Cratiţă, cratimă şi alte Unelte

Aţi fost vreodată în piaţă, fără să aveţi nevoie de nimic? Adică să umblaţi aşa, printre şiruri de tarabe, să vă uitaţi la prunele alea mari cât lămâia, la piersicile epilate, la legăturile de trei la unu - morcovi şi păstrârnac, râcâite, toaletate şi priponite cu zgârci? La piramidele de roşii galbene, la bucheţelele de busuioc uscat mirosind a mucegai şi la alea de cimbru uscat, mirosind a busuioc verde, că stătuseră împreună, în portbagaj?
Şi să vă apuce un fel de stare de bine, de fie ce-o fi, până la urmă o să cumpere cineva şi perele astea tari ca grenadele, viaţa merge înainte, sfârşitul lumii e o speculaţie, nici nu ştii când ai călcat pe o coajă de banană şi te-ai dus dincolo... să ne bucurăm cât mai putem!

Exact aşa şi eu, umblu uşor rătutită de câteva zile pe ziare şi pe forumuri, fără să caut ceva anume. Pierd vremea. Fiindcă, dacă e s-o iau genetic, mai am măcar 40 de ani înainte, adică mai e timp, iar dacă e s-o iau fatalist, cum toată lumea aruncă pe jos, coaja de banană poate să apară şi mâine şi-atunci mai am atât de puţin, că nu merită economisit.

N-am găsit multe lucruri la care nu m-aş fi aşteptat.
Poate ăsta, că am iscat undeva o furtună într-un pahar cu apă, aproape fără voia mea, atrăgându-i atenţia autorului că, atunci când n-ai nimic de zis dar totuşi zici, când ştii că ieşi cu scrisul tău la vedere, pune dracului cratimele unde sunt şi nu reinventa tu condiţionalul optativ cu două forme, ”aşi” şi „a-şi”, că, oricum, e destul de complicată gramatica limbii române. Surpriza a fost să constat cât de mulţi mi-au sărit la beregată, să-mi explice că sunt o babă stafidită, frustrată, obsedată, marginalizată, invidioasă etc... Că a atrage atenţia cuiva asupra unei greşeli de ortografie e suburban.
Trebuie să mărturisesc că asta, cu „suburbanul”, mi s-a părut surprinzătoare...


...Mi s-a părut surprinzătoare până am citit următoarea postare pe un forum catolic. (Eu credeam că doar habotnicii ortodocşi bubuie!)

” Cu toţii am fost zguduiţi de nenorocirea întâmplată bebeluşilor de la maternitatea Giuleşti şi cu siguranţă ne-am rugat pentru sufletele lor, pentru părinţii atât de greu încercaţi şi chiar pentru cei care vor fi găsiţi – mai mult sau mai puţin vinovaţi – de către justiţia omenească...
Ieri am aflat însă nişte amănunte care m-au pus pe gânduri: secţia de terapie intensivă care a luat foc nu era o biată secţie învechită, aşa cum crezusem, ci una modernă, cu aer condiţionat pe toţi pereţii, amenajată în special pentru copilaşii născuţi prin însămânţare în vitro, sub supravegherea dlui prof. Marinescu, cunoscut pentru realizările în acest domeniu.

Întrebarea firească care apare în mintea oricărui om ar fi: cum de a permis Dumnezeu o suferinţă atât de îngrozitoare pentru acei micuţi nevinovaţi? Şi pentru părinţii rămaşi nemângâiaţi după o asemenea pierdere?
Dacă murea un copil-doi, ştirea ar fi circulat câteva zile, apoi ar fi fost dată uitării, dar în acest caz ea a făcut aproape înconjurul lumii...
Atunci nu e mai firesc să ne gândim la un SEMN din care Dumnezeu vrea să învăţăm ceva? Nu cumva ne atrage atenţia că noi, oamenii, ne-am depăşit atribuţiile?
Singur El, Dumnezeu, este Stăpânul vieţii şi a lăsat, din timpuri străvechi, ca fiecare bebeluş să capete viaţă prin dăruirea de iubire reciprocă a celor doi părinţi ai săi.

Aparent, prin însămânţarea în vitro se face un bine acelor familii care îşi doresc un copil. Dar oare Dumnezeu este de acord cu acest procedeu?? Nu există şi alte posibilităţi?”

Adică omul ne atrage atenţia că tragedia s-a întâmplat exact la spitalul condus de Bogdan Marinescu, specialistul în fertilizări in vitro şi încearcă să-l scuze pe Dumnezeu că a procedat violent, bebeluşii fiind victime colaterale ale unui mesaj foarte clar: aşa nu!

De unde şi până unde ţine delirul religios?
Eu zic că de la absurditatea popimii de-a nu oficia (subliniez: OFICIA!) o slujbă de înmormântare unui nou-născut care n-apucase să păcătuiască nici măcar trăgând aer în piept pe cont propriu şi până la posibilul înţeles inedit – cum că o roabă a lui Dumnezeu care şi-a neglijat crunt obligaţiile de vremelnic salariat al unui spital, devine din “pasibilă de pedeapsă” , Unealta Domnului.