.

Domnul Cristoiu trage primul, numindu-l pe Ciutacu “La o emisiune tv de joi seara”.

Domnul Ciutacu trage şi el la Sinteza zilei, în aceeaşi apocaliptică zi de luni, da’ nu cine ştie ce FB, că era nervos.

Maestrul ordonă foc de voie şi infanteria 7 plus o scoate pe-aia cu “buricul” la înaintare.

Tonomatul nu se lasă, scoate calu’ ăl bun din sertar şi-i dă ovăz din pristolul de la Roma.

Dacă se prinde Maestrul că-i lipseşte articolul ombilicului , il trece pe genial la “sectoare” şi-i dă o sută de flotări cu cântec înainte marş.

17 comentarii:

  1. @renata

    Faci ce faci... şi m-aduci din nou la "vedete", ştii bine că eu nu folosesc cuvintele Crinului... dar e frumos, printre plante, în grădină, la umbră, mă uit la telenovela "Maestrul şi Mimosa pudica", episodul - Intifada - (vorba Roxanei Iordache). http://www.youtube.com/watch?v=bAUfNKpmavQ Ai fost atentă? - este exact reacţia vânătorului ce intră, plin de... elan, la Scufiţa Roşie, şi dă cu nasu' de lup.
    Ca să nu crezi c-am sărit aiurea, toate se leaga...
    La arabi, sharmutele găjbite sunt lapidate, nimic nou, doar că aşa le spun ei curvelor.
    Dar să revenim la mimosa noastră.
    Uite ce "se" scrie despre mimoză:

    "Mimosa pudica se adapteaza foarte usor la orice tip de sol, dar este sensibila la seceta si inghet; e bine sa fie amplasata intr-un loc insorit. Pamantul trebuie sa fie moderat de jilav, iar temperaturile din mediu sa se incadreze intre 15 - 30 grade Celsius. Aveti grija cand mutati planta sau ii schimbati ghiveciul, sa nu ii deranjati prea mult radacinile. Mimosa poate fi o planta destul de greu de ingrijit. Este foarte important sa nu o udati prea mult."
    http://www.gradinamea.ro/Mimosa_pudica_5353_539_1.html

    Vezi? Ce să zic, eu nu cred că Maestrul chiar a aruncat piatra, doar a udat-o prea mult, tocmai când bătea vântu'...

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă daţi seama ce avantaje îi aduce lui EBA acest duel închpuit? Omul simplu, abia acum află că ea există, ba chiar a provocat o ceartă la cuţite între Ciutacu şu Cristoiu.
    După ce se va fi tras cortina peste toată comedia asta, va începe cu adevărat nunta.

    O nuntă cu dar, zic eu.
    La nunta asta preopinenţii vor trimite telegrama aceea:

    "Pupat toţi piaţa endependenţi"

    Ce vor primi în/la schimb?

    RăspundețiȘtergere
  3. Borde, oricine a terminat o facultate în Ro., pe vremea când cuvântul "facultate" era figură de stil şi prezenţa era obligatorie, stie cum se traduce sharmuta! Era pe când până şi străinii învăţau ceva carte.
    Azi dimineaţă, duios, aproape catifelat, televiziunea numită "realitatea" a pus glazura pe prăjitură şi-a dat un fragment milimetric cu EBA vorbind engleză în subsidiar. Importantă era expoziţia la care se dusese. Atât de importantă, că habar n-am ce se vernisa acolo... EBA a "zis iz veri intristing" sau cam aşa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  4. Lui ElZap...
    Ce vor primi la schimb? Habar n-am ! Dar ştii care e masculinul de la "soldă" : "sold".

    RăspundețiȘtergere
  5. A fost odata ca niciodata, o fata. Fata ista nu iera o fata oareshcare, ci iera fata lui Strambea imparat. Cand a crescut fata maricica s-a dus la tatane-su ca sa-i spuna ca o sa plece in lume, iar tatane-su om cu isperientza, i-a spus:
    -Fata tatii, in grajduri sunt multe liote de cai. Du-te si alege dintre acestia, fiindca o sa ai trebuintza pentru drumul la care ai pruces.
    -Tata, eu nu am nici un fel de proces.
    -Inteligenta lu tata. Vorbeam despre drumul pe care l-ai inceput, nu despre proces.
    -Aaaaa! Credeam ca stii de vreun proces, dar daca despre drum e vorba, o sa-mi aleg doi cai.
    -A-lege fata mea, si eu ma voi ocupa de restul.
    A plecat fata la sa-si aleaga caii si s-a intors cu o gloaba si-o martzoaga, cei mai rapciugosi din toata herghelia.
    Tatane-su le-a dat jar dupa zicerea aia "JAR MANANCI DACA ...", iar gloaba si martzoaga s-au transformat in cei mai docili cai. Ceea ce n-au intzeles oamenii de sub conducerea lui Strambea imparat, a fost partea cu voturile si inca se mai intreaba si astazi. Party du-l sau in-dependenta?
    Nu stiu cat de stelar o fi razbelul, insa in mod sigur ai intzels ca singurele emisiuni unde fu a mica, sunt cele doua. Sa-i asociez pe moderatori(modelatori)cu bidivii din poveste? I-ai recunoscut si oricat s-ar vrea unii staruri, mai mult de starletzi nu pot. Nema putrintza din cauza cocoaselor de pe coloana vertebrala.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lolita,
    trist e că nişte cai de curse ajung să accepte împamponarea, şaua Vuitton cu paiete adăugate la prăvălia lui Botezatu şi exersează bucuroşi "AluNelu" în arena de circ, când ar putea să o înveţe ei pe dresoare "Căluşul", până pricepe să tacă.

