Adevăratul brand de ţară

Ăsta e adevăratul nostru brand de ţară!
Noi din cuplul ăsta ne tragem şi din el ni se trage: peştele de sticlă - tată şi mileul - mamă.

Chiar dacă cei mai mulţi au făcut ţăndări oroarea sticloasă şi-au aruncat la gunoi oroarea cârpoasă, peştele şi cu macrameul puiesc în continuare în mentalul românesc.

Barem ăştia bătrânii erau tăcuţi. Zăceau pe televizor. Când voiai să-i vezi fruntea şi bucla lui Nea Nicu şi nu puteai de colţul dantelat atârnând peste ecran, dădeai igliţeala peste cap, înveleai peştele, te uitai la conducătorul iubit în totalitatea sa.
Roada convieţuirii lor însă, e cu mult mai invazivă.

Maneaua la maxim, Loganu’ tunat, icoana cu leduri, invitaţia la “marea ieşeală”…

Dar cum “ieşeşti” pe stradă, trebuie să te ţii pe lângă ziduri, să mergi în dungă, să nu superi vreun băiat cu brandu’ lucrat la sală, să nu te zgârii în unghiile vreunei “iubi” care a dat pe manichiură cam cât pe diploma de bacalaureat .

Trebuie să fii discret şi să înţelegi cu resemnare că, dacă tu n-ai avut parte de peşte şi de mileu, să te ia dracu’ de idiot constipat!

Lumea e făcută pentru urmaşii celor care-au avut şi le-au ţinut la loc de frunte, pe televizor sau în vitrină, acolo unde se păstrau toate lucrurile acelea inutile şi urâte, din biscuit, din faianţă,din lemn pirogravat, ba chiar din porţelan şi cristal, fiindcă reprezentau dovada voinţei de acumulare, erau embrionul bunăstării de azi.

Azorelul din caolin glănţuit, păhărelul de lichior pictat, butelcuţa ascunsă în imitaţie de scoarţă de copac, toate astea s-au topit în 30 de ani, dar din topitura lor s-au înălţat vilele portocaliu cu bej şi balcoane cu stâlpişori de inox, s-a ridicat la rang de premier de ţară (mă rog, atât cât îi permite fizicul) un mic şi disperat utecist zelos, s-a-ntors un securist de la Anvers să combată comunismul şi o damă de consumaţie absolut stupefiantă prin dezinvoltură şi tupeu a reuşit o adevărată revoluţie: s-a transformat din consumabil în consumator şi face chestia asta într-un mod care-l lasă mut pentru a doua oară pe peştele de sticlă.
Care, între noi fie vorba, are formă de frunză, totuşi.