Scrisoarea treia către Doamna Mimi

Of!...
Dragă doamnă Mimi,

Io nu vreau să ne certăm, înainte de-a ne împrieteni profund. Nu ştiu dacă se mai joacă emisiunea aia la televizor cu „Iartă-mă!”, da’ acolo mi-ar fi locul, în calitate de inculpată. Adică io, cu buchetul alăturat, cerându-vă pardon pentru ofensă.

Normal că existaţi!

Pentru mine, pentru Rădescu, pentru o grămadă de lume care vă zice „Sărumâna!” pe palier sau „Bunăziua, Madam Mimi!”, după sex – existaţi!

Dar există şi oameni cărora, ca să le pui pumnu’ în gură, tre’ să le zici „Ce vezi, nu-i adevărat!”

Să-l luăm pe ministrul muncii. Ăla care arată ca dracu’, are ochii ăia cu albeaţă, de moroi şi-l cheamă exact cum pare. A zis el că ce vedem nu e adevărat? Că o coadă de 50 de persoane nu e coadă, deşi pare coadă la televizor, dar dacă eşti acolo, în ea, al patruşnoolea, încă la soare - că umbra cade de la persoana cu numărul şaptişpe, care are numa’ cinşpe declaraţii de venit de înregistrat – e o manipulare a ziariştilor care încearcă să se sustragă de la plată?
A zis? A zis! L-a crezut lumea? Care nu era la coadă, l-a crezut.

Poţi, doamna Mimi, să implementezi noutatea – cum ar fi statul la cozi ca să dai, nu ca să apuci, respectiv prezenţa Dumneavoastră în blogosferă, fără să calmezi lumea care e dispusă să-şi creadă ochilor, mai degrabă decât pe un ministru?
Nu poţi!
Şi-atunci îi iei cu binişoru’, zici: „ Domneeee....nu e chiar aşa! Este neşte chestii colaterale, care inflamează , care ne induc în oroare, dar în general, conform şi cu ce-a zis femeiul, noi, care cu riscul de-a ne pierde din simpatie...”

Ei, vedeţi, Madam Mimi?
Pe mine mă doare să-mi pierd simpatia Dumneavoastră! Io nu-s guvern! Nu-mi fac piaţa din fonduri de protocol şi nu-mi dă mie niciun popă o bucătură de pământ, de milă, să-mi aciuez şi io o căsuţă cât a lui Videanu pe lumea asta, că pe ailantă nu se ştie niciodată...
Io trăiesc la bloc, ca dumneavoastră şi ca domnu’ Rădescu. Am şi eu ţevi, ştiu ce e aia să mă ciocăne de la parter doamna Elena care nu suportă arănbi-ul de la doi, dar de fapt ăsta e doar un pretext de invidie ascunsă, ei nu-i convine că băiatul lui Negrescu lucrează în Italia şi bărba’su e doar taximetrist, aici, la noi.

Aşa că, dacă nu vă mai puneţi mintea cu ce pretind eu despre dumneavoastră – trebuie să ne descurcăm, cumva, în viaţă - o să am timp să vă povestesc cum e şi cu boul ăsta de Negrescu de la doi.

Vă asigur de cele mai vii şi alese sentimente pentru persoana care sunteţi, fizică şi reală!

p.s.: Faceţi-vă blog, să vorbim la o cafeluţă, nu să se holbeze toţi la noi, ca curca-n lemne!

renata