    RăspundețiȘtergere
  7. N-ai cum sa le ceri sa o invetze pe maimutza sa nu mai faca din buze ffff. O menajerie in care dromaderii ne invatza sa ne indreptam cocoasa. Este ca in proverbula ala cu paiul si barna. Nu este trist, pe mine chiar ma bucura ca isi pierd credibilitatea sau cum ar spune CTP-ul, pierd pe serviciul lor. Reactiile anti blogeri sunt masura clara a temerilor pe care le au din cauza cititorilor. Arata-mi un singur jurnalist care sa-si faca o pagina in care sa fie injurat. NU SE EZISTA! Oamenii cu adevarat puternici sunt cei care pot sa domine puterea, ceilaltzi se comporta ca niste copii care au capatat o jucarie super, extra, cea mai cea. Mergi in istorie si o sa vezi ca cei care au ramas, chiar si in media, sunt cei care au avut acea doza de modestie si i-au laudat altzii. Cum potzi sa incerci un om? Da-i bani si laude. Daca se schimba este indeajuns de mic si slab incat sa nu ii dai putere. Dupa ce am vazut emisiunile alea doua mi-am readus aminte de "dosarul Coroiu" si despre alegerile din 96, atunci cand Cristoiu a spus ca iese Iliescu, in Evenimentul zilei, iar in Expres a scris ca iese Constantinescu.
    Asta e deon-ologia multora, majoritatzii. Aia cu votul anulat ca vot impotriva politicienior, puteau sa o preia multzi din presa, insa nu au putere si sunt patetic de jalnici. Ce vezi la televizor? Latraturi! Cand ai vazut ultima data pe cineva sfasiat? Demult, prin 97. De atunci doar se latra sub scuza ca nu este treaba lor decat sa semnaleze. Poate in alte state presa doar semnaleaza, insa aici coruptia este atat de mare incat pana si Nemes ar mai avea nevoie de inca vreo 20-30 de insi ca sa prinda tentaculul pana sa dea alarma. De la Galatzi au ajuns pe carari numai de ai stiute, la China si importuri masive prin Constantza si ... pana cand termina nu mai spun decat asa pe sarite. Ma duc la nani, fiindca maine am iar traseu greu.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Lolita

    Lolo, scumpete, trecui pe la tine, nu te treziseşi, spune-mi tu, numai mie, eu sunt cam năsălâmb (Principessă, dacă-mi vii cu DEX-ul... ţi-l ud :)> ), de ce apar în media numai mezelurile cu săgeata sculată?
    Adicătelea numa' liberalii au cârnaţul tare?, mă întreb şi eu, bag samă că s-a trecut de la "Ana are mre" la:

    - Remeş are caltaboş.
    - Păcuraru are boaşe cu ghiudem.

    Ceilalţi, văpsiţii de la PD-L şi frăţiorii lor cu secera, cei care spun ei că şi-au pierdut ciocanul, n-au măcar un cârnăcior de Pleşcoi, să ni-l arate?

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  9. Sal'tare natiune.
    Gadea s-a"prostit".
    L-a chemat pe Hrebe sen. in emisiune, ca sa ne-o puna din nou pe eboa_la Tv.
    20 de minunte de cosmar, atat a durat revizionarea tontonelei, am luat si sonorul, doar, doar s-o termina cu ea.
    In final Hrebe a vorbit per/total ca timp mai putin decat fata, este un om decent in declaratii.
    Tip de intrebare idi... pusa de gadea: vreti sa ajunga eba in PPe? ce sa zica omu" nu! i-ar fi sarit iar familia base si presa in cap, sa zica Da, ce-a si zis, este o blasfemie.
    Cam astea sunt antenele.
    Radu Tudor, mi-a placut foarte mult, este un analist bun.

    RăspundețiȘtergere
  10. Lolitei...
    Mi-ai amintit de Tolontan, frumoaso!
    Aici ar fi câte ceva de bodogănit...

    Borde, eşti în vervă şi în mână!
    Doar la Păcuraru ai zbârcit-o! E un biet disperat, cu creierul golit...

