N-am lipsit decât cinci zile...

Sau „Am lipsit decât 5 zile”.
În curând asta va fi singura formulare admisă, gramatical şi politic.
După ce ultimul doctor şi ultimul tinichigiu vor fi plecat în lume pentru a sărbători liberalizarea forţei de muncă pe bani, noi, cei rămaşi la vatră, ne vom obişnui să gândim pozitiv ca să rezistăm.
Prin urmare, va trebui să ne reducem consumul , aşteptările, pretenţiile, suprafaţa ocupată şi volumul de aer respirat până acolo unde „n-am” devine un nonsens.
Fiindcă „n-am” miroase a dezinformare, a rea-voinţă, a om slab. Sună ca o vulnerabilitate la adresa securităţii naţionale. Te transformă din supravieţuitor în uneltitor.

Aşa că reformulez:

Am lipsit decât 5 zile.
Am fost pe-aici, prin zonă. Prin ţara lui frunză verde, plagiată, ce turism era odată!
Nu. Iar am greşit! Turismul continuă. E cel de pe vremea lu’ Neanicu. Mărturie stau mocheta din camera de hotel, munţii, văile, dealurile, râurile, lacurile, tunelurile, marcajele traseelor. Nimeni nu s-a atins de ele.
Ce s-a schimbat, totuşi: la capătul denumirii hotelului apar trei ceva-uri. Stele. Margarete. Totul e să fie trei la număr.

De prima stea, recepţionerul zice că moblierul e din lemn masiv. Eu nu zic nimic. Dacă voiam lemn masiv, mă duceam pe Gabroveni, la consignaţia. Trag uşa dulapului de haine şi observ cantul sărit pe vreo doi centimetri, cât să se vadă conglomeratul de rumeguş. Rumeguş de lemn, cândva masiv. Omul n-a minţit.

Televizorul e steaua a doua. Plasmă curată, cu burta lipită de spate. Apare capul lui Băsescu în mărime naturală, zicând:. „Eu în fiecare dimineaţă înot. Ieri dimineaţă, din greşeală..., ştiţi ca sunt beţi...”
Ecran albastru, no signal.

Îmi masez picioarele care mă dor consistent şi mă întreb ce-o fi zis preşedintele? Ce să se fi întâmplat?
Bineînţeles că nu înoată în fiecare dimineaţă! Cineva care înoată dimineaţa, n-are umerii aşa căzuţi în restul zilei. Da’ ce l-o fi apucat să recunoască faptul că e beţiv?

Mă întorc în baie să-mi usuc părul. Nu e semnal la tv, dar e foen în baie. Plasmă fără semnal plus foenul din baie, egal a doua stea. Curată. Masivă.

Steaua numărul trei e ciunga lipită de mochetă şi cearşaful apretat, băgat la etuvă nespălat, care poartă cele 99 de pete pe care nu s-a acţionat cu detergentul care le scoate.
Cearşaful, ca o istorie mută a nopţilor trecute. Asta nu e chiar de blamat!

Înfrăţirea cu turistul anterior, doar pe bază de imagini dezinfectate, adică să-i prinzi spiritul, dar nu şi microbul, mi se pare fabulos.
Ia să vedem ce fac turiştii români când se simt în intimitate...Se culcă nedemachiaţi, mănâncă fructe, ciocolată, îngheţată, înainte sau după şi-şi şterg degetele pe cearşafuri.

Italienii de-alături au fost chiar mai întreprinzători: mi-au ciordit măsuţa, scaunele şi apa minerală din bucata mea de balcon, cât am fost în baie. Apa era proprietate personală. Adusă din Bucureşti.
Ies la fumat în picioare, bucuroasă că mobilierul aferent camerei mele le e de folos şi că balconul e comun pe tot etajul.
„Saggiate questa roba!” Mă uit cu tupeu să văd ce gustă.

Gustă pe dracu! Îşi umplu gurile până la refuz cu slană nesănătoasă, brânză de burduf şi roşii.
Femeia care-i mână la mâncat e făcută permanent la „Igiena” şi continuă să le îngrijească bambinul, cutremurându-l pe genunchi, ca la ea, în Vrancea, inclusiv pe timpul concediului de odihnă.
Nu ştiu care pe care. Poate ei, italienii, veniţi la bonă, în vacanţă. Poate ea, moldoveanca, revenită pe meleaguri natale, pe banii lor. Asta da promovare turistică!
Tanti Udrea, Hagi cu toată echipa lui, plus naiul lui Zamfir şi bârna Nadiei Comăneci, nu aduc turişti în România cât aduce bona asta pricepută, care ţine copilul italienilor în stare de tăcere, prin scuturare continuă, ca să-l înveţe cu drumurile noastre naţionale, de mic.

A mai trecut un ceas, a revenit semnalul, ştirile de la ora douăşunu reiau ştirile de la ora douăzeci. Aflu că urmarea lui „beţi-” nu era „-v”, ci „-şoare”.

Se schimbă complet datele problemei! Băsescu nu ieşise pe post să recunoască ceva, ci să mintă ceva. Că există beţişoare de urechi cu vălătuc de vată doar la un capăt. Că celălalt capăt te poate răni pe conductul auditiv, în timp ce vorbeşti cu unul dintre miniştri, la telefon. Oare cu ce ministru vorbea? Cu ăla de la Interne? Ce convorbire ţi-ar putea răni urechea , astfel încât să ai nevoie de Spitalul Militar? Doamne, unde-am ajuns, dacă nici pentru preşedintele unei ţări crizate nu mai există altă soluţie decât rivanol 1%0?

Revin pe balcon. Italienii şi bona lor au dispărut. Din patriotism, le las masa până dimineaţa, când o veni camerista să mă repună în drepturi. Să-şi bată ea capul cu resturile!

Mi-l imginez pe Băse cu urechea doldora de zeama galbenă a rivanolului. După ce că-i intrase apă din piscină, orelistul îi mai facuse cinste cu un rând! Ăsta trebuie să fie unul dintre doctorii ăia care au aplicat, dar n-au primit răspuns pozitiv de la englezi, deocamdată.

Mă uit la cer. E supradotat cu stele. Oricâte hoteluri şi-ar pune câte trei pe frontispiciu, la intrare, lui tot îi rămân destule.

Mai desfac o bere Ciuc. Încă una şi mă duc ...