marți, 8 septembrie 2009

Zgura presei (3)

Mai întâi i-a tras-o Badea Mircea CTP-ului, mediatizând discret, aproape deontologic şi precizând că poate, totuşi, mai mult ca sigur, era fără alcool.

Mai apoi i-a tras-o Ciutacu CTP-ului, în cerc restrâns, la el pe blog, ocupându-se nu de gradul de alcoolizare al berii, ci de gradul în care CTP-ul are dreptul să predea la UATC fără studii de specialitate şi doctorat.

În fine, între aceste două rafale scurte, i-a tras-o CTP-ul CTP-ului îndelung, pierzându-se în amănunte inutile (numele celor două însoţitoare ale sale în clar) şi de gust îndoielnic „una bere Holsten fără alcool, şi aceea caldă, căci am rugat chelnerul să mi-o aducă din navetă, din cauză de faringită.”, folosind la şto’ o construcţie de frază pe care până şi duduile din politică au depăşit-o demult, intenţionând, adică, să le dea peste bot ălora de la gazeta de scandal, să fie rău cu ei până la capăt, umilindu-i cu un stil contrafăcut, singurul pe înţelesul lor.

Nu e prima oară când CTP-ul uită că, dacă nu pui ghilimele, în scris ele nu se aud.

Furios să dea în sine cu subsemnatul, ce-a omis CTP?
Să se uite şi el la pozele alea compromiţătoare.
Ăia de la Cancan nu pozaseră nimic.
Într-o imagine e CTP-ul la volan, văzut prin parbriz.
În alta e CTP-ul ducând la gură o sondă cu lichid galben.
În a treia e CTP-ul văzut din faţă în planul doi, printre schinările a două femei, aflate în planul apropiat.
În ultima poză şi cea mai compromiţătoare, da, e CTP-ul traversând strada în rând cu două femei, care pot fi aceleaşi ca în imaginea anterioară dacă admitem că celei în galben, tunsă scurt, i-a crescut între timp părul până la baza gâtului, iar cea brunetă, cu păr lung şi despletit, e acum şatenă şi are părul prins la ceafă.
Tot ce n-au apucat să pozeze paparazzi, pupăturile de la metrou şi alte detalii, a explicat CTP-ul la el în articol, pe larg.
Genul ăsta de chestii, că întâmplări e mult dacă le numim, se uită înainte de-a le citi până la capăt.
Ce-i rămâne, totuşi, unui om serios, care nici n-a auzit de Cancan şi nici nu vrea s-audă, unul de-ăla cu faţă de ochelarist tocilar care citeşte „Dilema Veche” şi pe CTP?
Că până şi ăsta, care e un titan al presei româneşti, o s-o sfârşească până la urmă ca Titanicul, fiindcă uite-l cum scrie: „din cauză de faringită”.

3 comentarii:

  1. si eu am avut un soc citind explicatiile lui CTP in "Gindul", dar nu din cauza de exprimare proasta, ci pentru ca l-am vazut pe maestru justificindu-se. De ce, maestre?! De ce mi-ai facut una ca asta?! Au nu ti-ai dat seama ca, dind explicatii, faci foc sub fumul lor?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îhî..."faci foc sub fumul lor"... Bine zis, Ina.
    Dacă vreodată o să te plagiez, să nu-mi zici că vrei drepturi de autor. Te rog doar să mă sponsorizezi cu acest eventual titlu "să faci foc sub fumul lor".
    Mi-a plăcut!
    Mereu îmi însuşesc ce-mi place.

    RăspundețiȘtergere
  3. sint de-a dreptu' onorata :-)

    RăspundețiȘtergere