    Daniela!
    Nu vrei să-miui ceva despre tine? Am arde nişte etape! Spune-mi scriind... Despre orice.

    RăspundețiȘtergere
  11. erată: să-mi spui ceva despre tine, Daniela!

    RăspundețiȘtergere
  12. Renata, sa sti ca am inteles din prima! oricum merci pentru traducere, ha, ha, ha!
    Voi mergeti la vot? eu NU! este sigur, totusi daca ma prostesc si totusi votez o sa fie pentru ...Becali, daca n-ar fi vadim in fata lui, mai,mai ca ar "iesi" sau intra in parlamentul asta mult ravnit.

    RăspundețiȘtergere
  13. Principessă,

    te las mai la urmă, eşti gazdă :)

    @Daniela

    Sal'tare taică, şi noroc!
    Bine ai venit, tălică să nu te fereşti a vorbi cu mine, sunt imnpotent... deh, vârsta, nici ghiers nu prea am...
    Dar dacă tot zâsăşi de Hrebe San, bre, ascultă la mine, e uns cu toate alifiile, de toate poate să fie bănuit, numa' de prostie, incultură şi lipsă de bună creştere nu, te asigur! Ăsta-i capabil să-i păcălească şi p-ăi cu ruletele de la Monte Carlo!

    Principessă, eu nu vreau să spun că Păcuraru e prea doxat, Lolita m-a facut să pierd timpul urmărind subiectul, dar prea e gonflată chestia asta, vedem numa' filme cu liberali, ceilalţi sunt asexuaţi - îngeraşi, prea măcăne!
    Ce-au făcut "heruvimii", în aste şase luni de când sunt la guvernare? Nimic. Singurul lucru făcut e al Băncii Naţionale, împrumutul, în rest doar promisiuni, c-au hotărât nu'ş'ce... cu aplicare şi rezultate nu'ş'când, în 2011, în 2014, în 2021, în 2221...
    Aaa, fac ceva, dau borduri la tot cartierul, printre blocuri, la umbră, în sectoarele 3 şi 6...
    Mare dreptate are Roxana Iordache...

    Bordelezu

    RăspundețiȘtergere
  14. pai, daca esti imn si potent e super!

    RăspundețiȘtergere
  15. Borde,
    Când nu te duce mintea că dacă ai net şi dai enter eşti persoană publică, zău dacă mai contează că te masturbezi sau exersezi la pian!
    Zău dacă mai contează cărui partid i te-ai alipit. Habar n-aveam eu că Pacuraru e liberal. Pentru mine era doar un tip infantil, cu preocupări infantile, o paiaţă... Mai bine nu-mi spuneai că e liberal! ... :))

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu ţi-e ruşine, Borde, mă acuzi că-s capra din pădurea adormită, mă bănuieşti de tirism cu vănătorul?
    Ştii bancul cu miliţianul şi logicianul?
    Ai acvariu? :)
    Scufitza Roshie - de ciudă

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Daniela. Itzi propun ... vot anulat, adica mai multe stampile, in asa fel incat sa fie un vot simbolic, de blam. Este perfect legal si in felul asta poate contorizez si eu partea activa din populatie care nu ii mai vrea.
    @ Bordelezu. Nu te-ai prins ca daca e vorba de sageata, care nu mai este la putere, incep sa dea. Uite ca si de asta data o sa si-o ia majoritatea celor care nu cunosc jocurile si cred ca o sa mai iasa Basescu. Greseala liberalilor ...... au propulsat-o pe Norica si inca altzii care nu sunt bine vazutzi de populatzie. Crin ar avea sanse chiar si cu discursul lui de fata mare, insa nu stie cum sa o dea fiindca nu prea are curve care sa-l invetze cum s-o dea la-ntors. Exista niste tehnici subliminale in care nu te legi de tot subiectul, ci doar o dai scurt.
    A spus a mica de droguri? Eu as fi procedat la modul urmator: Eba poate ca are dreptate, fiindca de la nivelul ei si in mediul in care traieste detine informatzii mult mai clare. Eu personal nu m-as pronuntza in privintza drogurilor, cata vreme exista coruptzie in justitzie iar D.N.A. nu s-a autosesizat privitor la angajarea la Luxten sau casa Ioanei Basescu. Astea ar fi niste subiecte dar pe omul de rand il intereseaza ce beneficiu are el de pe urma numirii unuia la P.E.
    Am dat in eba? Nu. Arata-mi unde m-am legat de ea. Nu am facut altceva decat sa subliniez si sa indrept un pic reflectorul pe alta directie care prin efect da in ea.
    Este una dintre tehnicile de manipulare subliminala in care se da o tusa accentuata pe ceva anume.
    Nu este nevoie de creiere d-astea complicate, ca al meu, aproape nicaieri. Multzi de sperie cand le citesti neuronul singuratic si te baga pe lista persoanelor de evitat.
    Acum ma duc la nani, fiindca maine este o primul examen.

    RăspundețiȘtergere