După amiază, uitându-mă pe net să văd ce s-a mai întâmplat azi, am dat peste o ştire tristă.
Am sunat-o pe prietena mea, doctoriţa şi i-am zis „A murit tatăl lui Andu”.
Am sunat-o pe prietena mea, doctoriţa şi i-am zis „A murit tatăl lui Andu”.
A tăcut o clipă şi mi-a răspuns „Îmi pare rău!” . Sau „extrem de rău”, sau „nespus de rău”... nu mai ţin minte. Părerile de rău ale celor străini, indiferent cum sunt exprimate, sunt nişte cuvinte, totuşi, şi-atât.
Răul pe care-l provoacă dispariţia unui om celor apropiaţi, nu e de măsurat în cuvinte. E ca o surpare.
N-am ştiut ce-aş mai putea să adaug şi-am zis „Şi mie!... Asta voiam să-ţi spun.”
Şi-am închis.
Pe urmă m-am gândit ce nepotrivit formulasem. Ar fi trebuit să spun „A murit Gheorghe Cercelescu”. Din respect faţă de cel dispărut. Dar nu cred că prietena mea îi citea articolele, fiindcă n-o pasionează analizele economice.
Ştiu, în schimb, că le citeşte pe-ale lui fii-su, fiindcă mai râdem o dată împreună, a doua zi.
Atunci n-am greşit deloc.
Şi cred că nici domnul Gheorghe Cercelescu nu s-ar fi supărat, auzind că-l numesc „tatăl lui Andu”. Dimpotrivă, cred că ar fi fost fericit.
Răul pe care-l provoacă dispariţia unui om celor apropiaţi, nu e de măsurat în cuvinte. E ca o surpare.
N-am ştiut ce-aş mai putea să adaug şi-am zis „Şi mie!... Asta voiam să-ţi spun.”
Şi-am închis.
Pe urmă m-am gândit ce nepotrivit formulasem. Ar fi trebuit să spun „A murit Gheorghe Cercelescu”. Din respect faţă de cel dispărut. Dar nu cred că prietena mea îi citea articolele, fiindcă n-o pasionează analizele economice.
Ştiu, în schimb, că le citeşte pe-ale lui fii-su, fiindcă mai râdem o dată împreună, a doua zi.
Atunci n-am greşit deloc.
Şi cred că nici domnul Gheorghe Cercelescu nu s-ar fi supărat, auzind că-l numesc „tatăl lui Andu”. Dimpotrivă, cred că ar fi fost fericit.
+(3).jpg "NONO")
Bine te-am găsit, Renata!
RăspundețiȘtergereEu sunt Ifim. De câteva zile citesc articolele postate pe blogul tău. Îmi plac şi astfel se explică apariţia mea. Am şi eu loc în gara voastră? De fapt, ieri a avut loc prima mea încercare de a te saluta şi chiar eu sunt cel care apare la "persoane interesate". Referindu-mă la articolul de mai sus, într-adevăr, ai folosit o formulă nepotrivită, cel puţin în ceea ce mă priveşte. Şi ştii de ce? Sunt tatăl unui singur băiat, pe care-l cheamă Alexandru dar toţi îl strigă Andu.
Este o simplă coincidenţă, sau o întâmplare ce mi-a dat puţin curaj să îndrăznesc să-ţi scriu. Chiar dacă nu l-am cunoscut, îmi pare rău că a murit Gheorghe Cercelescu.
Si eu m-am gandit tot la "tatal lui Andu", renata. Si nu pentru ca Andu inseamna mai mult decat tatal sau, ci pentru ca in astfel de situatii cei ramasi in urma au nevoie de o vorba buna mai mult decat cei plecati. In cazul meu un gand bun.
RăspundețiȘtergereBun venit, Ifim!
RăspundețiȘtergereCum să nu ai loc?! E o gară, nu un coşuleţ pentru pisici. Sunt bănci, peroane, şine, birou de informaţii, de obiecte pierdute, chioşc de ziare şi automat de cafea. Totul gratis! Pofteşte, te rog, de câte ori ai chef!
Pe domnul Cercelescu, nici eu nu l-am cunoscut.
Şi-mi pare rău.
Mă bucur să te revăd, lumi, după atâta amar de tăcere. Aşa e şi în viaţă: uneori te întâlneşti cu prietenii doar la ocazii triste.
RăspundețiȘtergereDin păcate locul ocaziior vesele sau măcar normale în care noi două ne întâlneam, a murit. O bilă albă pentru spaţiul virtual, unde pot muri locuri, dar oamenii rămân.